Colectionara de parfumuri interzise-de Kathleen Tessaro-Editura Nemira

 Colecţionara de parfumuri interzise de Kathleen Tessaro-recenzie

Titlul original: The Perfume Collector
Editura Nemira
Colecția Damen Tango
Traducere: Maria Drăguț
Coperta: Cristian Florescu, Ana Nicolau
Nr. pagini: 415

Kathleen Tessaro a publicat cinci romane de succes, iar al șaselea este așteptat să apară în 2016. Este o scriitoare americană, dar a trăit douăzeci și trei de ani la Londra. Primul ei roman, Elegance (2003) – aflat în pregătire la Editura Nemira – a devenit bestseller, i-au urmat apoi Innocene (2005), The Flirt (2007), The Debutante (2010) și  The Perfume Collector (2013), toate fiind traduse în mai multe țări și vândute în milioane de exemplare. Colecționara de parfumuri interzise (The Perfume Collector) este cel mai bine cotat roman al său.
„Un roman care fascinează, o carte plină de dorinţe întunecate, secrete adânc îngropate, amintiri redescoperite şi ocazii noi în viaţă.“ Booklist
„Decorul frumos şi scriitura sunt atuurile acestei poveşti seducătoare care surprinde fascinant felul în care se fac parfumurile şi muzele care le inspiră. Temele cărţii sunt splendide… şi e foarte posibil că acest roman rafinat să fie neuitat pentru cititori.“ Romantic Times
Spectaculos, profund și enigmatic, așa aș descrie acest extraordinar roman, dar tot n-aș reuși să redau impactul pe care l-a avut asupra mea. Mi-a oferit o lectură bogată, de genul celor care îți rămân gravate undeva în suflet și-ți răsar din când în când printre amintiri. Locațiile alese pentru desfășurarea acțiunii (Paris, New York, Monte Carlo și Londra), atmosfera locurilor și timpurilor surprinsă în detalii de mare finețe, dezvăluirile inedite despre felul în care se fac parfumurile și, în primul rând, minunatul spectacol al naturii umane prin prezenarea unui mozaic de personaje fascinante, fac din această carte una de excepție. Mi-a plăcut cu totul încă de la început: titlul, care deja îți sugerează ceva prețios (cred totuși că m-aș fi limitat la Colecționara de parfumuri, respectând titlul original, fără să adaug ”interzise”, care îl încarcă întrucâtva), coperta superbă și foarte inspirată, și culminând cu comoara de lectură descoperită între paginile ei.

Ca și în cazul lui Musso, capitolele sunt precedate de citate foarte bine alese.
Acțiunea se petrece pe două planuri – situate diferit în timp – atât de frumos îmbinate, încât cartea curge cursiv, iar poveștile personajelor ne rețin atenția în aceeași măsură.
”Eva d’Orsey stătea la masa din bucătărie, având în față un exemplar al ziarului Le Figaro, ascultând ticăitul ceasului. Era sunetul timpului care se îndepărta de ea.” – ce frumos spus și ce trist! Era la Paris, în iarna anului 1954, iar Eva avea doar puțin peste patruzeci de ani.
În primăvara anului 1955, timpul Evei se scursese deja. Suntem la Londra, cunoscând-o pe Grace Monroe, o tânără de douăzeci și cinci de ani care primește, pe neașteptate, o scrisoare semntă Edouard A. Tissot, avocat, cu vestea că este moștenitoarea lui Eva d’Orsey și este invitată la Paris, să-și revendice moștenirea. Nu auzise în viața ei de Eva d’Orsey…
Grace, nefericită într-o căsătorie care nu-și mai găsea cadența în ciuda dragostei de la început (soțul ei, Roger mi s-a părut un tip scorțos și plictisitor), descurajată de lipsa oricăror provocări și preocupări și intrigată de scrisoarea primită, se hotărăște să plece la Paris să vadă despre ce este vorba. Ajunsă acolo, află detaliile moștenirii: o proprietate în Paris – cu specificarea de a fi vândută și a-i reveni contravaloarea acesteia – și acțiuni la bursă, de o valoare care ar fi tranformat-o într-o femeie bogată, oferindu-i independență financiară, Le droit de choisir. Dreptul de a alege. Nimeni nu se luptase pentru independența ei vreodată. Cine era această femeie, de ce se gândise astfel la ea? Grace nu avea de gând să primească moștenirea până nu afla acest lucru. ”Nu aș putea trăi fără să știu cine a fost sau de ce mi-a lăsat mie acești bani. Gândul m-ar înnebuni!”
Avocatul, Edouard Tissot, impresionat de verticalitatea tinerei, se hotărăște să o ajute în căutările ei. Era un bărbat de treizeci și ceva de ani, înalt și suplu, cu o expresie serioasă, care se dovedește a fi un însoțitor mai mult decât interesant.
” – Permiteți-mi să vă urez bun venit la Paris, madame.
Mulțumesc, spuse Grace întinzându-i mâna și așteptând ca el să o strângă.
Spre surpriza ei, Monsieur Tissot îi ridică palma buzele lui rămânând doar o clipă în aer chiar deasupra pielii albe a încheieturii, înainte să o coboare. Era un gest deopotrivă discret, ceremonios și intim; căci el nu atinsese cu buzele pielea ei. Însă pielea ei încă o mai furnica acolo unde buzele lui ar fi putut-o atinge.”
Conversațiile lor spumoase, schimbul de replici dintre doi oameni pe măsură de inteligenți și încăpătânați vă vor încânta.

”Păi atunci, spuse el, lăsându-se pe spătarul scaunului și întinzându-și picioarele lungi, spuneți-mi ce ați vrea să mâncați și eu vă voi recomanda.
Ă, cred că mănânc multă…pâine prăjită.
Pâine prăjită? Întrebă el înclinându-și capul de parcă nu auzise bine. Mă scuzați. Din proprie voință?
Problema e că nu sunt obișnuită cu nimic așa..foarte franțuzesc.
Dar sunteți la Paris, madame.
Da, însă înțelegeți ce vreau să spun, nu? Mâncare cu prea multe arome?
Cum adică prea multe arome?
Adică mâncare cu arome foarte puternice, cum ar fi ceapa sau usturoiul.
Se priviră în ochi, separați de o prăpastie culturală enormă.”
Simțul umorului de care Edouard dă dovadă în conversații este delicios:
”Sunt foarte popular printre copiii de pe strada mea, zise el privind în jos și zâmbind ca pentru sine. De asemenea, cânt la chitară.
Cântați bine?
Sunt un artist excepțional. Închis în trupul unui artist lipsit de orice talent muzical. Dar asta nu m-a oprit niciodată.”
Au fost să viziteze împreună proprietatea moștenită, situată în centrul Pieței Vosgilor, cea mai veche zonă rezidențială din Paris. Era un apartament de o mărime impresionantă, iar Grace, nici în visele ei cele mai frumoase nu sperase la așa ceva. A aflat că apartamentul, care a fost mulți ani al familiei Hiver – una din cele mai bogate și influente familii parizieze, proprietara celei mai mari companii de cosmetice din Franța – a fost dăruit de Jacques Hiver amantei sale, Eva d’Orsey! Spre dezamăgirea lui Grace, apartamentul era gol, lucrurile fuseseră luate, astfel încât nu a putut să afle ceva în plus despre misterioasa doamnă. Excepție făcea o cutie cu figurine micuțe de porțelan, pe care, mâzgălit într-un colț, se afla numele ei, ceea ce a nedumerit-o și mai mult! Ce era cu bibelourile acelea?! În bucătărie, era un exemplar din Le Figaro uitat deschis pe masă, în care i-a atras atenția o adresă încercuită (vă amintiți, ziarul era cel pe care îl citea Eve la începutul cărții).
Neavând alte indicii, Grace și Edouard se duc la adresa respectivă, doar pentru a găsi o clădire abandonată cu ușile si ferestrele bătute-n cuie. Intrând înăuntru însă, au avut parte de o surpriză de proporții! ”Chiar și în starea de paragină avansată în care se găsea, camera îți lua respirația; pereți de sticlă și oglinzi reflectau lumina, astfel încât, pentru o clipă, Grace fu orbită…un candelabru de cristal pe mai multe niveluri, acoperit cu un strat gros de praf și învăluit în pânze de păianjen străvezii, atârna de un cordon gros din mătase neagră din centrul tavanului. Iar rafturile erau acoperite cu șiruri lângă șiruri de flacoane zvelte de sticlă, cenușii de colb…Grace își plimbă uimită ochii de-a lungul pereților căptușiți cu sute, poate chiar mii de sticle minuscule.” Se aflau într-o parfumerie părăsită. Luă unul din flacoanele de pe raft și, deschizându-l, adulmecă dopul. Cu acest pas, Grace a intrat în lumea amețitoare a parfumurilor. ”Era tulburător cât de rapid parfumul o transportă în altă dimensiune; pentru o clipă fu cuprinsă de o stare de euforie și de grandoare rupte complet de decorul în care se afla.”
O altă reacție surprinzătoare pe care i-o va trezi inhalarea unui parfum: ”Grace închise ochii și inhală. Deodată, nu se mai afla înăuntru. Nici măcar nu mai era în Paris. Se găsea în fața casei părinților ei dintr-un sat din comitetul Oxfordshire, pe dealul din fața casei. Era o după-amiază târzie și cerul era încărcat cu nori grei, alb-cenușii…Aerul avea aromă de gheață.” Un parfum anume te poate transporta într-un alt timp și loc al vieții, care-ți revine fulgerător în amintire, după cum va afla ulterior de la un maestru parfumier: ”nimic nu este mai imediat, mai complet, decât simțul mirosului. Într-o clipă, are puterea de a transporta. Simțul nostru olfactiv nu se conectează la amintirea în sine, ci la emoția pe care ai simțit-o în momentul în care s-a născut amintirea. Refacerea unei memorii olfactive…este poezie, în forma ei cea mai sugestivă.”
Făcând o paranteză, vă dezvălui acum câteva date surprinzătoare despre parfumuri, pe care Grace le va afla pe parcurs. Mi s-au părut foarte interesante: știați că moscul – un ingredient extrem de comun, pe care aproape toate formulele de pafum îl conțin, care are un miros foarte puternic și animalic – este secretat de masculul moscului, un cerb din Himalaya? Ambra cenușie, un alt ingredient folosit, provine din sperma balenelor atunci când ele mănâncă sepii, formând o mâzgă verzuie care plutește pe suprafața oceanelor până este adusă la mal, dar are unul din cele mai incredibile mirosuri! Eu nu știam, acum am aflat, pe lângă multe alte informații extraordinare, pe care veți fi uimiți să le descoperiți.
”Trebuie să ai propriul tău parfum, așa cum ai propriul zâmbet, propriul mers și propriul tău fel de a privi împrejurările vieții tale.” (Michael Arbaud)
În timp ce explorau minunățiile de pe rafturile parfumeriei, Grace și Edouard au fost surprinși de apariția unei femei în vârstă înaltă și foarte slabă, îmbrăcată demodat, foarte supărată de prezența lor acolo. Încearcă să-i spună ce căutau, întrebând-o despre Eva. La vestea că aceasta a murit, femeia păru pe punctul de a se prăbuși. Atunci i-a alungat, fără a le oferi vreo explicație, dar când Grace revine, peste câteva zile singură, explicându-i că este moștenitoarea Evei, bătrâna a vorbit! Fusese cunoscută odată ca Madame Zed, iar ceea ce i-a povestit (din care o parte noi, cititorii, aflasem deja din trimiterile în trecut), i-a schimbat acesteia întreaga perspectivă asupra existenței ei de până atunci…
Însuși numele parfumeriei de altădată era parcă predestinat: Recherchez-moi. Căutați-mă.
Capitolele cărții se succed într-o alternanță ritmică, purtându-ne din 1955 – în care o însoțim pe Grace în călătoria ei de la Londra la Paris, călătorie care, după cum veți vedea, va fi și una inițiatică– în 1927 la New York, de unde începem s-o cunoaștem pe Eva d’Orsey, pe atunci în vârstă de paisprezece ani, proaspăt angajată cameristă la un hotel de renume – Warwick.

Cunoaștem, prin intermediul ei, o galerie pe personaje foarte interesante și bine conturate – care locuiau la hotel pe perioade mai lungi sau mai scurte – contribuind, unii în sens pozitiv, alții negativ, la formarea caracterului Evei și având impact asupra existenței ei ulterioare. Erau oameni buni sau răi, iar unii atât de complecși încât nu i-am putut eticheta în vreun fel, oameni marcați de propriile experiențe. Nu vă spun mai mult, doar că aceste povești de viață sunt captivante, mi-a făcut plăcere să le descopăr. Astfel, îi cunoaștem pe controversatul domn Lambert, ”un bărbat periculos” (și comunist, pe deasupra); pe Madame Zed, o rusoaică despre care se spunea că făcea parte din aristocrația rusă, strămutată în urma Revoluției – ”Călătoreau din țară, din hotel în hotel, căutând pe oricine își amintea de gloria lor de odinioară”- și pe asistentul acesteia, Andre Velmont, ”un tânăr cu trup firav, trăsături melancolice și ochi mari, serioși”. Madame Zed era creatoare de parfumuri, iar Andre era ceea ce se numea un ”nas”, având un simț al mirosului extraordinar. După cum veți vedea, Andre va deveni la rândul lui un creator de parfumuri celebru, iar Eva va fi muza lui! Dar să nu anticipăm…

Ca în orice hotel, și la Warwick puteai întâlni un anumit gen de femei… Eva o cunoaște pe Miss Waverly, o creatură superbă, care o fascinează și impresionează – din păcate – și va avea un impact hotărâtor asupra destinului Evei. După cum veți vedea, uneori e de ajuns o singură zi care să aibă urmări pentru o viață. Nu vă dezvălui mai multe, doar vă spun că acest plan al cărții, cel din 1927 – care se va împleti la un moment dat cu cel din 1955 prin ceea ce-i povestește Madame Zed lui Grace – este cel care mi-a plăcut în mod deosebit.
Care este misterul din jurul moștenirii, ce legătură le unea pe cele două femei și ce întorsătură va lua destinul lui Grace, rămâne să aflați…
”Madame d’Orsey rămase pe gânduri o clipă. Nu cred că asta contează, hotărî ea, o anume tandrețe îndulcindu-i privirea. Tot ce contează acum este ce va face Grace Monroe.”
Am citit ”Colecționara de parfumuri interzise” pe îndelete, savurând detaliile și atmosfera acelor vremuri apuse, atât de frumos evocate, lăsându-mă implicată afectiv în poveștile personajelor, iar rezultatul a fost peste așteptări. Lectura inspiră romantism, deși nu este o carte romantică tipică. Este o carte pe care am trăit-o și am simțit-o. Am fost purtată în New York-ul interbelic, în Parisul sub ocupație nazistă, dar și în Parisul și Londra postbelică și mi-am format o idee despre deșertăciunea și falsitatea care se ascundeau sub strălucirea celebrului Monte-Carlo. În final, nu pot decât să vă invit să citiți acest roman surprinzător, pregătindu-vă să fiți încântați!

Cartea Colecţionara de parfumuri interzise de Kathleen Tessaro a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Oli