Ultimul om bun – A.J.Kazinski – Editura Trei – recenzie

 Ultimul om bun

Titlu original: Den sidste gode mand

Autor: A.J.Kazinski

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Data apariției: 2012

Traducător: Gabriela Alina Sauciuc

Număr de pagini: 656

   Recenzie Ultimul om bun – A.J.Kazinski

”-Mitul povestește despre 36 de oameni buni care duc pe umerii lor întreaga omenire.

-36? De ce 36?

-Literele evreiești au valori numerice. Literele din cuvântul viață compun numărul 18. De aceea 18 este un număr sacru.

-18 și cu 18 fac 36. Deci e de două ori sacru?

-Te pricepi destul de bine pentru cineva care nu le are cu religia.”

   J. Kazinski este de fapt un pseudonim sub care semnează autorii Anders Rønnow Klarlund şi Jacob Weinreich. Aceștia locuiesc în Copenhaga și au fost implicați în lumea filmelor înainte de a se apuca de scris. Niels Bentzon, eroul seriei scrise de aceștia, este un tip care lucrează în poliție ca și negociator, dar cu ceva probleme, destul de ciudățele.

   Cred că este primul roman citit de mine cu acțiunea în Danemarca. Și este primul roman unde – de la un mit religios se ajunge la niște crime sinistre. Ultimul om bun reprezintă de fapt o detaliere a unui mit antic evreiesc. Se spune că acei 36 de oameni care au fost aleși să păzească lumea întreagă nu știu că au o asemenea responsabilitate, iar fiecare generație are oamenii săi ”buni”.

   Un polițist din Veneția, Tommaso, este de fapt cel care descoperă legătura dintre o serie de crime la nivel global. Victimele au un anume soi de tatuaj pe spate, din care se distinge un număr. Reușește să îl alerteze pe Niels, iar acesta face o echipă formidabilă cu Hannah, o tipă ușor sărită de pe fix, dar genială. Fostă cercetătoare la institutul Bohr, ea a rămas cu sechele după moartea fiului ei. Totuși, are capacitatea de a lega toate ațele și de a ajunge într-un punct culminant – ea află unde vor fi ultimele două locuri ale crimelor – la Veneția și la Copenhaga, dar nu se știe în ce ordine. De aici, cei doi polițiști, aflați la mii de kilometri depărtare, trebuie să se zbată pentru a salva persoanele indicate. Dar… ironia sorții face ca exact ei doi să fie ultimii oameni buni ai generației lor.

  Din păcate, Tommaso sfârșește mort, dar Niels intră într-o acțiune din care cu greu mai poate scăpa. Orice ar face, se învârte practic în jurul coordonatelor unde va avea loc ultima moarte. Sinistru, nu-i așa? Mai ales că are tendința, în mod natural, să facă doar lucruri bune, ceea ce nu-i aduce niciun beneficiu, ba din contră. Căutând în arhivă, descoperă că a mai fost un cazul de genul cu foarte mult timp în urmă, când cel care a dobândit semnul de pe spate a supraviețuit. Acum, Niels se află într-o cursă contratimp, dacă vrea să trăiască.

   Ultimul om bun mi s-a părut o demonstrație de perseverență, un detaliu despre cât de mult își dorește un om să supraviețuiască. Este practic o cursă în goana doborârii destinului. Atunci când dorești să întorci ceva ce deja a fost scris, înseamnă că te pui împotriva lui Dumnezeu. Niels este un tip extrem de curajos, asta contrar faptului că îi e frică să călătorească. Fiecare cu chichițele lui! Dar bunătatea de care dă dovadă e incontestabilă. Inițial nu mă gândeam că este cine știe ce persoană, dar adevărul e că nici nu mă așteptam ca autorii să-l condamne la moarte din prima și să-l pună să lupte pentru viața sa.

   Hannah, tipa genială, dar cu ceva probleme psihice, e una din personajele fără de care Niels nu ar reuși să deslușească misterele. La fel și Tommaso care, după părerea mea, moare prea repede și înconjurat de mister. Acțiunea este alertă, vorbim de o carte în care nu ai timp să te plictisești. Până să înțelegi un lucru, dai peste altul. Planificarea pe zile și ore îți arată cât de importantă este această luptă pentru viață.

   Laitmotivul cărții Ultimul om bun este viața în sine. Contează atât lupta lui Niels, cât și moartea clinică experimentată de Hannah. De fapt, cartea debutează exact cu acest lucru, cu un experiment, mai precis. Moartea clinică este un subiect foarte delicat și mulți dintre cei care au trecut prin ea spun că văd o lumină albă și că simt că se dedublează. Dar de fapt sunt nouă elemente observate în acest context:

” Cele nouă elemente: un susurat sau un țiuit; durerile dispar; experiență extracorporală în care persoana decedată plutește, ca să spun așa, deasupra propriului corp; senzația de a fi târât printr-un tunel întunecos cu o viteză fulgerătoare; senzația că te afli undeva, deasupra Pământului, și vezi globul pământesc de parcă te-ai afla pe o altă planetă; întâlnirea cu persoane străbătute de lumină, adesea prieteni sau rude decedate; întâlnirea cu o forță spirituală…

-Dumnezeu?

-Posibil. Întâlnirea aceasta este urmată de un rezumat al vieții persoanei în cauză. Trecerea în revistă a vieții, cum îi spunem noi. Și, în sfârșit – și poate cel mai neobișnuit – posibilitatea de a alege dacă vrei să revii la viață sau să rămâi în locul acela.”

   Ultimul om bun este o șansă la viață. Și dovada că bunătatea nu te ține mereu în viața. Asta depinde doar de tine și de cât de mult îți iubești propria existență.

Cartea Ultimul om bun – A.J.Kazinski poate fi comandată de pe site-ul cartepedia.ro

Recenzii cărţi