Anul de grație, de Kim Liggett – Editura Litera – recenzie

Anul de grație

Kim Liggett

Titlu Original: The Grace Year

Traducştor: Bianca Paulevici

Editura: Litera

Colecţie: Blue Moon

Nr. pagini: 324

An apariţie: 2019

Gen: dystopia, young adult, speculative thriller

  Anul de grație de Kim Liggett dystopie.

,,În ținutul Garner, fetelor li se spune că au puterea să ademenească bărbați în toată firea din paturile lor și să facă femeile să înnebunească de gelozie. Cred că pielea lor emite un afrodiziac puternic, esența potentă a tinereții, a unei fete pe cale să devină femeie. De aceea sunt izgonite, în al șaisprezecelea an al vieții lor, ca să-și elibereze magia în sălbăticie și să se poată întoarce purificate, gata de măritiș. Dar nu toate se întorc în viață.
La șaisprezece ani, Tierney James visează la o viață mai bună, la o societate care să nu asmută prietenii asupra prietenilor, femeile asupra altor femei, dar anul de grație se apropie și ea realizează imediat că trebuie să se teamă de mai mult decât de stihiile dezlănțuite. Nici măcar de braconierii din pădure, care abia așteaptă ocazia să apuce o fată ca s-o vândă pe piața neagră. Cel mai tare s-ar putea teme chiar de ele însele.”

   Am terminat de citit această carte cu ceva timp în urmă, dar nici acum nu știu ce să vă spun despre ea. M-a afectat foarte mult ceea ce am descoperit între filele ei și nu mă pot concentra deloc. Pur și simplu stau și mă minunez. Nu-mi vine să cred că o carte cu o copertă atât de superbă poate să ascundă scene atât de dure. Că o scriitură atât de frumoasă poate să mascheze o poveste atât de înfricoșătoare. Că o denumire atât de inofensivă, precum Anul de grație, poate să ascundă un adevăr atât de hidos.

   Cu toate că mi-a plăcut ideea acestei povești, ce îmbracă aspectul unui basm (și aici nu mă refer la versiunea frumoasă pe care o cunoaștem noi, ci la versiunea timpurie – terifiantă, violentă și grotească – a basmelor fraților Grimm) cu morală la sfârșit, mă simt dezgustată de toată această violență și răutate prezentă în roman. Nu pot să vă spun că am fost cucerită din prima clipă de poveste și/sau de personaje, pentru că asta ar însemna să mint. Nu pot să spun că mi-a plăcut, dar nici că mi-a displăcut. A exercitat asupra mea un fel de atracție bolnăvicioasă.

   Oricât de supărată, dezamăgită și profund afectată am fost de această poveste, care subliniază deficiența unei societăți dominate de bărbați, oricât de mult m-a scârbit meschinăria anumitor fete (mă mir că Kiersten nu s-a înecat cu propria otravă ce îi ieșea tot timpul pe gură), am continuat să citesc cartea cu o aviditate inexplicabilă, chiar și după ce am înțeles că nimeni nu este inocent în această poveste.

,,Ne rănim unele pe altele pentru că doar așa ni se permite să ne exprimăm furia. Când suntem private de alegeri, focul dinăuntru crește. Uneori am impresia că s-ar putea să ardem lumea din temelii cu dragostea noastră, cu furia noastră și tot ce e cuprins între ele.”

   M-a revoltat comportamentul bărbaților, modul lor primitiv de gândire. Pentru ei, femeile/fetele reprezintau sexul slab. Acestora li se inoculau, la biserică, ideea că totul este din vina Evei pentru că nu și-a izgonit magia când a avut prilejul. M-a îngrozit un anumit pasaj din carte, când o femeie este acuzată că și-a păstrat magia, că strigă obscenități în somn, că vorbește limba diavolului, iar pentru asta este osândită la moarte prin spânzurare.

  Fetelor nu li se îngăduie să viseze. Bărbații cred că este un mod de a-și ascunde magia. Simplul fapt că o fată visează ar fi de ajuns ca să fie pedepsită. Nu au voie să cânte. Nu au voie să spună tot ceea ce simt. Nu au dreptul să-și aleagă un soț, ba dimpotrivă, sunt licitate ca vitele. Orice fată care primește voalul de la un băiat, nu avea de ales decât să se mărite cu el. Ele așteaptă ca bărbații să le hotărască soarta.

,,Toate femeile din ținutul Garner trebuie să aibă părul coafat la fel, împletit la spate. Bărbații cred că așa femeile nu le vor putea ascunde nimic: o expresie nesinceră, o privire rătăcitoare sau o scânteie de magie. Panglici albe pentru fetele tinere, roșii pentru cele din anul de grație și negre pentru soții.”

   De asemenea, m-a îngrozit ce și-au făcut fetele unele altora, atunci când au fost puse într-o competiție. Sunt meschine, geloase, mistuite de dorințe pustii. Și bărbații au avut numai de câștigat de pe urma acestor încercări de a se depăși unele pe altele. Femeile se bucură de ,,pedeapsa altei femei, care complotează și se zbat pentru fiecare fărâmă de poziție în societate”.

,,Nu pot să nu mă gândesc că poate bărbații au dreptate. Poate că nu suntem capabile de mai mult de atât. Poate că fără limitele care ni se impun ne-am sfâșia în bucăți, ca o haită de câini din zona de trecere.”

     Anul de grație este descris drept un thriller speculativ, dar eu l-am perceput ca pe un roman alegoric, plin de simboluri și mesaje, care excelează în tensiune și mister. Atmosfera lugubră, lucrurile stranii, dar și comportarea dezagreabilă a personajelor, mă determină să spun că avem de-a face cu o lectură deranjantă, o poveste care te obligă să-ți forțezi limitele, să te confrunți cu situații extrem de dificile. 

,,Poate că nimeni nu vorbește despre anul de grație din pricina noastră. Cum ar putea bărbații să trăiască printre noi, să se culce cu noi, să ne lase să le îngrijim copiii, dacă ar ști ce grozăvii ne facem unele altora singure, în sălbăticie, în întuneric?”

   Tierney James, protagonista cărții, mi s-a părut singurul element luminos. Este aprigă, rezistentă și cutezătoare. Chiar și atunci când greșește, nu-și pune la îndoială alegerile. Este o copilă îndărătnică, prea curioasă pentru binele ei, cu capul în nori, fără pic de cuviință. A fost întotdeauna un spirit liber. Tatăl ei a tratat-o întotdeauna ca pe un fiu. A învățat-o pe ascuns cum să pescuiască, cum să mânuiască un cuțit, cum să-și poarte de grijă. Dar cum se va descurca în anul ei de grație? Ei bine, asta vă las pe voi să aflați.

,,Mă simt doar sătulă. Sătulă să ne urăm unele pe altele. Sătulă să fiu tratată ca o ființă neînsemnată. Sătulă să fiu folosită. Sătulă ca bărbații să ne decidă soarta, și pentru ce?”

    Ideea cărții e pe cât de originală, pe atât de înfiorătoare. Fetelor din ținutul Garner li se spune că pot ademeni bărbați maturi din paturile lor, că-i pot face pe băieți să-și piardă mințile și pe neveste să înnebunească de gelozie. Li se spune că pielea lor emite un afrodiziac puternic, esența tare a tinereții, a unei fete pe punctul de a deveni femeie. De aceea sunt alungate în cel de-al șaisprezecelea an de viață, ca să-și elibereze magia în sălbăticie și să se poată întoarce purificate, gata de măritiș. Înainte de a fi alungate, ele sărbătoresc ziua voalului, unde băieții eligibili din ținut, băieți născuți în familii de rang, cu reputație, aleg viitoarele mirese. După ce se fac toate revendicările, tații fetelor le duc voalurile fetelor care așteaptă la biserică și le așează pe capetele celor alese. Iar a doua zi dimineață, înainte ca ele să plece în anul lor de grație, fiecare băiat va ridica voalul fetei pe care a ales-o, ca o promisiune de căsătorie.

   Drumul prin pădure, până la tabără de muncă, este plin de pericol. Fetele nu trebuie sub nicio formă să se abată de la potecă, altfel vor fi răpite și omorâte de către braconieri. Aceștia sunt  ,,bastarzi născuți de femeile din zona de trecere; cei ponegriți. Se știe că sunt pe-acolo, așteptând ocazia să înșface fete în timpul anului lor de grație, când se crede că magia lor e cea mai puternică, ca să le poată vinde pe piața neagră esența ca afrodiziac și ser al tinereții”.

   Deși era interzis să se vorbească despre anul de grație, asta nu a împiedicat-o pe Tierney să caute indicii, să fie pregătită, să știe din timp ce i se va întâmpla. Însă, cele care au supraviețuit nu vor să povestească prin ce au trecut, dar rănile lor spun că acolo, în sălbăticie, se întâmplă ceva oribil. Dar acum, când i-a venit vremea să plece în anul ei de grație, Tierney speră să nu primească voalul. Nu vrea un soț, nu vrea să fie văzută ca pe o proprietate. Și totuși, la ceremonie, își va vedea tatăl ținând un voal în mână. Cine a ales-o ca mireasă? Cum se poate așa ceva? N-a făcut nimic ca să încurajeze un pețitor, ba dimpotrivă, și-a bătut joc de toți cei care au părut câtuși de puțin interesați. Cine ar putea fi? Tommy Pearson, băiatul care torturează păsări ca distracție? Domnul Fallow, a cărui soție tocmai fusese spânzurată? Michael Welk, cel mai bun prieten al ei încă din copilărie? Ce va descoperi ea dincolo de pădure? Cum va fi anul ei de grație? Citiți cartea și veți primi toate răspunsurile!

,,Trebuie să fim ținute aici pentru binele nostru, ca să ne exorcizăm demonii, dar chiar și în locul acesta blestemat, clocotind de furie, teamă și resentiment, tot nu mă simt magică.

Tot nu mă simt puternică.

Mă simt părăsită.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăria online Cartepedia

Recenzii cărţi

Anul de grație de Kim Liggett recenzie.

Anul de grație de Kim Liggett – o idee originală.