Canonicatul Dunei de Frank Herbert – (Seria Dune, partea a VI-a)- Editura Nemira – recenzie
Canonicatul Dunei, de Frank Herbert – (Seria Dune, partea a VI-a)- Editura Nemira – recenzie
Canonicatul Dunei
Seria Dune, partea a VI-a
Frank Herbert
Editura Nemira
Colecția: Armada Clasic
Data publicării în limba română: 2019
Titlul original: Chapterhouse: Dune (1985)
Traducător: Ion Doru Brana
Număr de pagini: 576
Canonicatul Dunei este ultimul volum din seria de șase romane aparțînând extraordinarei saga Dune, pe care a apucat să îl scrie Frank Herbert înainte de moarte.
Acțiunea sa este legată mai ales de cea din episodul precendent al ciclului literar, Ereticii Dunei, care a dat restart intrigilor și confruntărilor din galaxie, odată cu destrămarea totală a Vechiului Imperiu și întoarcerea oamenilor din Dispersie.
Cele mai agresive și sanguinare dintre cei reveniți, Onoratele Matres, consideră că orice ține de organizarea tradiționalistă a universului uman pune în pericol viziunea Potecii de Aur stabilită de Împăratul-Zeu Leto Atreides II și, în ultima instanță, însuși viitorul omenirii. Violența lor dezlănțuită are astfel o acoperire principială, deși, din perspectiva analitică Bene Gesserit, ele nu reprezintă decât o variantă dusă la extrem a xenofobiei isterice, genul de exclusivism care încearcă să neantizeze orice e diferit și nu se supune voinței proprii.
Onoratele Matres au distrus unicul loc din spațiu care oferea melanjul natural, planeta Dune, și i-au exterminat pe Bene Tleilax, creatorii mirodeniei artificiale, singurii care cunoșteau secretul producerii ei.
Dintre facțiunile istorice ce guvernau Vechiul Imperiu, a mai rămas să li se opună teribilelor cuceritoare doar aceea a Comunității Surorilor Bene Gesserit, astfel încât, împotriva lor s-a dezlănțuit întreaga furie a Onoratelor Matres.
În timp ce, an după an, zeci de planete controlate de Bene Gesserit cad sub stăpânirea acestor amazoane scelerate ale Dispersiei, născute, culmea, chiar din combinația între fiicele renegate ale Comunității și Păstrăvăresele Împăratului, pe planeta secretă unde își are sediul central Ordinul, Maica Superioară Darwi Odrade, conducătoarea Surorilor, încearcă să creeze, prin deșertificare și cu ajutorul viermilor de nisip ce ascultă de Sheeana, un nou ecosistem similar celui de pe Dune. Planul ei de rezistență și contracarare a Onoratelor Matres se dezvăluie pas cu pas, având în prim plan mai multe personaje cheie: Scytale, ultimul Mare Maestru Tleilaxu rămas în viață, deținătorul tehnicilor misterioase ale întregii sale culturi, Duncan Idaho, ghola-ul (clona) mentantului care l-a servit chiar pe Împărat, Sheeana, stăpâna viermilor de nisip, fără care melanjul n-ar fi existat, Murbella, o Onorată Matre capturată, gata să fie reconvertită, și ghola-ul-copil al gloriosului Bashar Miles Teg, strategul militar al Comunității, războinicul ce are ascunsă în genele sale Atreides o forță terifiantă pe care nici Surorile Bene Gesserit nu o cunosc.
Desfășurările planurilor Maicii Superioare a Comunității sunt într-o cursă paralelă contra-cronometru cu căutările febrile ale Onoratelor Matres. Descoperirea Canonicatului de către implacabilele exterminatoare este inevitabilă, totul e ca până atunci să fie cât mai bine pregătită rezistența.
Și… poate, să se identifice noi aliați. Ori printre cei subjugați de sinistrele dominatoare, ori, în afara spațiului cosmic cunoscut, printre acele ființe atât de cumplite, încât le-au pus pe fugă chiar și pe aceste creaturi de coșmar.
Ultima confruntare dintre cele două forțe feminine antagoniste se apropie, într-o tensiune tot mai apăsătoare, gata să cutremure universul oamenilor și să îl preschimbe din nou.
E greu să descrii acest volum cu vreuna dintre expresiile tipice care apar automat la finalul seriilor epice. Că încheie apoteotic saga sau că e sfârșitul spectaculos pe care aceasta îl merită. Asta pentru că nu e tocmai un sfârșit, se simte că scriitorul avea în plan o continuare pe care nu a mai apucat să ne-o dăruiască. Dar și fiindcă, poate cu excepția primului volum, care e într-adevăr o capodoperă unică, romanele componente sunt la fel de răvășitoare și de intense.
Frank Herbert reușește să mențină mereu fascinația pentru lumea lui la același nivel, nu atât prin acțiune continuă, cât prin tensiunea intrigilor și dialogurilor – care par ceva între joc profesionist de șah și teorie psihologică aplicată.
Dune este primul mare exemplu de compoziție științifico-fantastică ecologistă. Universul său fiind unul al corelațiilor dintre cultură, societate și ambientul extern, cu un ecosistem în care habitatul natural al unui vierme de nisip poate influența întreaga civilizație galactică, rezultată în urma răspândirii omenirii în spațiu.
Romanele care alcătuiesc saga sunt scrieri ce au devenit clasice, structurate pe mai multe niveluri de înțelegere și organizate într-o serie considerată drept una dintre cele mai complexe opere literare concepute vreodată.
Le puteți găsi la Editura Nemira, sub forma unui minunat set care include o casetă de colecție cu cele șase titluri (Dune, Mântuitorul Dunei, Copiii Dunei, Împăratul-Zeu al Dunei, Ereticii Dunei, Canonicatul Dunei) și un poster ilustrând stilizat simbolurile planetei Arrakis.
Tare frumoasă serie. Te felicit pentru recenzie, Marius !
Multumesc, Vero! 🙂 Reeditarea asta in set arata extraordinar! 🙂
Frumoasa recenzia Marius,felicitari
Merci mare-mare, Arci! 🙂 O serie SF cu adevarat legendara. 🙂
[…] Tuturor fanilor universului Dune ne-a rămas în minte scena finală din Canonicatul Dunei (Dune VI), unde o non-navă care îi transporta pe ghola-ul lui Duncan Idaho și pe Sheeana, […]