Simpozion Internaţional de Artă din Masivul Retezat şi Vernisajul Expoziţiei INTO THE WILDsimpozion-international-de-arta-din-masivul-retezat-si-vernisajul-expozitiei-into-the-wild

TARUS Media, Bucureşti şi FIVE PLUS Art Gallery, Viena anunţă vernisajul expoziţiei de artă vizuală INTO THE WILD ce cuprinde lucrările realizate în cadrul celei de-a 10-a ediţii a Simpozionului Internaţional de Artă din Masivul Retezat

Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 14 august, începând cu ora 18:00, la Galeria Formă U.A.P. Deva. În cadrul evenimentului, cunoscutul poet Dumitru SPĂTARU va lansa cartea Vin Amintirile-antologie de autor.

Ediţia aniversară a Simpozionului Internaţional de Artă din Masivul Retezat se desfăşoară şi în acest an în Parcul Naţional Retezat, la Cabana Cascada, în perioada 2-23 august 2015. Simpozionul oferă tinerilor artişti un context generos pentru creaţii diverse, dar totodată reprezentative pentru peisajul autohton.

Ne bucurăm că am reunit pentru al 10-lea an consecutiv reprezentanţi ai creatorilor de frumos din Iaşi şi Chişinău. TARUS Media sprijină în fiecare an tinerii artişti şi le pune la dispoziţie, pentru inspiraţie, Cabana Cascada (www.retezat-cascada.ro). Întregul concept a fost gândit pentru a-i ajută în demersurile lor. În acest sens, avem alături mulţi prieteni şi colaboratori, printre care reprezentanţi ai Farmaceutică REMEDIA. Anul acesta sărbătorim în cadrul Simpozionului şi Zilele REMEDIA, eveniment intern extrem de important pentru noi”, a declarat Valentin-Norbert TARUS, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Farmaceutică REMEDIA şi iniţiatorul simpozionului.

Pe tot parcursul Simpozionului, studenţi şi profesori de la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iaşi şi de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău (Republica Moldova) participă la ateliere de creaţie în aer liber sub îndrumarea profesorilor coordonatori lector univ. Cristian UNGUREANU şi Iurie LUPU pe pictură şi a profesorului Valeriu VANAGA pe secţiunea ceramică.

În paralel, în cadrul FIVE PLUS Art Gallery din Viena se desfăşoară expoziţia ANATOMY OF MEMORY în parteneriat cu Universitatea de Arte “George Enescu” din Iaşi, instituţie care aniversează 155 de ani de învăţământ modern artistic. Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 12 august 2015, ora 19.00.

Simpozionul Internaţional de Artă Retezat  este născut din dorinţa de a-i ajută în demersurile lor pe studenţii talentaţi pentru a-şi exprimă ideile artistice într-un cadru natural de excepţie, la Cabana Cascada (www.retezat-cascada.ro). Frumuseţea impunătoare a Munţilor Retezat, a Cascadei Lolaia,  îi inspiră an de an pe tinerii artişti să îşi exprime talentul în cadrul atelierelor de pictură, sculptură, ceramică şi tapiserie.

TARUS Media şi Five Plus Art Gallery cred în valoarea artei şi susţin creaţia artistică, dorind să consolideze gustul pentru frumos al publicului larg prin promovarea tinerilor artişti.

comunicate de presa.ro

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.