Interviu altfel cu Nicoleta Tudor

   M-am născut, am crescut şi trăiesc în Gruiu, o localitate pitorească mărginită de Codrii Vlăsiei, situată lângă Snagov, în Ilfov.

  Sunt a treia fiica a părinţilor mei, am o sora mai mare cu 7 ani şi cealaltă îmi este geamănă, fiind mai mare cu 2 ore decât mine.

  Am avut o copilărie frumoasă şi armonioasă, iar peisajele şi locurile copilăriei mele au dezvoltat în mine firea poetică şi visătoare.

  Am o fiică cu care pot spune că am crescut împreună. Aveam 19 ani când a apărut în viaţa mea şi a fost bucuria şi împlinirea de care aveam nevoie.

  Sunt economist de formaţie şi de profesie, în momentul actual lucrând la Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu, din Snagov, unde ocup postul de contabil şef, la acelaşi liceu unde am fost şi profesor de tehnologie timp de 8 ani.

  Unul din visele mele a fost să scriu.

  Ce m-a inspirat să o fac? Visele repetative care îmi scoteau la suprafaţă şatra de ţigani pe care am cunoscut-o foarte bine în copilărie. Bucuria şi felul lor liber de a trăi, m-au urmărit de-a lungul multor ani, iar faptul că îi visam periodic, şi încă îi mai visez, m-a inspirat pentru primul volum din seria Cercurile Mistice.

  Una din marile mele inspiraţii pentru al doilea volum din seria Cercurile Mistice, Oraşul de deasupra, a fost fiica mea.

  Cât despre Toria, al treilea volum din serie, la care lucrez acum, sper să fie încununarea cu succes a seriei. În acest volum mă voi întoarce puţin la şatra de ţigani, la felul cum a ajuns “Căzuta” în mijlocul acestora, la viaţa pe care a trăit-o aceasta alături de ţigani, dar, cel mai important, voi veni cu dezvăluiri asupra a ceea ce s-a întâmplat pe Toria de când a fugit “Căzuta”, cât şi ce s-a mai întâmplat de când Mădălina a vizitat ultima oară Planeta. Vă asigur că sunt întâmplări minunate, şi aştept cu nerăbdare să finalizez volumul, pentru a vă împărtăşi aceste lucruri scrise pentru a vă bucură sufletul.

   Deşi îi place să admire „Oraşul de Deasupra” privind Cercurile Mistice” Nicoleta a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări

1.Povesteşte-ne o amintire din copilărie care te-a emoţionat sau te-a marcat în vreun fel.

În copilărie compuneam poezii. Printr-o întâmplare, caietul meu cu poezii a ajuns la Adrian Păunescu, care, citindu-le, şi-a dorit să mă cunoască. Am fost atât de mândră de faptul că marele Adrian Păunescu, pe care îl divinizăm, s-a ostenit să îmi citească poeziile încât nu îmi încăpeam în piele. Dar nu am îndrăznit să mă întâlnesc cu el. Mă gândeam că aş fi atât de emoţionată, încât nu aş şti ce să spun, ce să vorbesc, şi l-aş dezamăgi. Întotdeauna m-am întrebat care ar fi fost cursul vieţii mele dacă l-aş fi cunoscut atunci pe Adrian Păunescu. Încă mă mai întreb….

2. Cum te-ai integrat ca adolescentă în liceu, cum a fost prima întâlnire, dar primul sărut?

Oooo, cu integrarea am stat bine întotdeauna. Sunt o persoană foarte vorbăreaţă şi acaparez repede un grup de persoane, chiar dacă persoanele respective îmi sunt necunoscute, aşa că în şcoală eram cam şefa băieţilor. Prima întâlnire m-a dezamăgit crunt, dar asta m-a făcut să fiu mai atentă cu cine am următoarele întâlniri. Cât despre primul sărut, sincer, mi s-a părut de-a dreptul scârbos, dar după aceea…. am adorat această manifestare a sentimentelor.

3. Ce vise aveai ca adolescent şi dacă s-au împlinit sau nu?

Mda, ca adolescent, mă vedeam pictoriţă, poetă, scriitoare, până la urmă am devenit economist. Dar lucrez la îndeplinirea viselor.

4. Cum vezi viaţa alături de un partener şi ce-ţi doreşti de la o relaţie?

Viaţa alături de un partener, înseamnă într-adevăr un parteneriat pe termen lung. Este foarte important ca persoana alături de care alegi să trăieşti să fie pe aceeaşi lungime de undă cu tine. Ce mi-am dorit de la o relaţie? Iubire, stabilitate, respect, tandreţe. Şi le-am obţinut. Pentru că am alături de mine omul care mă iubeşte, mă respectă şi mă susţine în tot ceea ce intenţionez să fac. Chiar dacă uneori nu este de acord cu iniţiativele mele, îmi respectă alegerile.

5. Ce crezi că ar trebui să ştie un adolescent când porneşte în viaţă? Ce relaţie ar trebui să fie între un adolescent şi părinţii lui?

O întrebare destul de grea. Dar ţinând cont de faptul că am o fiica, cu o adolescentă destul de rebelă, acum are 28 de ani, cred că pot da sfaturi. Un adolescent trebuie să ştie că acumularea cunoştinţelor din şcoală o face pentru el, pentru viitorul lui, nu pentru profesori, nu pentru părinţi. Trebuie să ştie că respectul celor din jurul lor vine direct proporţional cu respectul pe care şi-l poartă singuri. Fiind opt ani profesor, am trăit în mijlocul adolescenţilor, am avut o relaţie minunată cu aceştia şi m-au bucurat cu tinereţea şi prospeţimea lor. Mi-am păstrat sufletul tânăr alături de ei, şi ceea ce am să spun acum le spuneam şi elevilor mei. Mai aproape de sufletul lor nu poate fi nimeni mai mult decât părinţii lor. Indiferent ce vor face în viaţă, chiar şi când nu vor mai fi adolescenţi, cei cărora le pasă de ei sunt părinţii. Care acceptă şi iartă orice unui copil. Aşa că, dragii mei adolescenţi, dacă aveţi vrea problemă, spuneţi-o părinţilor voştri. Nu prietenilor, care au şi ei la rândul lor prieteni, şi de cele mai multe ori nu vă ajută cu nimic. Părinţii sunt cei spre care trebuie să vă îndreptaţi, indiferent ce problemă aveţi. Sau indiferent ce mare bucurie aveţi. Mai sincer decât părinţii nu se va bucură nimeni alături de voi.

6.Ce alte pasiuni, în afară de scris mai ai?

Îmi place foarte mult să pictez. Îmi place să gătesc, îmi place să îmi îngrijesc florile din frumoasa mea grădina. Îmi plac câinii, am o armata în curte, şi o bijuterie de Bichonica în casă. Viaţa pentru mine este o pasiune. Tot ce fac, fac cu pasiune.

Mulţumesc, Nicoleta, că ai acceptat să ne răspunzi la câteva întrebări mai..altfel! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!