Când vin străinii – Ivar Leon Menger – Editura Trei – recenzie
Când vin străinii – Ivar Leon Menger – Editura Trei – recenzie
Titlu: Când vin străinii
Autor: Ivar Leon Menger
Nr. de pagini: 254
Titlu original: Als das Böse kam
Limba originală: germană
Traducere de Laura Karsch
Anul apariției: 2023
“IVAR LEON MENGER, născut în 1973 la Darmstadt, este autorul și regizorul mai multor serii de teatru radiofonic. „Monster 1983″ și „Ghostbox” se numără printre producțiile cele mai de succes din Germania. În calitate de copywriter și graphic designer și-a descoperit curând dragostea pentru film, care-i caracterizează toate poveștile. Când vin Străinii este romanul lui de debut și a fost urmat de Angst (2023).”
“Iuno trăiește, din copilărie, în izolare totală, în adâncul pădurilor din Țara de Nord, pe o insuliță, împreună cu părinții și fratele ei, Boy.
Își petrec timpul pescuind, făcând plăcinte și jucând duminică jocuri de societate. Dar trăiesc într-o frică permanentă. Fiindcă pe celălalt mal pândește pericolul: Străinii sunt pe urmele lor. Vor să se răzbune pentru ceva ce, chipurile, le făcuse odinioară tatăl. Și nu vor să-l ucidă doar pe el. Străinii vor să nimicească întreaga familie. Dar tata a săpat un adăpost secret. Acolo se pot simți în siguranță. Deocamdată…
Rareori s-a insinuat răul într-un mod atât de perfid idilic ca în acest roman de debut: un thriller grandios, emoționant.”
„Autorul șție cum să construiască tensiunea și să ajungă la punctul culminant.” ( Ego Trip)
„Menger a reușit să scrie o carte cu ritm alert și un suspans bine construit, cu răsturnări de situație rapide și un limbaj clar și simplu.” ( Passauer Neue Presse)
Cred că tocmai asta m-a făcut să trăiesc atât de intens povestea. Chiar autorul recunoaște: „Scriu povești care merg la inimă. Până când o fac să stea în loc.”
Așa este! Spusă într-un limbaj simplu povestea te prinde, te face curios, dar te și îngrozește când te gândești că așa ceva ti s-ar putea întâmpla și ție.
Dar să vedem despre ce e vorba.
Avem o insulă apropiată de continent, o insulă fără nume, izolată, înconjurată doar de ape și o familie – părinți și doi copii. La momentul când îi cunoaștem fata, Iuno, are 16 ani, iar băiatul, Boy, 12 ani. Mai avuseseră o soră, Ruth, care s-a înecat când Iuno avea 5-6 ani, și era înmormântată pe insulă. Toată lumea copiilor era dintotdeauna insula și părinții lor. Erau conștienți că există viață și pe continent, dar aici nu venea nimeni în afara lui moș Ole, poștașul, și atunci când vedeau barca copiii trebuiau să se ascundă. Nu aveau televizor, radio, telefoane, ziare, nu știau nimic din ce se întâmpla în lume.
Școală făceau cu părinții:
“Viața noastră pe insulă e simplă. Toate zilele sunt la fel. Înainte de amiază, mama ne predă toate materiile necesare pentru supraviețuire. Citit și scris, zoologie și științele naturii, socotit (am reușit să-l conving pe tata să nu-l învețe doar pe Boy), oblojirea rănilor, citirea urmelor și gospodărie. În cazul meu, asta înseamnă că am învățat deja să tricotez și să croșetez, știu să spăl rufe și vase, să fac focul și să gătesc ciorbă de legume. În afară de asta, recunosc cu ușurință toate viețuitoarele și plantele de pe insula noastră. Fratele meu, în schimb, e însărcinat doar cu procurarea de hrană în zilele de duminică”.
“Până la cină, ne putem petrece timpul cum vrem. Avem voie să pictăm, să culegem flori sălbatice, să citim cărțile din camera de zi, să ascultăm discuri sau să ne jucăm la Stânca Mare de pe malul lacului. Numai lunea nu. Atunci e strict interzis.”
Interzis pentru că atunci venea poștașul.
Insula este înțesată cu semnale de alarmă, are un adăpost săpat sub casă, familia face frecvent exerciții de supraviețuire, să fie pregătiți în caz că sunt decoperiti de cei ce aparent îi urmăresc. Tatăl este singurul care merge cu barca, o dată pe lună când e luna plină, în satul așa zișilor Gardieni pentru a cumpăra cele necesare traiului. Părinții le-au spus copiilor că au fost nevoiți să fugă din Țara de Sus (fără a preciza care este aceasta) pentru că tatăl ar fi depus mărturie la un proces. Singura amintire a fetii de când au fugit era o găletușă pentru nisip, cu o șoricică desenată pe ea, îmbrăcată cu o rochiță cu buline, găletușă pe care acum o folosesc la pescuit. În adăpost au hrană, medicamente, apă, tot ce ar avea nevoie pentru a supraviețui o vreme, tatăl avea și o armă. Copiii sunt antrenați ce să facă și chiar li se induce ideea unor sacrificii dacă sunt găsiți. Tot pentru a nu-i tenta ideea plecării de pe insulă nu sunt învățați să înoate.
Mai ales că sora lor mai mare, Ruth, care știa să înoate trecuse de câteva ori (pe ascuns) dincolo, așa se pare că se și înecase. Oare?!!!!
Ai impresia că familia ar fi într-un program de protecție a martorilor. Dar oare așa este?!!!
Iuno începe să aibă mici accese de revoltă, ar vrea să meargă pe continent, să cunoască alți oameni, să vadă lumea, dar fiecare moment sau idee de răzvrătire se lasă cu pedepse pentru ambii copii, nu mai au voie să se plimbe pe insulă, sunt închiși în camerele lor sau în adăpost, cât timp consideră părinții. Un loc interzis din casă este biroul tatălui, unde copiii nu au voie să între nici măcar să ia o carte, pentru că nu li se permite să citească altceva decât ce e aprobat de părinți, mai ales basme. Și mai au voie să joace cu părinții jocuri cu zaruri și pietre. Atât! Dar Iuno simte că viața înseamnă mai mult.
Într-o zi Ole poștașul o vede, Iuno vrea să vorbească cu el să păstreze secretul, dar acesta îi face o poză cu telefonul, pe care apucă s-o trimită la poliție. Ole este ucis, și copiii îl văd pe tatăl lor plin de sânge, sigur că le spune că l-ar fi găsit urmăritorii și l-ar fi atacat.
Dar poza primită de poliție de la Ole declanșează viitoarele evenimente.
Pe insulă ajunge într-o noapte, pe ascuns un tânăr polițist Luca, care-i spune fetii că Ole ar fi recunoscut-o după poza ei care apărea peste tot, și că fusese răpită când era mică de pe o plajă din Italia. La început Iuno nu crede, dar caută în biroul tatălui, găsește niște albume cu fragmente din ziare, poze mai vechi și înțelege ce s-a întâmplat.
Dar atunci Ruth sau Boy? Ei cum au ajuns aici?
Totul se precipită, părinții află de Luca, de iminenta venire a poliției și se întâmplă lucruri cumplite. Abia acum adulții își arată răutatea, ura, dorința de a-și apăra lumea lor mică indiferent de costuri. De fapt ajungi la concluzia că pentru ei copiii au fost și sunt doar elemente care le completează viața, persoane de care te poți dispensa, pe care le poți înlocui, Tot ce contează pentru părinți sunt ei înșiși, și pentru a trăi cum vor trec peste orice și oricine.. Este cumplit!!! Dar vine poliția și….
Ce se întâmplă cu Luca? Cine este el ? Ce se întâmplă cu părinții? Cum au ajuns copiii la ei? Ce s-a întâmplat cu Ruth? Ce se întâmplă cu Iuno? Dar cu Boy?
Eu am punctat doar unele lucruri, dar sunt multe idei, sentimente, momente, întâmplări și sigur răspunsuri. Așa că trebuie să citţi cartea, mai ales că Wiener Journal afirmă: „Leon Menger reușește să dea totul, punând în scenă o piesă captivantă pe o insulă.„
Iar Kronberger Bote completează: „Un roman de debut genial, salutat în egală măsură de critici și de cititori.”
Recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului: Când vin străinii
Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica:
