Armele luminii – Ken Follett – fragment carte

   În data de 26 septembrie va avea loc lansarea noului volum scris de Ken Follett – Armele luminii. Un nou roman istoric foarte așteptat, care va completăa perioada de timp dintre Seria Kingsbridge și Trilogia Secolului. Precomandă cartea și vei beneficia de 20% reducere.

   Descriere:

  Acest al cincilea roman din seria Stâlpii Pământului, a cărui acțiune este plasată în timpul Revoluției Industriale, încheie o serie mai amplă de opt volume ce cuprinde cu măiestrie o istorie a ultimilor o mie de ani ai civilizației occidentale… Acțiunea romanului începe în universul imaginar Kingsbridge la sfârșitul secolului al 18-lea.

  Povestea se rezumă în jurul unui grup de familii legate între ele, ale căror vieți sunt date peste cap de noua eră a mașinăriilor. Personajele lui Follett sunt implicate în revolte și greve și se opun cu violență în
fața recrutării obligatorie în armată. Parlamentul britanic întâmpină protestele cu noi legi represive care fac din criticarea acțiunilor guvernului o nouă crimă… Greutățile și brutalitatea revoluției industriale sunt intensificate de un război de 23 de ani între Marea Britanie și Franța, un război care atinge punctul culminant în bătălia de la Waterloo. Ca întotdeauna, Follett subliniază rolul personajelor feminine atât pe timp de pace, cât și în timpul războiului.

Armele luminii – fragment

CAPITOLUL 5

Amos Barrowfield lucra într un depozit rece, din spatele casei familiei sale, aflată lângă catedrala din Kingsbridge. Era deja târziu, în după amiaza aceea, iar el se pregătea să plece devreme a doua zi de dimineaţă, pregătind încărcăturile pen  tru caii de povară, care erau hrăniţi în grajdul alăturat.

Se grăbea pentru că spera să întâlnească o fată ceva mai târziu.

Grupă sacii în legături care puteau fi uşor încărcate pe ponei, a doua zi, în zorii îngheţaţi, apoi înţelese că nu avea des  tul fir. Asta era o problemă. Tatăl său ar fi trebuit să cumpere ceva de la piaţa de lână din Kingsbridge, de pe High Street.

Deranjat de întârzierea planurilor sale pentru seara respectivă, părăsi hambarul şi traversă curtea, simţind miros de zăpadă în aer, apoi intră în casă. Era o clădire veche şi mare, prost întreţinută: din acoperiş lipseau ţigle şi pe palierul de sus exista o găleată care aduna apa de la scur  gere. Construită din cărămidă, avea o bucătărie la subsol, două etaje principale şi o mansardă. Familia Barrowfield era compusă din doar trei persoane, dar aproape tot parterul era ocupat de nevoile afacerii; şi mai erau, de asemenea, câţiva servitori care dormeau în incintă.

Amos trecu rapid prin holul cu podeaua de marmură în alb şi negru şi intră în biroul din faţă, care avea şi propria uşă către stradă. Pe o masă mare, centrală, se aflau baloturi de pânză pe care le vindea Barrowfield: flanel moale, gabardină ţesută des, postav pentru pălării, pânză aspră de Kersey pentru marinari. Obadiah avea cunoştinţe impresionante despre tipurile tradiţionale de lână şi despre stilurile de ţesut, dar nu dorea să se extindă. Amos credea că se putea face profit cu serii scurte de ţesături de lux, angora şi meri  nos, precum şi cu amestecuri de mătase, dar tatăl său pre  fera să rămână la ceea ce ştia.

Obadiah era aşezat la birou, citind dintr un registru gros, cu un opaiţ alături de el. Amos ştia cât de diferiţi erau ei doi: tatăl lui era scund şi chel, în timp ce el era înalt, cu părul sănătos şi des. Obadiah avea o faţă rotundă şi un nas cârn; Amos avea faţa lungă, cu o bărbie pronunţată. Amândoi purtau haine din materiale scumpe, ca să facă reclamă bunurilor pe care le vindeau, dar Amos era îngri  jit şi cu jacheta închisă la nasturi, în timp ce gulerul lui Obadiah era desfăcut, haina sa era mototolită, iar ciorapii săi erau boţiţi.

• Nu mai este fir, spuse Amos fără nicio introducere.

După cum ar trebui să ştii…

Obadiah ridică privirea, părând iritat că fusese deranjat. Amos se pregăti pentru o dispută: tatăl lui devenise arţăgos în ultimul an.

• N am ce să fac, spuse Obadiah. N am putut să cumpăr nimic la un preţ rezonabil. La ultima licitaţie, un ţesător din Yorkshire l a cumpărat pe tot, la un preţ ridicol de mare.
• Ce vrei să le spun ţesătorilor?

Obadiah oftă, simţind din plin presiunea, apoi spuse:

• Spune le să şi ia o săptămână de odihnă.
• Şi copiii lor să moară de foame?
• Nu fac afaceri ca să hrănesc copiii altora.

Asta era cea mai mare diferenţă dintre tată şi fiu. Amos considera că avea o responsabilitate faţă de oamenii care depindeau de el ca să trăiască. Obadiah nu credea asta. Dar Amos nu dorea să intre din nou în această dispută, aşa că schimbă abordarea.

• Dacă vor putea să găsească de lucru pentru altcineva, o vor face.
• Aşa să fie.

Amos se gândi că ăsta era mai mult decât arţag. Era aproape ca şi cum tatălui său nu-i mai păsa de afacere. Ce era în neregulă cu el?

• S ar putea să nu se mai întoarcă la noi, spuse Amos.

Vom intra în criză de materiale de vândut.

Obadiah ridică vocea, spunând pe un ton de exasperare furioasă:

• Şi ce ai vrea să fac eu?
• Nu ştiu. Tu eşti şeful, după cum nu încetezi niciodată să mi spui.
• Ocupă te de dificultăţi, ce zici?
• Nu sunt plătit să conduc afacerea. De fapt, nu sunt plă  tit deloc.
• Eşti un ucenic! Aşa vei fi până la douăzeci şi unu de ani. Asta este practica obişnuită.
• Nu, nu este, spuse Amos nervos. Cei mai mulţi ucenici primesc un salariu, chiar dacă este mic. Eu nu primesc nimic.

Obadiah gâfâia doar din cauza efortului de a se certa.

• Tu nu trebuie să plăteşti pentru mâncare, haine şi cazare – pentru ce ai nevoie de bani?

Şi ar fi dorit bani ca să poată să i ceară unei fete să iasă cu el, dar nu i spuse asta tatălui său.

• Ca să nu mă simt ca un copil.
• Ăsta este singurul motiv la care te poţi gândi?
• Am nouăsprezece ani şi fac cea mai mare parte a muncii. Am dreptul la un salariu.
• Încă nu eşti bărbat, aşa că eu sunt cel care va lua această decizie.
• Da, tu iei deciziile. Şi din cauza asta nu mai avem fir. Amos ieşi furios din cameră.

Era tulburat la fel de mult pe cât era de mânios. Tatăl lui nu asculta de raţiune. Oare doar pentru că devenea tot mai irascibil şi mai zgârcit odată cu vârsta? Avea doar cincizeci de ani. Se întâmpla oare altceva, exista vreun alt motiv pen  tru comportamentul său?

Neavând bani, Amos se simţea ca un copil. Unei fete ar fi putut să i se facă sete, cerându i să i cumpere o ulcică de bere într o tavernă. Poate că el ar fi vrut să i cumpere o por  tocală de la o tarabă din piaţă. Dacă voiai să curtezi o fată, primul pas era să ieşi cu ea, mai ales în cazul fetelor respectabile din Kingsbridge. Amos nu era interesat de altfel de fete. Ştia despre Bella Lovegood, al cărei nume adevărat era Betty Larchwood, că nu era respectabilă. Mai mulţi băieţi de vârsta lui susţineau că fuseseră cu ea, iar unul sau doi dintre ei chiar ar fi putut să spună adevărul. Amos nu ar fi fost ten  tat nici chiar dacă ar fi avut banii. Îi părea rău pentru Bella, dar nu se simţea atras de ea.

Şi ce s ar fi întâmplat dacă ar fi devenit serios în legă  tură cu o fată şi ar fi dorit să o ducă la o piesă de teatru în Kingsbridge sau la un bal la Assembly Rooms? Cum ar fi putut să plătească pentru bilete?

Se întoarse în hambar şi termină repede de împachetat. Îl deranja faptul că tatăl său fusese atât de neglijent încât să rămână fără fir. Pierdea bătrânul controlul afacerii?

Îi era foame, dar nu avea timp să mănânce cu părinţii lui. Se duse la bucătărie. Mama lui era aşezată lângă foc, purtând o rochie albastră confecţionată dintr o pânză moale din lână de miel, care fusese făcută de unul dintre ţesătorii din Badford. Pălăvrăgea cu bucătăreasa, Ellen, care se sprijinea de masă. Mama o mângâia cu afecţiune pe umăr, iar Ellen zâmbea drăgăstos: ambele femei îl răsfăţaseră în cea mai mare parte a vieţii lui.

Tăie câteva felii de şuncă şi începu să mănânce în picioare, cu o bucată de pâine alături şi o cană de bere slabă, din butoi. În timp ce mânca, o întrebă pe mama lui:

• Înainte să te măriţi ai ieşit cu tata?

Ea zâmbi timid, ca o fată, şi, pentru un moment, păru că părul ei grizonant devine negru şi lucios şi că ridurile dis  par, dezvăluind o femeie tânără şi frumoasă.

• Desigur, spuse ea.
• Unde mergeaţi? Ce făceaţi?
• Nu prea multe. Ne îmbrăcam în hainele de biserică şi ne plimbam prin oraş, ne uitam la magazine, vorbeam cu prie  teni de vârsta noastră… Pare destul de plictisitor, nu i aşa? Dar era incitant pentru că îl plăceam cu adevărat pe tatăl tău.

• Îţi cumpăra lucruri?

• Nu prea des. Într-o zi, mi a cumpărat o bandă albastră pentru păr din piaţa din Kingsbridge. Încă o mai am în cutia cu bijuterii.

• Înseamnă că avea bani.
• Cu siguranţă. Avea douăzeci şi opt de ani şi se descurca bine.
• Tu ai fost prima fată cu care a ieşit?
• Amos! spuse Ellen. Cum poţi să i pui mamei tale o astfel de întrebare?
• Îmi pare rău. Nu gândeam limpede. Iartă-mă, mamă!
• Nicio problemă.
• Trebuie să mă grăbesc.
• Te duci la întrunirea metodistă?
• Da.

Ea îi dădu un penny din poşeta ei. Metodiştii îţi îngăduiau să participi fără să plăteşti, dacă le spuneai că nu îţi permiţi, şi, pentru o vreme, Amos aşa făcuse, dar când aflase mama lui, insistase să i dea ea banii. Tatăl lui obiectase: el considera că metodiştii creează necazuri. Dar, măcar o dată, mama îi sfidase autoritatea. „Fiul meu nu are nevoie de pomană“, spusese ea indignată. „Ruşine!“ Şi tata dăduse înapoi.

Amos îi mulţumi pentru penny şi ieşi în stradă, la lumina felinarelor. De acum Kingsbridge avea iluminat cu petrol pe Main Street şi High Street, plătit de consiliul local, justificat de faptul că astfel se reducea criminalitatea.

Porni vioi spre sala metodistă, aflată pe High Street. Aceasta era într o clădire simplă, din cărămidă, văruită în alb, cu ferestre mari care simbolizau iluminarea. Uneori, oamenii o numeau capelă, dar nu era o biserică sfinţită, după cum subliniaseră metodiştii când colectaseră fondurile pentru construcţie, cerând donaţii de la micii ţesători şi de la meşteşugarii prosperi, care formau cea mai mare parte a congregaţiei lor. Mulţi metodişti considerau că ar fi trebuit să se despartă de Biserica Anglicană, dar alţii doreau să rămână şi să reformeze biserica din interior.

Lui Amos nu i păsa prea mult de toate acestea. El consi  dera că religia însemna modul în care ţi trăieşti viaţa. Din acest motiv se înfuriase când tatăl său spusese: „Nu fac afaceri ca să hrănesc copiii altora“. Tatăl lui îl considera un tânăr ide  alist şi prost. „Poate că sunt, se gândea el. Poate că şi Iisus era.“