Casa profesorului de Willa Cather

Casa profesorului, de Willa Cather – Colecţia Globus

Casa profesorului

Willa Cather

Colecţia Globus

Editura Univers

Număr pagini: 270

cărţi clasice

     Casa profesorului, de Willa Cather roman clasic.

   Rearanjarea bibliotecilor din camera mea mi-a oferit o mulțime de surprize plăcute. Am redescoperit cărți citite cu decenii în urmă și de care îmi mai aminteam doar vag. Printre acestea și Casa profesorului, de Willa Cather apărută în colecția Globus a editurii Univers, în anul 1983. În acea perioada Colecția Globus era extrem de căutată pentru că oferea autori și romanele lor mai puțin cunoscuți în partea noastră de lume. În această categorie se înscrie și Willa Cather cu romanul Casa profesorului. Evident, am recitit cartea și am avut surpriza plăcută să constat că astăzi povestea mi se potrivește mai mult decât în 1983 când aveam doar 36 de ani.

   Willa Cather ( 7 dec. 1873/ 24 aprilie 1947) a fost o scriitoare americană originală, talentată și apreciată. A primit premiul Pulitzer pentru ficțiune în 1922 pentru romanul “Unul de ai noștri”.

   Casa profesorului este un roman deosebit de bun în ciuda faptului că fiind publicat în 1922 are aproape un secol. Fiind în esență un roman psihologic este practic un roman pentru orice timp. Eroul principal, profesorul universitar de istorie Godfrey St Peter ajunge într un moment al vieții, la 60 de ani, când simte nevoia să se reîntoarcă spre începuturile vieții sale pentru a înțelege cine a devenit, ce relații noi poate avea cu familia lui și în ce fel va fi viața lui de atunci înainte. Și în mare parte această criză sufletească i-a fost provocată de casa cea nouă pe care a construit-o soția lui, ambițioasa Lilian, cu banii câștigați de el ca premiu pentru cartea pe care o scrisese practic toată viață.

  O lectură plăcută, interesantă, revelatoare la o anumită vârstă. Nu o ocoliți dacă întâmplător vă cade în mână!

“După cum îți spuneam, îmi place să stau fără să fac nimic!” p. 256

Dar acum se gândea cu adevărată recunoștință la singurătatea eternă ca la o eliberare de orice fel de obligație, de orice efort.” p. 260

Iar nenorocirile care se petrec în sinea omului sunt cele mai cumplite.” p.262

  Curajul de a-ţi confrunta existenţa cu visurile şi aspiraţiile tânărului care ai fost tu odinioară – iată tema generoasă a unei cărţi care pledează pentru refuzul inerţiei.

Citeşte şi… Recenzii – prezentări Cărţi Literatură universală

Willa Cather

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.