Vreau să zbor – Narcisa Cîrligeanu – recenzie

Vreau să zbor – Narcisa Cîrligeanu – recenzie

by -
0
Vreau să zbor - Narcisa Cîrligeanu - recenzie

Vreau să zbor – Narcisa Cîrligeanu – recenzie

Titlu: Vreau să zbor
Autor: Narcisa Cîrligeanu
Editura BookForge
Nr. pagini: 242

 “Zborul: visul de veacuri al omului ca mijloc de a se contopi cu nemărginirea. O poveste inspirată din fapte reale, despre drama unor oameni care nu s-au lăsat învinși de destin, despre năzuințe și aripi frânte, despre iubire și durere, despre idealuri între cer și pământ surprinse într-un cotidian care va naște în sufletul cititorului senzația de protagonist activ.”

  Citind prezentarea de pe coperta romanului Narcisei Cîrligeanu m-am gândit la o carte cu aviatori, avioane și iubiri. Dar sincer nu m-am așteptat la o asemenea poveste.

  Ca și în celelalte romane povestea începe în ultimii ani ai comunismului, înainte de revoluție, ani în care, parcă anticipând schimbările, se manifestă tot mai pregnant răutatea, mișelia, lăcomia.

  Lena (Linda), personajul central al poveștii are o viață ca un film. Pe la 12 ani rămâne orfană, părinții murind într-un accident-mama o pianistă de renume, tatăl englez, un compozitor cunoscut. Din păcate bunica grav bolnavă nu putea avea grijă de ea, așa ajunge la orfelinat. Cu bune cu rele, cu prietenii legate, trec câțiva ani. Își făcuse prieteni o fată orfană și ea, Nela, și copiii profesoarei de engleză, erau cu toți colegii la școala din localitate. Uneori sărea gardul cu Nela și mergeau pe câmpul din apropiere, lângă aerodromul unde piloții militari zburau și se antrenau pe avioane MIG 21. Într-o seară are loc un accident, pilotul rănit este scos inconștient pe brațe de medici. Linda plânge toată noaptea crezând că a murit, fără să știe că peste ani, cândva, viața i-l va mai scoate în cale.

  În țară începuseră frământări și copiii se hotărăsc să “lupte “ și ei împotriva regimului cu mijloacele lor. Furau din mașini de marfă alimente pe care le împărțeau săracilor, un fel de ceată de Robini Hood. Într-o noapte hotărăsc să intre în casa unui mare ștab, un tip lacom, crud și răzbunător. Știau că are un seif și credeau că vor găși bani și bijuterii, pe care voiau să le dea celor năpăstuiți de el. Dar sunt prinși, copiii cu părinți sunt salvați de aceștia, mai rămân Nela și Linda, care reușește să ascundă plicul găsit în seif într-un DEX decupat. Linda va fi trimisă la școala de corecție, Nela primește o pedeapsă mai mică, ea luând asupra ei totul. La școala de corecție lucrurile sunt și mai dure, totuși întâmplarea face ca tânărului poștaș să-i placă de ea, și-i dă un indiciu despre cum ar putea fugi. Și Lena(Linda) fuge… Cum ? Veți vedea…

  Ajunge la vamă în Italia unde întâlnirea providențială cu Sara o va ajuta, și vor ajunge până la urmă în Canada, devenind cetățeni canadieni.

   Cine este Sara? Ce se întâmplă la vamă? Cum va ajunge în Canada?

  Veți vedea cum lucrurile se pot rezolva când ai norocul nu numai să întâlnești oameni cu bani dar și cu suflet mare. Urmează școala de asistente medicale și ajunge un kinetoterapeut foarte apreciat. Se ocupă de pacienți bolnavi, dar și de echipa de hochei și trăiește liniștită cu Sara. La patinoar îl întâlnește pe Max, profesor la Facultatea de inginerie, cercetător la Laboratorul de Electronică.

  Max, un tânăr cu mari perspective, trăia singur în Calgary, unde îl avea pe unchiul George la primărie la consiliul local. Se întâlnea deseori cu el și cu verișoara lui Bianca, specialistă în foraje petroliere. Echipa lui Max lucra la un proiect cu NASA, un braț robotic Canadarm, reprezentând contribuția Canadei la Stația Spațială Internațională care orbitează pământul.

  Dar Max voia să dezvolte procesul tehnologic de control pe baza de rețele neuronale, să construiască proteze robotice pentru cei care și-au pierdut brațele în urma unor accidente. Cu ajutorul lui Geoge înființează un laborator cu specialiști, cu o tânără doctoriță neurologă ambițioasă și cu Linda ca și kinetoterapeut. Au și un prim pacient, un muncitor din echipa Biancăi, accidentat în explozia schelei petroliere.

   Max lucrează concomitent la ambele proiecte, Dar șefa lui Doreen (ajunsă pe post ca multe altele pe aspect fizic și relații) care uza de de atuurile seducției, e supărată că n-o ia în seamă, deși îl voia în patul ei. Nereușind face tot posibilul să-l îndepărteze de Linda, observând că între ei e mai mult decât prietenie. Max ajunge la antrenamente, apoi în spațiu, pentru instalarea brațului robotic Canadarm.

  În Calgary, Doreen folosindu-și atuurile și cu ajutorul unor tipi face o reclamație la poliție, “prietenii “ei pun umărul și Linda se trezește trimisă în România. Urmează o adevărată epopee, venirea în țară, reîntâlnirea cu Nela, recuperarea plicului, în final rezolvarea actelor și a situației și reintegrarea ei în drepturi.

  Sigur că Max, revenit pe pământ, află, cu ajutorul lui George și al soțului șefei lui din spațiu, ce s-a întâmplat. Intră în rândul armatei, vine în misiune în România și o găsește pe Linda.

  Ce s-a întâmplat cu povestea din Canada? Cum s-au restabilit lucrurile? Cum a fost în spațiu? Cum ajunge Max în armată? Care era povestea lui reală de viață? Ce îl lega de România? Ce se întâmplă cu Max și Linda? Vor fi împreună? Vor ajunge în Canada? Și ce s-a întâmplat cu pilotul accidentat în adolescența Lindei?

   Ca de obicei am punctat câte ceva, dar trebuie neapărat să citiți cartea și să trăiți cu personajele fiecare eveniment, fiecare pas, fiecare gând și bătaie de inima.

  Îmbinând trecutul cu prezentul, lăcomia, răutatea, invidia și cruzimea cu dragostea, încrederea și lumina sufletelor frumoase Narcisa Cîrligeanu a țesut o poveste minunată, un basm luminos, cu iubire, iertare și speranța.

Recenzii cărți

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.