Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraş de Adrian Petru Stepan...

Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraş de Adrian Petru Stepan – Libris Editorial – recenzie

Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraş de Adrian Petru Stepan

Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraş, de Adrian Petru Stepan – Libris Editorial – recenzie

Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraş

Adrian Petru Stepan

Editura: Libris Editorial, 2019

Număr de pagini: 128

Autori români

   Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraş o poveste finuță, încărcată cu emoție și amintiri.

Despre autor

   „Adrian Petru Stepan ( n.1978, Timișoara) a studiat Dreptul și civilizația Europei Centrale, însă este pasionat de istoria Orientului Mijlociu. Printre conferințe și articole de drept fiscal, își găsește timp pentru a scrie cărți de ficțiune în care se regăsesc toate aceste pasiuni ale sale. Este colaborator al mai multor publicații, pentru care realizează analize geopolitice sau abordează teme sociale actuale și autor al unor romane, cel din urmă, publicat în 2018, la Libris Editorial, fiind Heruvim.”

Răul nu apare dintr-o dată, ci îi dăm noi putere, zi după zi, lăsând lucruri mărunte, dar nenorocite, să se petreacă fiindcă ne e teamă să ieșim din confortul nostru. Când ne dăm seama că e nevoie de eroi și că am devenit sclavii lui, sacrificiul pe care trebuie să-l facem pentru a deveni noi va fi prea mare. Au trecut treizeci de ani și istoria ar vrea să se repete. Fiecare generație trebuie să-și aibă lupta sa.”

  Am citit toate cărțile autorului : Fiecare zi e uimitoare, Crepuscul, Legendele șefului de gară, Heruvim. Cea mai recentă fiind Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraș.

  Se spune că esențele tari se țin în sticluțe mici. Așa este și acest scurt roman. În puține pagini, Adrian, reușește să ne spună o poveste finuță, încărcată cu emoție și amintiri de neuitat.

   Am afirmat și în celelalte recenzii că autorul mă surprinde cu fiecare carte publicată având măiestria transpunerii și abordând subiecte interesante, dar de fiecare dată într-un mod diferit. Cu riscul de a mă repeta, spun că Adrian este un povestitor excelent care, cu fiecare carte scrisă, demonstrează o apropiere de ceea ce-și dorește cititorul. În ultimul timp am devenit foarte pretențioasă cu cărțile pe care le citesc. Apreciez munca autorilor, citesc orice gen și socotesc că fiecare carte te învață ceva, dar când vreau să citesc ceva intens, o carte care îmi pune mintea în funcțiune, atunci devin mofturoasă.

   Subiectul acestui roman este construit pe întâmplările zilei de 17 decembrie 1989 prin ochii unui copil și a aceluiași personaj devenit un adult, un procuror încărcat cu amintiri.

   Personajul nostru principal, copilul de 9 ani, pornește cu tatăl său spre locuința unui prieten, după un pachet de la unchiul său din Franța. Așteptând cu nerăbdare să guste din ciocolata delicioasă și entuziasmat că va primi două mașinuțe, cei doi pornesc pe jos, deoarece Dacia tatălui său a fost una din multele mașini găsite dimineața cu parbrizul spart. Lipsurile acelei perioade scot la iveală caracterul prietenilor prin ciupitul din pachet, dar și prin confiscarea pachetului de miliție urmat de arestarea tatălui fără nici un motiv. Rămas cu o singură piesă din cadoul de la unchiul său, o Skoda roșie, ascunsă în bluză, băiatul pornește să-şi salveze tatăl. Pe drumul său întâlnește câteva personaje interesante. O să vă las să descoperiți singuri cine sunt și ce rol au în aventura în care băiatul pornește de unul singur.

   Ce trebuie să știți e că fiecare personaj are în spate o mică poveste, iar toate acestea se leagă frumos una de alta până la final, construind această mică bijuterie literară.

   ZIUA ÎN CARE DUMNEZEU A FOST PRIN ORAȘ este un roman care are la bază o zi sumbră, ce ar trebui să genereze tristețe și amintiri dureroase, dar această zi văzută prin ochii unui copil pare una care naște speranță în ciuda întâmplărilor nefericite din cursul unei zile care va rămâne în istorie îngropând comunismul pentru totdeauna.

   Oricât de diferite sunt romanele lui Adrian, sunt câteva aspecte care nu se schimbă. Pasiunea acestuia pentru istorie, trenulețe și comori, iar la o analiză  profundă elementele de filozofie fină rămân baza literaturii de calitate.

   Nu vreau să povestesc mai mult, doar vă invit să vă faceți curajul să puneți mâna pe cărțile autorului. Dacă ar fi să fac un clasament de preferință  ar fi:

Locul 1 – Heruvim – recenzie

Locul 2 – Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraș

Locul 3 – Crepuscul – recenzie 

Locul 4 – Legenda șefului de gară – recenzie

Locul 5 – Fiecare zi e uimitoare – recenzie

Recenzii cărţi

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

 

 

 

 

 

***Vero Budea (Vero)***Iubesc viața și oamenii, sunt o fire sociabilă, deschisă, loială, apreciez persoanele sincere cu coloană vertebrală, pasiunile mele sunt scrisul și cititul, deși sunt încă o amatoare. Sunt deschisă la tot ce e nou și folositor. Familistă convinsă, soție, mamă, fiică, noră și prietenă. Nu suport minciuna și trădarea. Găsesc fericirea în lucrurile mărunte. Pentru mine nu există nu pot, numai nu vreau, iar eu vreau. Literatura pe tocuri e locul unde mă simt acasă, un loc unde prietenia și bunul simț mă îmbrățișează.

10 COMMENTS

  1. Și recenzia ta poate fi descrisă la fel, o scriitură tentantă, fabuloasă, pe scurt, dar atât de stimulatoare! Mulțumesc pentru recomandare, Vero!

  2. O mica bijuterie aceasta carte cu o poveste superba ,asa cum stie Adrian sa scrie.
    Felicitari Vero pentru recenzie!Felicitari Adrian!
    Succes amandorura maine!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.