Ultima minciună de pe pământ – Dana Nichițelea – recenzie
Ultima minciună de pe pământ – Dana Nichițelea – recenzie
Titlu: Ultima minciună de pe pământ
Autor: Dana Nichițelea
Editura Petale Scrise
Anul apariției: 2024
Numărul de pagini: 176
Gen: SF, thriller, psihologic
„Aparent, nu mai există minciuni pe lumea asta, în afara celor pe care continuăm să ni le spunem singuri.”
Afectați de un virus care le inhibă capacitatea de a minți, oamenii nu-și mai pot ascunde egoismul și tendințele violente, relațiile interumane degradându-se rapid.
Când numărul pacienților săi crește alarmant, spitalul de psihiatrie unde lucrează devenind practic neîncăpător, Cristian, un psihoterapeut pragmatic, este hotărât să găsească soluții. Dar poate el oare să fie eroul unei lumi ce nu merită salvată?
Prizoniera unui cerc vicios autoimpus, Sabina își ascunde traumele în spatele unor preferințe sexuale deviante. Nevoită să gestioneze efectele unei crime accidentale, tânăra descoperă că haosul creat de adevăr îi poate fi un bun aliat.
Puși în fața unor decizii imposibile, cei doi trebuie să rămână vigilenți. Într-o lume în care vocea rațiunii a fost redusă la tăcere, orice greșeală poate duce la dezastru.
Cu toate că au trecut săptămâni bune de când am citit ,,Ultima minciună de pe pământ” și multe detalii mi-au zburat din minte, starea pe care mi-a dat-o lectura este încă proaspătă și nu cred că am s-o pot uita. Îmi amintesc că, imediat după ce am terminat de parcurs povestea, am plecat să mă plimb prin cartier, în speranța că am să reușesc să mă detașez emoțional de cele citite. Nici vorbă! Iar asta înseamnă că și-a atins scopul. Pentru că, din punctul meu de vedere, menirea unei cărți e de a stârni imaginația și emoția, de a explora lumea într-un mod diferit, de a schimba modul de gândire și percepere a lucrurilor și, mai ales, de a rămâne imprimată în mintea cititorului.
Și când mă gândesc că am amânat lectura din simplu fapt că mi-a fost teamă de ceea ce voi găsi între coperțile sale…
,,Ultimul meu roman vă îndrumă pașii într-o lume distopică, unde relațiile interumane își pierd esența, degradarea morală se accentuează dramatic și personajele se trezesc captive în propria minte care nu le mai poate oferi confortul minciunilor justificate.” – Dana Nichițelea
Adevărul e că descrierea de pe coperta a patra mi-a stârnit curiozitatea, dar cele împărtășite de către autoare în online, despre romanul ei psihologic cu tente distopice, m-au făcut să realizez că lectura nu va fi deloc una ușoară și că mă va determina să ies din zona de confort. Dintotdeauna am privit cu încredere viața și am visat la lucruri irealizabile, iar ca cititor, m-am pus adesea în pielea personajelor, motiv pentru care am suferit alături de ele. Exact la polul opus față de povestea scrisă de autoare. Așa că am ajuns să-mi pun o serie de întrebări: Cum să mă descurc eu cu o astfel de poveste distopică cu un subiect atât de tulburător și spinos, cu personaje viciate, care îmi vor oferi mai degrabă o senzație de respingere? Voi fi în stare să nu le judec comportamentul? Până la urmă, mi-am zis că dracul nu poate fi chiar atât de negru și că e cazul să văd cât de machiavelică este mintea autoarei.
,,Ultima minciună de pe pământ” nu este o carte de dragoste. Nici măcar puțin. Dar este o carte care tratează iubirea prin filtrele unei lumi în care minciuna nu mai este posibilă. Acolo unde ura, manipularea, frustrarea, egoismul își fac drum în sufletul celor care nu mai au de oferit nici măcar iluzii. E o carte în care limbajul este uneori dur, scenele de sex pot fi incomode, iar gândurile intime devin deranjante când ești sincer cu tine însuți. – Dana Nichițelea
Acum, după ce am citit cartea, pot spune că am avut parte de o experiență inedită. ,,Ultima minciună de pe pământ” mi-a acaparat toată atenția, m-a determinat să-mi pun creierul la muncă și m-a ținut într-o permanentă stare de surescitare, datorită acțiunii desfășurate într-un ritm foarte alert și întorsăturilor de situație. În plus, m-a impresionat iscusința autoarei de a apăsa pe anumite butoane care să mă facă să gândesc în profunzime, să-mi imaginez cum ar fi să trăiesc într-o lume în care toți oamenii spun adevărul într-un mod tranșant, fără compasiune, tact și subtilitate, fără să mai stea să reflecteze asupra spuselor lor. Și concluzia la care am ajuns e că lipsa menajamentelor față de cei cu care dialogăm, care vine odată cu sinceritatea absolută, poate să ducă (și) la haos.
,,Cum ai putea continua să trăiești într-o societate care nu mai are cenzură, în care nevoia de a-ţi vărsa frustrările sufocă, ucigând din fașă, orice alt scop?
Cum să îţi întemeiezi o familie, să faci un copil, să îi asiguri o educație de calitate într-o instituţie școlară centrată pe o dezvoltare corectă și normală?
Șansele de a rămâne singur, părăsit de toate rudele care acum aveau acces la gândurile și secretele tale întunecate, închis în casă, baricadat de teama de a nu fi jefuit sau violat, atingeau praguri maxime.
Abia acum avea să iasă la suprafaţă tot putregaiul unei societăți bolnave. Toată nenorocirea si frustrarea.”
Cât despre personaje, nu greșesc dacă spun că povestea nu are personaje pozitive sau negative. Marea lor majoritate au un caracter ambiguu, fiind marcate de propriile greșeli. Sunt controversate, motivate de dorințe, nevoi și frustrări, dominate de anumite plăceri. Faptul că povestea este narată de fiecare personaj în parte, mi-a dat posibilitatea să le descopăr gândurile și să înțeleg, cât de cât, acțiunile lor. Din păcate, nu m-am putut atașa de nimeni și nici nu am reușit sa rezonez cu trăirile lor. Acțiunile întreprinse de anumite personaje, viața lor haotică, modul atroce în care reacționează – toate acestea m-au determinat să le resping. Să simt o acută senzație de respingere pe tot parcursul lecturii. Am încercat să nu le blamez, să nu le judec comportamentul, dar nu am avut cum să nu le observ minusurile.
,,Întotdeauna mi-au plăcut cărțile ale căror personaje sunt departe de a fi pozitive sau negative, ci doar oameni mistuiți de trăiri puternice care pot declanșa uneori crize existențiale menite să scoată la iveală natura ascunsă a celor din jur. Personaje care își cunosc slăbiciunile și cărora nu le este teamă să agite spiritele atunci când ceva din interiorul lor le cere socoteală. Care fac greșeli și își asumă consecințele, dar care nu s-ar da în lături de la a manipula situațiile în favoarea lor, pentru că la final, nimeni nu are cu adevărat nevoie de un erou-martir, ci doar de indivizi capabili să se adapteze când lumea din jur se destramă.” – Dana Nichițelea
Cristian este singurul personaj pe care am reușit să îl îndrăgesc puțin și care m-a ajutat să văd mai bine ce se întâmplă cu oamenii. El este un psihoterapeut care se simte afundat într-o rutină debusolantă și vrea să își depună CV-ul pentru un job cu jumătate de normă la Spitalul de Psihiatrie. Însă, la scurt timp de la obținerea postului, el constată că numărul internărilor crește alarmant, iar tipologia pacienţilor este din ce în ce mai asemănătoare. Crize necontrolate, agresivitate, scandaluri, expunere indecentă în public și alte derivate care se învârt în același registru. Un singur lucru pare că le îmbunătățește starea de spirit – tratamentul cu anxiolitice. Dar acesta își face efectul pentru câteva ore, apoi nevoia de a puncta toate gândurile deranjante într-o manieră directă şi agresivă revine în forță, fiind necesară readministrarea pastilelor. Pentru cei care se tratează singuri, riscul de supradoză creşte semnificativ, iar secţiile de urgenţă sunt pline cu astfel de cazuri, plimbate prin ambulanţe ticsite, de la un spital la altul, în căutarea unui pat liber. Doar Cristian nu este afectat de virusul care inhibă capacitatea de a minți. Poate el oare să fie eroul unei lumi ce nu merită salvată?
,,Cristian părea să fie în regulă. Se analiza destul de des și, până în prezent, nu simţise că ar exista un risc în ceea ce implică filtrul său verbal sau mintal. Nu simţea nevoia să își împărtășească gândurile care îi măcinau craniul pe dinăuntru şi nici să își urle nemulțumirile în public.”
,,Ultima minciună de pe pământ” este o poveste copleșitoare, intensă și șocant de sinceră, o carte care analizează o idee simplă, dar totodată extrem de interesantă – o lume în care minciuna nu mai este posibilă decât pe termen scurt. De asemenea, prezintă o viziune de ansamblu despre natura umană și, nu în ultimul rând, îndeamnă la introspecție, la analizarea propriilor opțiuni și decizii, a fricilor pe care le avem, a lucrurilor superficiale pe care le facem sau le gândim.
,,Cristian o privi resemnat. Ştia că nu are nicio vină, la fel cum ştia că răspunsul ei îl băgase în belea. În același timp, simți privirea ei rece, înţelegând că dincolo de orice sentiment de afecţiune, rămâne întotdeauna nevoia de supravieţuire. Asta era lumea dintotdeauna, doar că de această dată lucrurile nu vor mai putea rămâne ascunse. Genunchi îi pulsau sub presiunea propriului trup care nu părea să îl mai asculte.
Ştia că, până la final, nu vor rămâne decât prostia, răutatea, egoismul și că nu avea sens să spere la iertare.”
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: bookzone, libris şi cărtureşti
