Amantul japonez de Isabel Allende-Editura Humanitas Fiction

Amantul japonez de Isabel Allende

Titlul original: El amante japonés
Traducere realizată de: Cornelia Radulescu
Editura Humanitas Fiction (Colecția Seria de Autor)
Gen: Adult, Romance, Historical Fiction, Cultural, Word War II
Număr pagini: 291
Notă Goodreads: 3,81/5
Nota mea: 9/10

     Isabel Allende: 21 de cărți publicate, traduceri în peste 35 de limbi; peste 65 de milioane de exemplare vândute; 12 doctorate onorifice; 50 de premii în peste 15 țări; 2 filme de succes realizate după romanele ei.

      DESCRIERE OFICIALĂ:

     O dublă poveste de dragoste, la distanță de mai bine de jumătate de secol, se dezvăluie treptat în Amantul japonez. Scris cu aceeaşi atenţie pentru amănuntul istoric şi profundă înţelegere a personajelor care au constituit dintotdeauna marca lui Isabel Allende, romanul Amantul japonez semnalează întoarcerea autoarei la povestea clasică, de largă respiraţie, fiind totodată un omagiu emoţionant adus sufletului omenesc şi stăruinţei în dragoste, într-o lume a necontenitelor schimbări.

       „În 1939, când Polonia e amenințată de nazism, Alma Belasco e trimisă de părinți să trăiască la San Francisco, alături de mătușa și de unchiul ei, care locuiesc într-un conac opulent. Inițial timorată de noua ei familie și incapabilă să se integreze, Alma va avea în cele din urmă o legătură profundă, pentru toată viața, cu fiul grădinarului familiei, Ichimei. După atacul japonezilor de la Pearl Harbor, cei doi sunt despărțiți cu cruzime, iar Ichimei ajunge într-un lagăr, împreună cu familia sa. Multe decenii mai târziu, Alma e una dintre bătrânele excentrice care populează azilul de lux Lark House din San Francisco. Cu răbdare și infinită tandrețe, Irina Bazili, o tânără îngrijitoare din Republica Moldova cu o istorie tristă în propria biografie, ajunge să descopere treptat povestea de dragoste dintre Alma și Ichimei și își găsește în ea izbăvirea.”

     The Washington Post: “Romanul Amantul japonez este animat de același spirit efervescent care a făcut-o cunoscută pe Isabel Allende în întreaga lume. Un roman pe care e o plăcere să-l recomanzi.”

     Associated Press: “Allende este o mare povestitoare, cu o inteligență extraordinară și un ochi lucid îndreptat asupra schimbărilor care au loc în societate. Amantul japonez este un basm pentru adulți, unul irezistibil însă.”

      People Magazine: “Romanul Amantul japonez traversează 70 de ani din istoria tumultoasă a lumii, mesajul lui de profunzime fiind că dragostea, sub toate formele ei, trece peste orice obstacol și încolțește oriunde.”

      Harper’s Bazaar: “Monumental. O poveste care se desfășoară pe mai multe generații, despre soartă, război și puterea dragostei.”

       PĂREREA MEA:

       Până de curând, cunoștințele mele legate de scriitoarea Isabel Allende erau extrem de limitate. Noțiunile le puteam număra pe degetele de la o singură mână probabil: extrem de cunoscută, tradusă în România de Editura Humanitas, de origine chiliană. Ah, și mai știam ceva! Că vreau neapărat să citesc măcar unul dintre romanele sale.  Ei bine, uite că mi s-a îndeplinit dorința și acum… tot ce mai pot să vă spun este că “MAI VREAU”! Mai vreau Isabel Allende, mai ales dacă recenziile citite pe ici, pe colo spun adevărul atunci când afirmă că are romane muuulllttt mai frumoase decât “Amantul japonez”. Păi dacă mie mi-a plăcut atât de mult acest roman… atunci celorlalte nici nu voi putea să le ofer notă pentru evaluare, nu?!
      Pe scurt… romanul “Amantul japonez” prezintă două povești de dragoste desfășurate la mai bine de jumătate de secol distanță una de cealaltă, în perioade total diferite ale vremurilor (în plin război mondial, cel de-al doilea, respectiv timpul de pace de 70 de ani mai târziu).
        În 1939, când Polonia e amenințată de nazism, copila Alma Mendel de numai opt ani, este trimisă de către părinți să trăiască la San Francisco, alături de mătușa și unchiul ei, care sunt înstăriți, locuind într-un conac opulent, cu o grădină ruptă parcă din povești. Inițial, Almei îi este foarte greu să se integreze, neputând să se alinieze standardelor celor două fete Belasco, Martha și Sarah, care erau preocupate doar de modă, petreceri și posibili logodnici. Însă, Nathaniel, vărul cel timorat, cu doar cinci ani mai mare decât ea, îi va locul fratelui său adorat, Samuel. Nathaniel are o fire timidă și blândă, iar fetița Alma îl fascinează, ajungând s-o îndragească atunci când deduce că “Alma avea să rămână cu el o perioadă nedefinită”. Tot el este cel care îi va face cunoștință Almei cu cei doi Fukuda: Takao, grădinarul japonez și băiețelul acestuia, Ichimei.

     “Fata a căscat ochii la tată și fiu ca la două făpturi din altă specie: nu semănau cu orientalii din ilustrațiile Enciclopediei Britanice.”

       Mi-a plăcut foarte mult această primă întâlnire a protagoniștilor uneia dintre poveștile de dragoste prezentate în “Amantul japonez” și tocmai de aceea vă voi reda întregul fragment pentru că așa veți înțelege ce imagine m-a însoțit pe mine de-a lungul întregului roman, chiar dacă anii trec, ei se maturizează și trăiesc vieți diferite.

     “Băiatul s-a înclinat și s-a prezentat cu capul plecat:
    – Sunt Ichimei, al patrulea fiu al lui Takao și Heideko Fukuda, onorat să vă cunosc, domnișoară.
   – Sunt Alma, nepoata lui Isaac și Lilian Belasco, onorată să vă cunosc, domnule, a spus și ea, amuzată și nedumerită.
      Acest formalism inițial, pe care tandrețea avea să-l agrementeze mai târziu ca umor, a marcat tonul lungii lor relații. Alma, mai înaltă și mai solidă, părea mai mare. Statura mărunțică a lui Ichimei era însă înșelătoare, băiatul ridica fără efort sacii cu pământ și împingea pe deal în sus o roabă încărcată. Avea capul mare în raport cu trupul, tenul de culoarea mierii, părul aspru și indisciplinat. Încă nu-i ieșiseră toți dinții definitivi, iar când zâmbeam, ochii se îngustau ca două crăpături.”

       Însă, după atacul japonezilor de la Pearl Harbor, cei doi sunt despărțiți cu cruzime, Ichimei ajungând într-un lagăr, împreună cu familia sa.
     Câteva decenii mai târziu, o regăsim pe Alma la azilul de lux Lark House din San Francisco, printre “independenții casei”. O vom cunoaște pe Alma – matură, trăită și trecută prin toate experiențele vieții, frumoase, dar și mai puțin frumoase – prin intermediul tinerei Irina Bazili, o moldoveancă de-a noastră de peste Prut.
      Făcând o mică paranteză aici, sunt tare curioasă cum a ajuns scriitoarea, Isabel Allende, să aleagă locul de baștină a celei de-a doua protagoniste a romanului. O fi fost vreun motiv anume?! Oare comparația lumilor: cea liberă (America) cu comunismul din țările est-europene să fi fost cauza?! Pentru că pe lângă faptul că “Amantul japonez” este un roman de dragoste, nu am putut să nu bag de seamă toate detaliile istorice (ca o adevărată pasionată de istorie ce sunt) pe care le regăsim de-a lungul istorisirii celor două povești tulburător de frumoase.
      Cu răbdare și infinită tandrețe, Irina, tânăra îngrijitoare de la Lark House, ajunge să descopere treptat, alături de Seth (nepotul Almei), povestea de dragoste dintre Alma și Ichimei, găsindu-și în ea propria izbăvire.
      “Am nevoie de o secretară, vreau să lucrezi pentru mine” a fost “ordinul” prin care încet – încet, povestea Almei Belasco, precum și cea a Irinei Bazili încep să se împletească. Alma pe care o cunoaștem acum este o femeie ce ține la independența ei, sigură pe ea și lipsită de sentimentalisme, pentru care obiectele materiale nu au valoare, singura-i slăbiciune fiind nepotul său, Seth.  

     “Irina bănuia că atitudinea ei trufașă era o formă de apărare împotriva curiozității celorlalți, iar simplitatea ei, o formă de eleganță pe care puține femei o puteau imita fără să pară neglijente. Părul alb și aspru îl purta tuns în șuvițe inegale și îl pieptăna trecându-și degetele prin el. Singurele concesii făcute vanității: se ruja și folosea un parfum masculin de bergamotă și portocală; la trecerea ei, această aromă proaspătă anula vagul miros de dezinfectant, bătrânețe și, ocazional, de marijuana de la Lark House. Avea un nas puternic, o gură orgolioasă, oase lungi și mâini muncite; ochi căprui cu sprâncene groase și cearcăne viorii îi dădeau un aer insomniac, neascuns de ochelarii cu rame negre. Aura ei enigmatică impunea distanță: nimeni nu i se adresa pe tonul patern cu care eprsonalul obișnuia să se adreseze celorlalți bătrâni, nimeni nu se putea lăuda că o cunoaște, asta până ce Irina Bazili a reușit să străpungă fortăreața intimității sale.”

     Lianul de legătură între cele două femei a fost Seth Belasco, nepotul preferat al Almei și cel care simte o atracție nemaipomenită și inexplicabilă față de Irina. Imaginea pe care ne-o conturează Seth despre aceasta din urmă, mai – mai că ne-ar face să regândim întreaga poveste.

   “(…) de departe semăna mai curând cu un băiețandru șleampăt. Era atât de străvezie și de invizibilă, că îți trebuia ceva atenție ca să o vezi. Hainele lălâi și căciula de lână trasă până la sprâncene contribuiau și ele la această impresie.”
    
     “cu oasele ei de orfană și paloarea de bolnavă de plămâni”

     “Romanul” pe care Seth plănuia să-l scrie, roman ce avea să reconstituie un secol și jumătate de istorie a neamului Belasco și a orașului San Francisco, va fi motivul pentru care el va reuși să se apropie de Irina, câștigându-i astfel admirația, dacă nu iubirea.
     Alma vede atracția tânărului fața de noua ei “angajată” și este amuzată de faptul că Irina nu bagă de seamă atenția pe care acesta i-o oferă. Imaginându-și reacția familiei dacă “delfinul neamului Belasco, ar fi luat o imigrantă care-și câștiga pâinea îngrijind babalâci și spălând cotarle”, Alma hotărăște s-o cizeleze, să-i ofere un strop de cultură, ducând-o la concerte și muzee, învățând-o să se poarte și chiar cum să folosească tacâmurile adecvat la masă.
     Căpătând încredere în fată, cu timpul, îi permite acesteia să-i sorteze printre cutiile cu amintiri pentru a-și ajuta nepotul cu redactarea cărții. Singurele lucruri de care Irina nu se atingea, erau scrisorile în plicuri galbene care veneau din când în când și pe care Alma le făcea nevăzute imediat. De la aceste întâmplări, Irina a început să bănuiască existența unui bărbat în viața Almei și astfel, împărtășindu-i “secretul” lui Seth, cei doi vor începe să o spioneze. Plecările Almei și stările ei ciudate prin care trecea înainte de aceste călătorii, precum și după, n-au făcut decât să întărească această idee neobișnuită.

     “Pleca nerăbdătoare ca o mireasă, fără să spună unde și până când. Trecea două sau trei zile fără vești, după care, la fel de brusc, revenea radioasă în mașinuța ei de jucărie rămasă fără benzină. (…) pentru aceste escapade, Alma își punea în bagaj singurele două cămăși de noapte de mătase, nu pijamalele obișnuite și groase.”

     Ori pentru o femeie trecută bine la vârsta a treia (aprox. 80 de ani), călătoriile acestea ofereau un mister și mai mare ce necesita dezlegare, așa cum insista Seth.
     Vă las să descoperiți singuri povestea scrisorilor…
     Ce se întâmplă cu Alma…?! Care este rolul băiețelului din copilărie în acest roman, care a fost povestea lui și cum și-au petrecut cei doi viața, pe ce meleaguri și în ce vieți pierduți… veți afla doar străbătând paginile acestui minunat roman.
     Care este povestea Irinei…?! Îl va accepta ea pe Seth…?!
     Eu vă spun doar că finalul vă va lăsa în lacrimi. De dor, de dragoste, de uitare, de împliniri și neîmplinire.  Două povești de viață nemaîntâlnite ce se împletesc pe paginile acestui roman. Două iubiri atât de diferite.
Iar mai presus de poveștile de dragoste, trebuie neapărat să remarcați evoluția relației dintre Alma și Irina, două femei ale căror trecut le vor urmări pentru întreaga viață, două femei ce cu greu reușesc să capete încredere una în cealaltă și să-și dezvăluie secretele.
     Pregătiți-vă să fiți învăluiți de magia scrisului lui Isabel Allende și pentru un carusel de emoții! Pregătiți-vă să fiți surprinși pentru că… vor fi întâmplări pe care nu le veți putea prevedea.

    “La ce mi-au folosit anii de practică spirituală dacă n-am reușit să scap de dorință? Îți aștept scrisorile, aștept glasul tău la telefon, îmi imaginez că te apropii alergând… Uneori dragostea doare.”
(fragment dintr-o scrisoare datată 18 iulie 1984 și semnată Ichi)

Cartea Amantul japonez de Isabel Allende este oferită spre recenzie de către Editura Humanitas. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Humanitas. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: EmM