Cea mai frumoasa tara este patria

Cea mai frumoasă ţară este patria

  Exista momente când și cuvintele, și tăcerea dor la fel de tare. Cuvintele nu își mai îndeplinesc menirea, nu mai au forță și ecou, tăcerea apasă și tot ce-ți rămâne este un oftat adânc și hotărâtor: este timpul să acționezi.

  O glumă foarte gustată de misogini este aceea că atunci când femeile plâng, omenirea evoluează.  Superficială încercare de a explica lacrimile femeii. Da, femeia plânge, plânge mult. Dar vine ziua când lacrimile seacă, femeia ia decizii și acționează.

   Pe parcursul istoriei, reprezentantele înaltei societăți dar și soțiile domnitorilor au fost alături de soții lor când aceștia se confruntau cu situații politice dificile: la români „nu e nici un colț de taină unde să se ascundă, sfioase, femeile. Dimpotrivă, Doamna se amestecă în toate și, când Domnul cade, ea e gata să joace rolul său.” (Nicolae Iorga). Își mai amintește cineva de tânăra care în 1989 flutura un steag tricolor, fără stemă, pe acoperișul Comitetului Central? Se numea Gabriela Nanuș și avea doar 17 ani. Ca și în vremurile de demult, femeile sunt aici și acum,  prezente în viața cetății.

   În orice perioadă tulbure a istoriei, în războaie și dictaturi, femeile au avut cel mai mult de suferit.  Pentru că misiunea femeii este să apere familia, să o țină laolaltă. Pentru că ele sunt soții, fiice și, mai ales, mame. Pentru că femeia tresare când aude cuvinte precum: viață, familie, dor. Pentru că femeia iubește pacea, liniștea, adevărul. Pentru că femeilor le pasă. Știați că primul premiu Nobel pentru pace a fost acordat unei femei, baroneasa Bertha Sophie Felicita von Suttner, cea care l-a convins pe creatorul dinamitei, Alfred Nobel, să includă și un premiu pentru pace în testamentul său?

  Când pe scaunul justiției tronează nedreptatea, când ziua de mâine pare îndepărtată și sub semnul incertitudinii, femeile își oțelesc inimile și luptă pentru libertate, pentru schimbare. Schimbarea s-a produs în 1989. Dar a fost nevoie de 26 de ani pentru ca această schimbare să se petreacă la nivel de individ, să se propage la nivelul societății. Prețul? Îl știm cu toții, l-am plătit. Dar copiii noștri? Ce lăsăm copiilor noștri? O viață demnă, departe de minciună și lașitate, curajul de a visa şi fericirea de a-ți vedea visele împlinite.  Pentru că există un timp pentru a tăcea și un timp pentru a vorbi, haideți să le oferim copiilor noștri o patrie: „Patria e aducerea-aminte de zilele copilăriei… coliba părintească cu copacul cel mare din pragul uşii, dragostea mamei… plăsmuirile nevinovate ale inimii noastre… locul unde am iubit şi am fost iubiţi…” (Alecu Russo)

Sursa foto: Giduri Turistice