Conspiratia de Dan Brown-Editura Rao
Titlul original: Deception Point
Traducerea: Bogdan Nicolae Marchidanu
Editura: Rao
Număr pagini: 512
An apariţie: 2011
Dan Brown este un autor american de thrillere de senzaţie, după ce a avut diverse ocupaţii, printre care şi muzica. Brown este interesat de criptografie, chei şi coduri, o temă recurentă în poveştile sale.
În 2005, Brown a fost numit unul dintre 100 cei mai influenţi oameni din lume, potrivit revistei TIME, a carui editorii l-a creditat cu „păstrarea industriei de editare pe linia de plutire; interes reînnoit pentru Leonardo da Vinci și istoria creștină timpurie; spiking turismului la Paris și Roma; un membru în creștere în societățile secrete; IRE Cardinalilor din Roma; opt cărți neagă pretențiile romanului și șapte ghiduri de a citi împreună cu ea; un potop de thrillere istorice; si o franciză de film majore. „
Fiul unui profesor de matematică și organistul bisericii, Brown a fost crescut într-un campus școală pregătitoare, unde a dezvoltat o fascinație cu interacțiunea paradoxală dintre știință și religie. Aceste teme au format în cele din urmă, fondul pentru cărțile sale. El este absolvent al Colegiului Amherst și Academiei Phillips Exeter, unde a revenit mai târziu pentru a preda limba engleză înainte de a focaliza atenția asupra scrisului.
Cărţile traduse la noi sunt: Codul lui Da Vinci-un bestseller de succes, doborând toate topurile de vânzări, Inferno, Îngeri şi demoni, Simbolul pierdut, Fortăreaţa digitală, Conspiraţia.
Autorul ne asigură că Organizaţiile din carte sunt reale: Delta Force, Naţional Reconnaissance Office şi Space Frontier Foundation, iar tehnologiile descrise în acest roman există cu adevărat.
Rachel Sexton, fiica adversarului politic al actualului preşedinte este director operator în NRO, iar toate mesajele sale pleacă direct către Casa Albă. Munca pentru ea e prioritară. Relaţia dintre fiică şi tată este rece, mai ales de când mama lui Rachel a murit într-un accident de maşină. Senatorul încearcă să o convingă să renunţe la postul pe care îl deţine, argumentând că fiica lui fraternizează cu duşmanul său în campanie.
Când un canadian este pus de către echipa Delta Force să trimită un mesaj, iar apoi este aruncat din avion împreună cu sania sa trasă de câini, se declanşează acţiunea cărţii.
Fiind un an electoral, senatorul Sexton încearcă să convingă alegători că NASA, este un sac fără fund din bani contribuabililor. Ceva se cere făcut, dar ce?
Rachel este chemată de şeful său Pickering, şi informată că preşedintele de la Casa Albă vrea să se întâlnească cu ea. Astfel că, tânăra noastră merge la o întâlnire cu preşedintele, care la rândul său o trimite la directorul NASA, dar tocmai în Arctica. Aici un satelit NASA face o descoperire ciudată, atunci când avea mai multă nevoie de ceva acţiune pentru a justifica sumele imense pe care NASA le foloseşte. Se pare că un meteorit care a stat sub gheaţă circa trei sute de ani ar conţine insecte fosilizate.
Autorul mă ţine cu sufletul la gură. Oare într-adevăr există viaţă în spaţiu?
Foarte curioasă am continuat să citesc, mai ales că acţiunea alertă, informaţiile care abundă din carte, în cazul de faţă viaţa marina şi la formarea unui meteor, te duc cu gândul la o vizita într-un acvariu uriaş.
Rachel îl cunoaşte pe faimosul om de ştiinţă şi vedetă de televiziune Michael Tolland, şi împreună cu Corky, o vor impresiona cu, cunoştinţele lor în domeniu.
Nimeni nu are habar de ce va urma. Preşedintele face marele anunţ, dar se pare că ceva nu este în regulă. Un alt important om de ştiinţă dr. Ming, descoperă accidental la gaura puţului de forare ceva care nu ar trebui să se afle. Delta Force este pe fază, iar omul nostru sfârşeşte în puţul respectiv. Atracţia strălucitoare îi va aduce la puţ şi pe Rachel, Tolland, Corky şi cea care a scos prin metoda sa la suprafaţă imensul meteor, dr. Mangor. Se pare că Delta Force are ordine clare: păzirea secretului cu orice preţ. Va începe în Articul îngheţat o vânătoare de oameni în care scapă cine poate. Oare vor reuşi să scape cu viaţă cei care au descoperit teribilul secret?
Ce este adevăr şi ce este minciună? Cât valorează viaţa unei fiice pentru un tată ambiţios de putere? Senatorul Sexton acuză, dar el cum este oare? De unde vin fondurile pentru campania prezidenţială? Cine este mai vinovat în goana după putere?
Aici trebuie să îi acord un merit deosebit autorului, el ştie să combine elementele acţiunii, astfel că nu îmi pot da seama până la final de adevăratul vinovat.
Avem parte şi de o poveste de iubire între Rachel, la care munca este pe primul loc, şi Tolland, care în urmă morţii soţiei sale s-a îngropat în muncă, relaţiile personale nu îşi au locul. Oare vor reuşi cei doi să comunice cumva? Vor reuşi în primul rând să scape cu viaţă, mai ales că, pe urmele lor este una dintre cele mai pregătite echipe de asasini ai lumii.
Subiectul din această carte nu a fost chiar aşa de surprinzător, mă refer la viaţa pe alte planete, un subiect deja arhicunoscut. Mă aşteptăm la ceva mai puţin cunoscut, aşa cum autorul a prezentat în cărţile sale anterioare.
Mă bucur enorm că am reuşit să citesc cărţile lui Dan Brown traduse la noi. Alt gen de lectură, alte subiecte fascinante despre care habar nu aveam. În cărţile sale adevărul este undeva la mijloc, iar documentarea sa temeinică îi dă un plus acţiunii.
Nota: 9.8 puncte/10
Într-adevăr, Dan Brown reușește să țină cititorii cu sufletul la gură, cu ritmul alert al acțiunii. Am citit Codul lui DaVinci. Conspirația încă nu.
Felicitări pentru recenzie locco_smiley_10
Mie imi place mult cum scrie autorul asta. Are talentul de a provoca intrebari al caror raspuns il afli citind. Felicitari pt recenzie.
asa este Rodica,Dan este molipsitor,cand apuci sa citesti nu mai poti lasa cartea.Conspiratia,zic eu,este putin mai slabuta,putin…
multumesc Cosmin
Felicitari pentru recenzie!
Asa este Mara,din aceasta cauza mi-a placut mult cartile lui!
Felicitari pentru recenzie!Un autor foarte bun! locco_smiley_10
multumesc Laura,sper ca te-am tentat cu aceasta carte!
Felicitari Nicol.
Am citit numai Codul lui da vinci si mi-a placut cartea….Nicol nu ma ispiti te rog!!Felicitari locco_smiley_10
Felicitari, pe mine m-ai convins. Am in biblioteca Codul lui DaVinci insa nu l-am citit inca. Dar cu siguranta voi adauga si Conspiratia pe wishlist.
Imi plac cartile de Dan Brown.Cartea de fata inca nu am citit-o pentru ca ma omoara scrisul acela mic .Totusi recenzia ta m-a facut sa iau decizia sa ma chinui sa „descopar” Conspiratia , chit ca ma voi folosi de lupa! Multumesc nicol!
Si inca n-am apucat sa citesc niciun roman de Dan Brown…
multumesc Vero,sper sa le citesti pe toate si tu! locco_smiley_19
mersi mena,sper sa iti placa si restul,desi codul este de departe preferatul meu!
Daniela,sper sa le citesti si tu,dupa sa imi spui parerea ta 🙂
EI,SPER CA O SA REUSESTI CU LUPA SAU FARA.Spor sa avem Alina 🙂
Emma,eu zic ca este cazul sa te apuci sa citesti si acest autor locco_smiley_20
frumoasa prezentare nicol!dan brown este unul din autorii mei preferati,i-am citit toate cartile aparute le noi. locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10
Imi place cum scrie Dan Brown! Conspiratia nu am citit-o inca, dar se afla pe lista mea.
Felicitari, Nicol ! Un roman pe care sper sa-l citesc curand ! Recenzia ta este foarte frumoasa ! locco_smiley_10
[…] şi a publicat seria completă de romane aparţinând autorului: Îngeri şi demoni (2014), Conspiraţia (2013), Fortăreaţa digitală (2013), Simbolul pierdut (2023), Inferno (2016), Codul lui Da Vinci […]