A noua directivă – Genn Kato – Editura Galaxia Coresi
A noua directivă – Genn Kato – Editura Galaxia Coresi
Titlu: A noua directivă
Autor: Genn Kato
Editura Galaxia Coresi
București, 2025
Nr. pagini: 361
Vin către voi cu o carte care m-a luat prin surprindere, în mod plăcut. Deși nu aveam niciun fel de așteptări, iar puținele informații din sinopsisul publicat pe copertă nu lăsau să se întrevadă prea mult din intriga poveștii, am ajuns să o devorez într-o zi, dornică să aflu cum se va finaliza scenariul.
În primul și în primul rând, pot să vă spun că stilul SF distopic, cu elemente cyberpunk care alunecă, pe alocuri, într-un thriller de suspans, tratează cu succes o temă recurentă – valoarea vieții umane într-o societate în care etica, moralitatea și empatia au nevoie de un sistem perfid de contorizare pentru a permite speciei să supraviețuiască.
După ce și-a închis hotarele pentru străini și și-a fortificat granițele cu un zid înalt de piatră, conducerea olandeză a adoptat o nouă lege, cunoscută ulterior sub titlul de „Directiva a Noua”. Aceasta interzicea rezidenților să conceapă un copil până nu găseau, în schimb, o persoană dispusă să-și jertfească propria viață. Voluntarul urma să semneze un acord de concesiune a vieții, drept confirmare oficială a înțelegerii. Ca urmare, Directiva a Noua a facilitat apariția unui nou tip de afacere, cunoscută în comerțul de vieți umane.
Într-o societate în care fiecare individ poate ceda dreptul la viață în schimbul unor credite pe care le poate folosi cum dorește timp de două săptămâni, înainte de a fi obligat să se prezinte la centrul de incinerare, săracii își folosesc propria viață ca monedă de schimb pentru a asigura un trai decent familiei sau pentru a se bucura de viață înainte ca aceasta să le fie curmată brusc. Organizații ale statului, grupuri criminale și secte religioase se află constant angajate într-o luptă pentru putere.
„- Îți înțeleg frustrarea, amice, dar încearcă să vezi lucrurile din altă perspectivă: viața nu e un dar de la Dumnezeu. Nu, nu și iarăși nu! După părerea mea, ea nu e altceva decât un împrumut primit la naștere, oferit pe o perioadă de timp limitată. Odată ce aceasta expiră, tot ce ne rămâne de făcut e să returnăm împrumutul, astfel încât și alții să se poată bucura de el. Dacă te gândești mai bine, în lumea asta nu există nici sfârșit și nici început. Doar schimbare. Te lipsești de ceva, dar obții alte lucruri în schimb – bani, un fel de libertate amăgitoare, poate chiar și izbăvire. Așa funcționează lucrurile. Viață fericită până la adânci bătrâneți poți întâlni doar în basme.”
Martin, ex ofițer de poliție, în prezent detectiv particular, este contactat de un fost coleg de breaslă pentru a-i aduce la cunoștință faptul că fratele său mai mare, Albert, a fost asasinat. Luat prin surprindere de această veste, Martin începe să investigheze pe cont propriu crima, doar pentru a constata că toate indiciile duc în direcția traficanților de vieți și a unui secret pe care Albert se pare că îl descoperise și care punea în pericol ultima directivă a statului — cea care stipula că orice persoană care moare fără a menționa prin testament cui îi cedează locul în societatea numerică prestabilită, pierde acest drept, statul fiind cel care decide cui să-l atribuie, în funcție de priorități și avantaje materiale.
În paralel, la cea mai mare corporație care dezvoltă jocuri bazate pe algoritmi AI capabili să analizeze, să intuiască și să ofere versiuni paralele participanților, pornind de la anticiparea gândurilor și acțiunilor acestora, Akiko (alias Cypher), o tânără IT-istă, pornește în căutarea unui coleg – Logan, dispărut în mod conspirativ.
„Așadar, avem autoritățile olandeze care au hotărât să investească în tehnologiile de inteligență artificială. Apoi avem o companie producătoare de jocuri video, la care sunt și eu angajată. Aceasta este renumită prin faptul că produsele ei dezvoltă și implementează cea mai sofisticată inteligență artificială din industria jocurilor video. În final, apare și echipa mea, a cărei sarcină de bază este să cerceteze și să implementeze tehnologiile IA în conținutul jocurilor produse de Round Square. Echipa era condusă de Logan, înainte ca acesta să dispară.”
Când Cypher devine o țintă a Serviciului General de Informații și Securitate al Olandei (SGIS), deoarece refuză să le înmâneze un telefon vechi lăsat în urmă de Logan înainte de a fi arestat, drumurile ei se intersectează cu cele ale lui Martin într-o cursă amețitoare de supraviețuire și, totodată, deconspirare a unui sistem bolnav, care oferă, în schimbul unei vieți, câteva zile de plăceri neasemuite într-o realitate virtuală ce colectează date pentru a da startul proiectului Hamlet — un proiect capabil să determine, cu o precizie uluitoare, modul în care se vor comporta oamenii în orice scenariu pe care statul dorește să îl impună, având astfel posibilitatea de a elimina treptat indivizii care s-ar putea opune sistemului.
Ce preț are viața umană într-o societate care a transformat-o într-un bun de schimb? Cum poți ști dacă realitatea în care te afli este cea adevărată sau este doar o simulare a unui sistem bolnav care te folosește pe post de cobai?
O carte plină de suspans, scrisă într-un ritm alert, cu personaje care devin simpatice prin dorința lor de a se pune în slujba adevărului și a dreptății. Scenele de acțiune, dialogurile și lumea pe care autorul a reușit să o creioneze sunt foarte accesibile și, totodată, suficient de intrigante încât să te poți transpune în scenariul distopic pe care acesta îl creează.
La final, rămâne doar speranța că deciziile luate vor putea salva omenirea de la un dezastru care nici măcar nu poate fi pe deplin intuit sau înțeles.
„Cu fiecare secundă, valul de ceață se apropia tot mai mult. Când atinse clădirile vecine, Martin văzu cum realitatea se descompune. Simți un val de adrenalină. Înainte de a dispărea în pâcla densă, clădirile își schimbau aparența. Deveneau pixelate, aidoma unor obiecte dintr-un joc cu rezoluție scăzută. Apoi pixelii deveneau tot mai șterși, ca, în final, să se risipească, unul câte unul.”
Recomand cartea iubitorilor de SF plin de acțiune și răsturnări de situație, interesați de conceptul vieții ca monedă de schimb într-o societate distopică, ce poate deveni, în timp, realitate.
Dacă v-a trezit interesul, cartea poate fi achiziționată de pe site-ul Librăriei Coresi.












