Vechi Imperii ale Orientului, de Sabatino Moscati – Editura Meridiane – recenzie

Vechi Imperii ale Orientului

Sabatino Moscati

Titlul original: Antichi imperi d’Oriente

Traducere din limba italiană: Adriana Lăzărescu

Prefață de Emil Condurachi

Editura: Meridiane

Anul și locul apariției: 1982, București

Colecția: Biblioteca de artă. Arte și civilizații

Număr de pagini: 376

   Vechi Imperii ale Orientului de Sabatino Moscati cărţi istorice.

Despre autor

   Sabatino Moscati (1922-1997) a fost un arheolog italian specializat pe lumea orientală și profesor de filologie semitică la Universitatea din Roma. Studiile sale s-au focalizat asupra lumii musulmane, asupra civilizațiilor feniciană și punică. Din opera sa amintim următoarele volume traduse în limba română: ,,Vechi Imperii ale Orientului” (1979 în italiană, 1982 în română), ,,Vechile civilizații semite” (1958 în italiană, 1975 în română), ,,Lumea fenicienilor” (1972 în italiană, 1975 în română).

   Fără doar și poate, unul dintre cursurile mele favorite pe care am avut prilejul să le audiez la Facultatea de Istorie este cel dedicat Orientului Antic, în cadrul căruia ne-am focalizat asupra problemei statalității, a ideologiei puterii și a sistemului de relații interstatale din spațiul oriental. Pentru mine, Orientul și mai ales civilizația islamică au constituit mult timp o sursă de interes și fascinație, însă am descoperit cu oarecare uimire că Orientul înseamnă mult mai mult, și anume un cumul de civilizații cât se poate de diferite ce au evoluat distinct pe parcursul epocilor istorice, păstrându-și înfățișarea ori metamorfozând-o în altceva, ba chiar dispărând totul și lăsând locul altora. Cert este că atracția față de Orient și față de magia sa deja stereotipă, poate chiar desuetă pentru unii, rămâne la fel de valabilă și astăzi.

  Revenind însă la Orientul antic, recunosc că nu m-aș fi așteptat să mă îndrăgostesc de această perioadă, pe care o găsesc șarmantă și care îmi oferă accesul la spiritul oriental. Astfel, am ajuns să lecturez cartea unui istoric reputat în domeniu, mai exact ,,Vechi Imperii ale Orientului” de Sabatino Moscati. Deși publicat acum câteva decenii, acest titlu este în esență bine documentat, de referință îndrăznesc să afirm, și constituie o lectură accesibilă publicului larg, fără a se îndepărta de canoanele literaturii istorice de specialitate, o lectură incitantă și ce stârnește interesul și dorința de a afla, de a cunoaște mai mult.

   Poate că pentru unii civilizația sumeriană, cea a Egiptului faraonic sau cea a Imperiului Ahemenid (Persan) pare neinteresantă, ori prea îndepărtată în timp, ori altcumva. De fapt, cunoașterea acestei istorii ce diferă de cea cu care suntem în general familiarizați din școală, literatură, cinematografie și nu numai, se dovedește cât se poate de relevantă și pentru omul secolului al XXI-lea. E drept, realitățile sociale, politice, economice ale Antichității orientale ne par complet străine, însă descifrându-le și pătrunzându-le tainele avem ocazia să accedem la o altă lume, pe cât de diferită, pe atât de asemănătoare cu a noastră.

   De ce consider importante cercetarea și cunoașterea Antichității orientale? Pe de o parte, întregește puzzle-ul marii cărți a vieții – Istoria-, facilitează creionarea unei imagini de ansamblu asupra istoriei umanității și a lumii orientale, în special. Pe de altă parte, acest demers și rezultatele sale i-ar putea șoca pe mulți dintre noi. Obliterând prejudecățile, acest domeniu de studiu scoate la iveală niște aspecte ale societății umane neașteptate, niște civilizații al căror grad de dezvoltare și de cultură nu este, din anumite puncte de vedere, mai prejos decât cel al societății contemporane. Câteva exemple ar fi dotările edilitare din orașele-stat sumeriene din mileniul al IV-lea î.Hr. (pentru care i-ar invidia locuitorii din suburbiile Bucureștiului) sau existența unor mecanisme de prevenire/identificare a activităților frauduloase/de corupție în Egiptul faraonic. Cu siguranță, realitățile politice, socio-economice, culturale ale Antichității orientale sunt cât se poate de complexe.

   Referindu-mă la ,,Vechi Imperii ale Orientului”, trebuie să recunosc că am citit-o cu o deosebită plăcere și că prezintă numeroase puncte forte. Pe lângă stilul, așa cum am menționat anterior, accesibil, în care relatarea ,,curge”, informația este bine structurată, organizată, în principiu, cronologic. Lucrarea se limitează la prezentarea civilizațiilor și imperiilor din Orientul Apropiat și Mijlociu (Mesopotamia, Anatolia, Valea Nilului, Canaanul și coasta siro-palestiniană, zona Iranului de astăzi), grupate în Protagoniștii (sumerienii, babilonienii, asirienii, egiptenii), Catalizatorii (hitiții și huriții, cananeenii și arameii, evreii), Sinteza (perșii). Nu în ultimul rând, fiecare grup în parte este analizat din mai multe puncte de vedere (politic, artistic, literar, religios, social), motiv pentru care nu îți oferă prilejul să te plictisești sau să te simți năucit de multitudinea datelor istorice, a războaielor ș.a.m.d.

   Mă gândesc că nu are sens să rezum fiecare capitol și subcapitol în parte, ci mi se pare mai potrivit să vă împărtășesc câteva informații generale despre statele Orientului antic, câteva curiozități, aspecte interesante, sugerate și în lucrarea lui Moscati.

   E bine de știut că cele mai vechi forme de statalitate au apărut în Orient, dintre care cele mai vechi și mai remarcabile construcții se regăsesc în Mesopotamia, în Egipt și în China Antică (cea din urmă nu este abordată în lucrarea lui S. Moscati). Orașele-state sumeriene, situate în sudul Câmpiei Mesopotamiei, în zona de confluență a Tigrului și Eufratului, și Regatul Egiptului s-au cristalizat încă din mileniul al IV-lea î.Hr, ceea ce se traduce prin existența instituțiilor birocratice, prin utilizarea sistematică a scrierii, prin recunoașterea internațională a granițelor, prin prezența unor mecanisme cu ajutorul cărora statul gestionează viața publică a comunității. Ba mai mult decât atât, puterea se manifestă într-un cadru organizat, aceasta este susținută de o ideologie politică și de numeroase elemente (precum însemnele puterii) ce confirmă și subliniază legitimitatea exercitării puterii de către o persoană sau un grup. Interesant este că un fenomen de urbanizare (dotări edilitare, producția de elite ce cunosc și folosesc scrierea în administrație și activități cultice, relațiile cu străinii, organizarea instituțiilor, planificarea urbanistică) precede și favorizează apariția, respectiv consolidarea construcției statale.

  Dacă Egiptul a beneficiat de o existență milenară, pe teritoriul Mesopotamiei (Mesopotamia nu este un stat în sine, ci o realitate geografică și culturală) s-au perindat de-a lungul secolelor și mileniilor dinaintea erei noastre nenumărate populații (sumerieni, akkado-babilonieni, asirieni etc.) și formațiuni politice (orașe-state, imperii, regate) al căror număr și al căror parcurs este mai mult sau mai puțin reconstituibil, izvoarele istorice pentru perioada în cauză fiind insuficiente.

   Egiptului și spațiului mesopotamian li se adaugă ca locuri de dezvoltare a unor formațiuni statale antice (mai recente decât primele două) podișul Anatoliei (,,leagănul civilizației hittite”), podișul Iranian (,,leagănul” civilizației persane), Canaanul (în sudul Canaanului ia naștere statul evreiesc antic).

   Știați că scrierea s-a întrebuințat pentru prima oară în mileniul al IV-lea î.Hr. în Uruk, oraș-stat sumerian? De asemenea, că sumerienii sunt cei care au inventat roata? Că prima atestare a legendei Potopului se regăsește în mitologia sumeriană? Că primul imperiu și ideologia universalistă sunt creația lui Sargon I, conducător de origine akkadiană? Că în Mesopotamia femeile aveau rolul de preotese și că, în anumite situații, alte popoare erau privite ca fiind barbare tocmai fiindcă n-aveau femei-preoți? Că fenomene precum frauda și corupția erau nelipsite din Orientul Antic, mai ales în rândul birocraților? Că faraonul egiptean întruchipa un simbol al fecundității și al fertilității, a cărui existență îi asigura pe egipteni că Nilul își va revărsa permanent apele și că pământurile le vor fi rodnice? Că zeul suprem al egiptenilor – simbol al fertilității absolute – le-a dat naștere copiilor săi printr-un act de… masturbare? Că în Egiptul antic scrierea era cunoscută doar de scribi, oamenilor de rând fiindu-le inaccesibilă și nepermisă? Că Imperiul Hittit se distingea printr-o regalitate dublă, funcțiile regelui fiind completate de cele ale reginei (aceasta din urmă coresponda, de exemplu, cu faraonul egiptean; gestiona alianțele matrimoniale ale familiei regale)?

   Sper că v-am făcut curioși și că veți fi interesați să aflați mai multe despre acest subiect. Personal, vă recomand lucrarea Sabatino Moscati a cărei lectură poate constitui, fără probleme, inițierea voastră în fermecătoarea și incredibila lume a Antichității orientale!

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea o găsiţi pe târgulcărţii.ro

Recenzii cărţi istorice