Acolo unde sângele îngheață de Giles Kristian – Editura Niculescu Fiction – recenzie
Acolo unde sângele îngheață, de Giles Kristian – Editura Niculescu Fiction – recenzie
Acolo unde sângele îngheață
Autor: Giles Kristian
Editura Niculescu Fiction
București 2023
Nr. pagini – 292
“-Tati, spune ea, ridicându-i rucsacul în ambele mâini și cărându-l până la el. Fața ei părea să se strângă în sine, iar mușchii mici din obraji i se contractau în mici noduri. Vom muri?”
Erik, Elise și fiica lor – Sofia se hotărăsc să își petreacă vacanța în Norvegia. Această ieșire în familie vine după o perioadă lungă de suferință, căci cu un an în urmă sora mai mare a Sofiei – Emilie, a murit într-un neașteptat accident, care a adâncit familia în depresie și vinovăție.
Profitând de noul proiect la care lucrează Elise, cei trei se izolează într-un sătuc de la poalele munților unde localnicii sunt împărțiți în două tabere – cei care susțin ideea redeschiderii minei de cupru care le-ar permite accesul la electricitate și urmașii tribului sami care acuză această acțiune ca fiind una din multe care au dus la distrugerea mediului înconjurător.
Deși instinctele îi spun lui Erik să anuleze excursia la schi cu micuța Sofia în vârstă de 13 ani, sentimentul cumplit de vinovăție și distanțare auto-impusă pe care a afișat-o în ultima perioadă îl determină să accepte provocarea micuței sărbătorite.
Ghețarii norvegieni se dovedesc a fi nemiloși și cruzi, capabili să transforme un accident nevinovat într-un potențial risc major. O manevră greșită și Sofia iși rănește mâna. Incapacitatea de a schia la potențial maxim îl determină pe Erik să decidă întoarcerea acasă dar noaptea care se lasă, le îndrumă pașii spre casa unui cuplu de indigeni.
Întunericul aduce cu sine o liniște aparentă de care cei doi excursioniști se bucură prea puțin timp căci un grup de bărbați hotărâți să convingă gazdele indigene să întrerupă protestele împotriva deschiderii minei de cupru, transformă o negociere într-un asasinat macabru.
Martori fără voie, Erik și Sofia sunt singurii care știu ce s-a întâmplat și acest lucru nu poate fi trecut cu vederea. Astfel începe o luptă pe viață și pe moarte în care dorința unui tată de a-și proteja singura fiică rămasă, sparge orice bariere fizice și raționale.
“A încercat să se gândească, la orice. Dar nimic întreg nu se forma în mintea lui. Doar fragmente, ca o imagine într-o oglindă spartă. Apoi ceva i-a venit în minte. S-a gândit la modul în care un pește se agită uneori după ce îl scoți din fiord, chiar și după ce a fost eviscerat și după ce i s-a scos capul. Nervii continuă să fie activi după moarte. Aș fi ca acel pește, se gândește el. Dacă inima mea ar renunța acum și aș muri în picioare, aș continua să merg. Aș continua să trag.”
Frig crâncen, resurse puține, oboseală împinsă la extrem pe care doar teama pentru viața propriei fiice le poate învinge, îi determină pe cei doi să traverseze ghețarii nordici încercând să scape din calea celor care îi vânează. Un singur suflet reușește să le fie aliat o perioadă scurtă de timp, un păstor de reni care îi ajută cu prețul vieții sale.
Care este de fapt semnificația proiectului și ce se ascunde în spatele deschiderii minei părăsite?
Cât de puternică este instinctul unui tată de a-și salva fiica ce se dovedește uneori a fi extrem de matură și rezistentă pentru cei 13 ani ai săi?
Unde se termină capacitatea umană de a gestiona mediul înconjurător și unde începe revolta naturii care își cere drepturile?
O carte despre supraviețuire și sacrificiu, lipsa de control în fața naturii nemiloase și nevoia de a simți că la final ai făcut o diferență. Un roman pe care nu m-aș mira dacă l-am vedea ecranizat pe Netflix deoarece reunește toate ingredientele unui thriller cu efecte survival ce nu ar avea nevoie de prea multe efecte speciale pentru a crea o senzație dramatică ce capătă nuanțe nerealiste.
“După o vreme, a căzut din nou la pământ. Dar pădurea era aproape acum. A simțit mirosul copacilor. Încă puțin. S-a întins pe partea stângă și s-a târât. Își păstra în minte chipurile soției și ale fetelor lui. Ca și cum s-ar târâ spre ele. În cele din urmă, a închis ochii.”
