Văduva roșie de Alma Katsu - Meteor Press - recenzie

Văduva roșie, de Alma Katsu – Meteor Press – recenzie

Văduva roșie

Autor: Alma Katsu

Editura Meteor Press – 2022

RED  WIDOW 
Traducere din engleză Cristian Nica
Număr pagini: 367

  “Văduva roșie este, cu siguranță, un thriller de spionaj inteligent și fascinant. Un roman despre loialitate și despre sacrificiile făcute pentru a-i salva pe cei pe care îi iubești. De la prima până la ultima pagină, povestea e plină de tensiune și realism. Tensiune, pentru că personajele ies din tiparul obișnuit. Între cele două personaje principale – ambele femei – se leagă o prietenie, dar și o competiție. Un joc de-a șoarecele și pisica, în care surprizele curg lanț. Realism, pentru că Alma Katsu știe să scrie. Ca fost angajat al serviciilor de intelligence din Statele Unite, timp de peste 30 de ani, ea știe exact ce înseamnă dramatismul situațiilor încordate, necunoscutul, minciuna, trădările și cursa contracronometru pentru aflarea adevărului. Și nu doar că știe lucrurile acestea, ci le și așterne bine pe hârtie.”

  N-am citit de mult timp un roman de spionaj atât de bine scris și structurat, cu multă acțiune, dar și multe informații din viața secretă a serviciilor. Multe secrete, compromisuri, lupte interne, dorință de putere, și de-a accede la funcții înalte, fără a ține cont de victimele colaterale.

Așa se întâmplă și aici!

  Lyndsey este adusă în DC, înapoi la Divizia Rusia, condusă de cel pe care-l consideră prieten Eric Newman. Ea își începuse activitatea la Stația din Moscova, unde, norocul începătorului, racolase un rus aflat în funcții înalte, Popov, care acceptase să-i ajute, sătul de nedreptatea și crimele comise de cei conduși de “Omul de Fier”. Americanii încercau de ani de zile să-l aducă în fața justiției din SUA pe Morozov, acum general și om de încredere al Președintelui, dar nu reușeau. Acesta se ridicase în grad și funcție după uciderea, în plină stradă, în fața sediului, a șefului Stației Americane din Moscova. Apoi se ascunsese în diferite locuri, de unde dirija lucrurile,  și nu putuse fi detectat până acum.

  După plecarea lui Lyndsey din Moscova, trimisă la Beirut, Popov nu mai colaborase cu înlocuitorul ei, în care nu avea încredere. Și totuși venind la Washington moare pe avion, aparent ucis de ruși.

  Lyndsey, rechemată de la Beirut, unde greșise având o relație cu David Ranford-ofițer MI6 (lucru interzis în lumea lor), se așteaptă să fie în dizgrație sau chiar concediată. Dar Eric, șeful secției, îi dă o sarcină delicată, să afle cine este cârtița din interiorul agenției, care-i desconspira pe agenții ruși, care colaborau cu CIA (erau deja 2 cazuri recente).

  Lyndsey acceptă sarcina, hotărâtă să afle și de ce murise Popov, de care ea se atașase oarecum la Moscova, cunoscându-i soția și fetele. De fapt chiar moartea uneia dintre ele declanșase și hotărârea lui de-a lucra cu americanii.

Vedem cum își cunoaște și evaluează Lyndsey colegii, nu degeaba era poreclită “detectorul uman”.

  Cel mai mult o place pe Theresa Warner, poreclită “Văduva Roșie”, din cauza culorii rujului pe care-l folosea. Ea își pierduse soțul și-și creștea cu dragoste fiul. Richard Warner, om de baza al Agenției, inițiase o acțiune susținut de Eric, de a-și salva spioana rusă, racolată de el, dar fusese prins și se pare ucis de ruși.

  Deși o place pe Theresa și se împrietenesc, Lyndsey vede că toate semnele, și acțiunile o indică pe aceasta ca fiind spionul. Apoi căutând inclusiv în  dosare secrete, ajutată de Pfeifer, unul dintre directori,  care o primise cu încredere și bunăvoință de la început, Lyndsey află cauza acțiunilor Theresei, care de fapt voia să-și salveze soțul. Ea aflase, la fel ca Lyndsey, că Richard trăiește și Agenția nu făcea nimic să-l salveze.

Și acum urmează pentru Lyndsey o perioadă grea.

  La ordinul lui Eric trebuie să colaboreze cu FBI-ul, dar are  norocul să dea peste o agentă Herbert, care va avea încredere în ea și o ajută cu ce are nevoie. Amândouă vor reuși să pătrundă în “pânza de păianjen”, țesută cu migală de un maestru păpușar, unde  punctul de presiune îl constituie moartea lui Popov, continuând cu momeala întinsă rușilor.

  De fapt  păpușarul îl vrea pe Morozov, știind că prinderea lui îi va aduce o urcare rapidă pe culmile seviciului, și nu-i pasă pe cine distruge în cale.

Dar ce te faci când trei femei inteligente și abile se aliază? Pierzi!!!

Lyndsey și Herbert o cooptează pe Theresa în planul lor și rezolvă lucrurile.

Cine este păpușarul? De ce a pus totul la cale?

De ce îi sacrifică pe Theresa și Richard?

Ce se întâmplă cu ei?

Ce vor face Lyndsey și Herbert?

Cum îl prind pe vinovat?

Ce se întâmplă în Agenție?

  Sunt multe întâmplări, cercetări, urmăriri, crime, acțiuni, întrebări cu și fără răspuns, pe care le veți înțelege citind romanul.

Este o carte alertă, plină de suspans, care te prinde de la prima până la ultima filă.

Și vei înțelege de ce autoarea afirmă:

  “Mi-am dorit întotdeauna să scriu un roman de spionaj, pentru că am simțit că există diferite lucruri legate de munca în acest domeniu pe care oamenii nu le înțeleg, mai ales dacă își extrag cunoștiințele din filme, emisiuni TV  și cărți populare. Sunt recunoscătoare pentru cariera mea: așa cum am povestit multor oameni , aceasta mi-a dat prilejul să trăiesc experiențe pe care nu le-aș fi avut în alte circumstanțe. Dar există și o latură întunecată, compromisuri, viața personală având de suferit, iar acesta este aspectul pe care am vrut să-l surprind în “Văduva Roșie.

Carte disponibilă pe site-ul meteor press

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriscartepedia şi cărtureşti, librărie.net

Recenzii cărți

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

2 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.