Behind the Closed Door/Carti care ne-au impresionat
Behind the Closed Door/Cărţi care ne-au impresionat
Arci: Caietele roz-Dumitru Tranca;
Laura Apetroaie: Cred că am plâns la mai multe cărţi, dar acum îmi amintesc doar de BUCURIE REGĂSITĂ, DANIELLE STEEL. O poveste frumoasă, dar foarte emoţionantă a unei familii foarte fericită, împlinită şi liniştită, dar în care se instalează, panică, nervii, durerea şi pierderea – pe care cu greu o pot suporta: se învinovăţesc şi se auto acuză de pierderea copilului multă vreme. Cu paşi mărunţi învaţă să trăiască fără copilă, reînvaţă de fapt totul. Iar atunci când nu mai sperau, viaţa lor s-a transformat din nou, iar zâmbetul fericirea şi iubirea revin în inimile, viaţa şi în casa familiei. Morală? Nimic nu se pierde, totul se transformă, deci nu renunţă, nu spune nu şi niciodată să nu crezi că ai pierdut pentru că ai fost pedepsit.
Cosmin: Am plâns la sfârşitul romanului „Ucenicul arhitectului” de Elif Shafak. Personajul principal ajunge dintr-un biet îmblânzitor de elefanţi ucenicul marelui arhitect Mimar Sinan. Împreună realizează măreţe clădiri ce dăinuie şi astăzi, făcând parte din rămăşiţele impresionantului Imperiu Otoman. Îl îngrijeşte pe elefantul sultanului, dar se îndrăgosteşte încă din adolescenţă de Sultana Mihrimah, unica fiică a lui Hurrem. O poartă în inima sa toată viaţă, o vede căsătorită, o vede făcând parte dintr-un mariaj nefericit. O vede cum îşi dă ultima suflare, cum părăseşte această lume. Moare şi maestrul său, grupul de 4 ucenici se destramă, sultanii se succed. Mult iubitul său elefant moare de bătrâneţe, iar el pleacă în ţara de origine, în India şi contribuie la construirea Taj Mahalului. Un om care s-a aflat mereu atât de aproape de fericire, fericire ce i s-a strecurat printre degete…
Crina Stanciu: Eu am plâns la o singură carte şi anume “Dama cu camelii” de Alexandre Dumas. Volumul în sine nu lasă de dorit, povestea te ţine alături, iar personajele capătă viaţă în vocea celorlalţi eroi care descriu, râd de cele petrecute în trecut şi plâng la cele care ar fi putut fi. Povestea unei femei care era puternică, nu îşi arată minusurile în faţa celorlalţi, ci mergea cu capul sus şi arată lumii zâmbetul său cuceritor. Boala nu o răpune, din contra! O întăreşte şi o aduce la final în pragul morţii, o alină şi o aruncă în abis. Pur şi simplu o capodoperă.
Rodica Puşcaşu: E greu de spus… eu trăiesc fiecare poveste, de parcă aş fi acolo. De fapt, când citesc, eu sunt acolo… Dacă ar fi să vă povestesc la câte cărţi am plâns, nu ar fi spaţiu suficient. O să aleg „Lupii trecutului. Sofia”, de Nataşa Alina Culea. Cartea e o traiectorie ascendentă a emoţiilor, mi-a fost imposibil să nu plâng, deşi am intuit încă de la început că asta se va întâmplă. Că şi celelalte cărţi ale Nataşei, există în „Lupii trecutului. Sofia”, o transpunere a sentimentelor, de la personaj la cititor… sau poate că sunt eu genul acela de cititor care preia emoţiile personajelor… nu ştiu. Un lucru e sigur: de fiecare dată când încep să citesc o carte scrisă de Nataşa, îmi propun să nu plâng, dar încă n-am reuşit asta.
Mili: Da, n-am făcut un secret din acest lucru, recunosc, sunt o persoană lacrimogenă. Nu este un sentiment nou că unele cărţi mi-au făcut sufletul franjuri. În topul meu se află Niciodată împreună. Totul a mers foarte bine, dar când ajuns la scrisoarea de final, am simţit acea neputinţă, am zis în sinea mea: Nu se poate!!! Cum să moară un asemenea om? Cum să moară tocmai personajul principal? (nu are rost să dezbatem subiectul, a scris Iasmina destule în recenzie). Un alt titlu special a fost Inelul de Danielle Steel. Nu sunt o împătimită a cărţilor autoarei, dar războiul, ura dintre nemţi şi evrei, chiar şi după trei generaţii m-a făcut să înţeleg cât de departe se poate ajunge, cum noi oamenii nu putem ierta. O altă carte emoţionantă a fost Identităţi secrete de Monica Ramirez. Alex, personajul meu preferat din seria Alina Marinescu după o mulţime de misiuni speciale la care s-a adăugat conflictul interior, într-un final este declarat mort. Ştiam că nu se termină aşa, dar n-am putut să citesc mai departe cartea, am zis: De ce? Răspunsul l-am primit mai târziu în următoarele volume. 🙂
Hotul de carti si Baiatul cu pijamale in dungi 🙁
Robert este bine de stiut, mai ales daca le vom citi curand
Printre tonuri cenusii. Este cartea care m-a emotionat cel mai mult. Bine, recunosc ca si finalul cartii Morometii a avut un mare impact dramatic asupra mea, in momentul in care Ilie Moromete isi sfarseste alergarea prin viata.
Printre tonuri cenusii am tot evitat sa o abordez. Stiam de la Iasmina ca este dura, dar cred ca ma voi pregati sufleste cat de curand. Morometii este din alt cadru, nu-mi aduc aminte sa fi marcata de moment.
🙂 Super! Imi plac articolele acestea!
Mai ales cand esti la loc de cinste 🙂 si plangem pe capete la cartile pe care le citim
Din nou un articol interesant. Nicol, si pe mine m-a sensibilizat enorm cartea „Anotimpul iubirii”, dar cartea care chiar mi-a smuls lacrimi a fost „Puterea iubirii”, de Tim LaHaye. locco_smiley_37
draga mea,eu ma feresc de carti asa,m-ai emotionante 😉 ,prin urmare sunt linistita la corason 🙂
Eu sunt cam plangacioasa, oricum, asa ca nu e o surpriza sa plang la diverse carti, filme, seriale… 😀 😉
Imi plac opiniile voastre despre carti si imi place ca ne impartasiti aceste titluri care v-au facut sa varsati lacrimi la un anumit punct. 🙂
Trebuie sa recunosc, eu nu prea plang atunci cand citesc o carte.. adica nu plang deloc.. poate pentru ca inca nu am gasit cartea care sa ma faca sa plang, dar in schimb, m-am intristat atunci cand am citit „Aripi Smulse” de Corina Savu. A fost o poveste mai emotionanta, ca sa zic asa.. Si mai sunt carti care m-au intristat, dar acum nu-mi vin in minte.
Daniela, acum depinde de titluri, unele sunt diferite, altele pur si simplu lovesc direct in sufletul nostru. 🙂 Ce sa facem, reactionam cum putem.
Aripi smulse inca n-am citit-o, dar uite ca sunt curioasa. Daca pe tine te-a intristat, nici nu vreau sa ma gandesc la mine.
Fiecare are o slabiciune, sau mai multe. 🙂
Sa o citesti, Mili, mie chiar mi-a placut.
Nu sunt o persoana lacrimogena. Doar sfasiat in mii de fasii din inima si din sufletul meu cand dau de o carte care m-a emotionat, mi-a produs o tristete profunda si mi-a strapuns zidul. Spilcuiesc cateva romane care chiar mi-a produs un cutremur in fiinta mea:
-”Soroc de viata, soroc de moarte” de Erich Maria Remarque( ultima scena din roman mi-a ramas intiparita multa vreme, chiar si acum imi amintesc)
-”Anii” de Virginia Woolf
-” Ma pierd in tine” de Jasinda Wilder
Foarte interesant articolul si multumim! locco_smiley_2 locco_smiley_19
Lothlorien tu esti barbat si nu iti permiti asemenea lux, dar noi, persoanele sensibile, fara sa vrem dam apa la soricei.
Ma pierd in tine stiam de la Iasmina ca are o latura aparte, asa cum doar Jasinda Wilder stie sa scrie, iar de restul, spre rusinea mea, inca nu le-am citit.
Iti multumim. Sper sa te surprindem placut si data viitoare.
Interesante alegeri 🙂 Eu optez pentru: Me Before You de Jojo Moyes (Enghlish version, desigur) – am avut nevoie de o pauza de lectura dupa ce am citit-o, e mult prea rascolitoare, Mecanica Inimii de Mathias Malzieu e scrisa intr-un fel in care cucereste pe oricine (o RECOMAND), Oscar si tanti Roz de Eric Emmanule Schmitt – te pune pe ganduri si, evident, In pielea unei jihadiste de Anna Erelle – pur si simplu trebuie citita!
La Oscar și Tanti Roz am plâns și când am citit-o prima oară, dar și când am recitit-o 😀
Me Before You este altceva. La film am plans, cartea m-a facut sa inteleg ceea ce ratasem la prima vedere. Simti emotiile, traiesti, dar la final..fara comentarii.
Behind the Closed Door – o super idee 🙂
Abia ne-am obisnuit Cos. 🙂
La rascruce de vanturi ramane una din cartile mele de suflet. Dar bineinteles ca mai sunt si alte carti care au reusit sa ma impresioneze pana la lacrimi. Cateva exemple ar fi: Ugly love, Love story, Niciodata impreuna, seria After, Sub aceeasi stea, Ps. Te iubesc).
Super ideea aceasta 🙂 . Frumos sa impartasiti cu noi gandurile voastre, cartile citite de voi care v-au impresionat 🙂 .
Ce carti m-au impresionat pe mine? Din cele citite in ultimul an sunt cateva care m-au lasat fara grai cum ar „Zece respiratii scurte” , „Ugly Love”, „Raniti” – aceasta mi-a placut foarte mult tinand cont ca personajul principal este un militar; alte carti m-au cutremurat, ma-u facut sa simt atata durere incat trebuia saa le las din mana, carti pe care le simti, le traiesti, le urasti dar le iubesti : „Elsa”, „El a ales”, „Scrisori catre ingeri”.
Mai sunt cartile adolescentei care m-au marcat ca adolescenta si viitor adult: „Mandrie si prejudecata” – citita si recitita, cartea mea de suflet – , „Mizerabilii” „Dama cu camelii”.
Sigur au mai fost altele de alungul timpul si sigur vor mai fi de acum inainte 🙂
Scuze pentru greseli 🙂
felicitari , super fain
M-au impresionat multe, dar chiar sa plang, la extrem de putine. Nu stiu de ce. Toata lumea zice ca a plans la nu stiu ce carte, eu o citesc si da, mi se pare buna, da mi-a placut, da m-a impresionat, dar de plans nu. In schimb am plans cand am terminat si ultima carte din seria cu D`Artagnan, cand a murit. Era (si este) eroul adolescentei mele. Apoi ultima carte din Ciresarii – parca ma desparteam de niste prieteni asa de buni, pe care nu aveam sa ii mai vad. Nici nu imi amintesc de alte asemenea carti. Poate doar Singur pe lume a lui Hugo dupa ce am catadicsit sa continui sa o citesc – mi se parea plictisitoare, mai ales la inceput. Ca si adult, am mai plans o singura data – Supa de pui pentru suflet de mama (cadou de 8 martie pentru mama mea, dar am citit-o si eu inainte, fiind insarcinata) – aici nu stiu daca era vorba numai de hormoni, dar m-au emotionat pana la lacrimi unele povesti.
Trebuie sa ma apuc si eu de Me before you, daca toata lumea spune ca a plans dupa ce a terminat cartea.
Sună bine toate. Gata, sunt pe Wishlist!
Same here. :))