La marginea lumii, de O.G. Arion – Editura UP – recenzie

Titlu: La marginea lumii

Autor: O.G. Arion

Editura: UP

Număr pagini: 560

An apariție: 2020

Serie: Somnul zeilor

  Ploaia măruntă și deasă mă adâncea într-o profundă stare de apatie. Totul în jur părea să mă încorseteze în șablonul veșnic al rutinei, unde toate culorile și emoțiile treceau prin filtrul banalității, devenind gri. Era una din acele zile când încercam să deschid mai multe cărți, dar fiecare rând părea o înșiruire de cuvinte care ricoșau disperate, într-un perete, apoi se pierdeau epuizate, într-un fum al uitării. Cu siguranță, un expert în lectură, m-ar fi diagnosticat cu „reading slump formă gravă”, cazul acela serios care nu se remediază cu lecturi lejere, ci e nevoie de o carte extrem de bună, un soi de incizie urgentă și precisă în cititor, fără anestezic… și m-aș fi dus oriunde pentru o astfel de procedură, chiar și până la marginea lumii... și chiar m-am dus.

  „La marginea lumii” este genul de carte care te extrage din lumea ta și te scutură serios de elementele realității tale, dar, hei, nu asta îți dorești, în calitate de cititor?! Epic fantasy, cunoscut și sub denumirea de high fantasy, a cunoscut o amploare deosebită în ultima vreme, ceea ce este îmbucurător, întrucât cititorul are posibilitatea să evadeze în multiple lumi și să experimenteze planurile fantasticului cu tot ceea ce implică acesta.

  Pentru mine, un epic fantasy de calitate este acela care, dincolo de originalitatea poveștii, folosește toate elementele artei narative, astfel încât, atunci când citesc, să simt că pășesc cu adevărat în acea lume. Să simt răceala scărilor din piatră, să mă bucur de fiecare încăpere a unui castel, să râd și să plâng simțind replicile personajelor… să plec cu totul în acea lume și când mă întorc, să persist în starea de vrajă și să mă bucur de faptul că nimeni din jur nu știe de pe ce tărâm am aterizat înapoi în lumea reală.

  Spre deosebire de romanele care expun lumi și întâmplări reale, destul de ușor de pus în cuvinte din prisma faptului că fac parte din categoria familiarului, al experiențelor umane posibile și probabile, în epic fantasy, lucrurile sunt mai complicate. Aici se solicită la maxim uneltele autorului: imaginație, har și mai ales persistența în muncă.

  Așadar, pentru incizia de lectură, mi-am luat bilet fantasy, m-am îmbarcat urgent în cartea „La marginea lumii” și am coborât pe continentul Merikas. Pentru orientare, am folosit harta din primele pagini ale cărții și apoi am explorat cele nouă state. În fiecare stat am descoperit stiluri de viață, mentalități, culturi și civilizații diferite, locuitori cu obiceiuri specifice, povești presărate cu mister, toate transpuse în fire epice unde magia păstrează un loc special și intensifică curiozitatea cititorului.

  „La marginea lumii” este primul volum din seria „Somnul zeilor” și chiar dacă are 560 de pagini, ritmul alert și traiectoria ascendentă a suspansului, răsturnările de situație, fac din această lectură o experiență inedită.

  Povestea începe cu Aserthe, fiul cel mare al regelui Trephor, care în entuziasmul specific vârstei, poartă în inimă o nesfârșită curiozitate de explorare. După ce citește manuscrise și pergamente în Marea Școală din Lokkras (școală pe care o frecventau fii nobililor din Merikas), Aserthe părăsește cetatea Elenthal și pornește spre Chymeria, un tărâm îndepărtat din partea de sud. Speranța sa este aceea de a afla mai multe despre vechea lume de la magii din zonă.

  Aserthe are o soră geamănă, Yatis, o tânără de o rară frumusețe, care rămâne la castel, alături de tatăl și frați mai mici, Elah și Blayne. Yatis nu rezonează cu ipostaza de soție, ea are alte țeluri, iar în aceste circumstanțe, viața sa devine o adevărată luptă.

  În partea de est a Merikasului se află un regat insular, Villia, condus de doi leri. Aici au loc lupte de putere, comploturi, rebeliuni… iar dacă vă întrebați ce înseamnă „leri”, ei bine, la finalul cărții veți descoperi un glosar de termeni care vă va elucida toate întrebările.

  În drumul său pentru clarificarea incertitudinilor, Aserthe, împreună cu companionul său, Șarpele, întâmpină nenumărate aventuri, călătoria sa asimilează noi personaje, se țes noi intrigi, iar firele epice, fluide și aparent separate, se întrepătrund la un moment dat, oferind imaginea de ansamblu a poveștii. Iubire, magie, conflict, mitologie, aventură, toate acestea clădesc o lume de care nu te poți desprinde, iar la finalul lecturii, îți vei dori doar să citești volumul următor.

  Interesantă este paleta de personaje pentru care autoarea oferă o atenție egală. Conturate cu claritate, fizic și moral în diverse situații, acestea nu pot fi etichetate ca principale sau secundare, întrucât fiecare poartă un rol cheie la un anumit moment al poveștii. Încărcătura emoțională atribuită personajelor pleacă de la pace, bucurie, până la furie, frică, deznădejde, toate acestea subliniind latura psihologică și caracterul dominant al acestora.

  Pasiuni nemărturisite, trădări, crime, comploturi și uneltiri, magie, lupte pentru putere, răbufniri, răsturnări de situație, toate acestea sunt elemente care alcătuiesc o atmosferă plină de suspans ale unui epic fantasy care vă va capta la maxim atenția.

  Desigur, elaborarea unei lume atât de complexe necesită moduri de expunere precum descrierea și dialogul și aici cred că abilitatea unui adevărat scriitor constă în gestionarea dozajului. Dozele de descriere trebuie să fie în rezonanță cu suflul poveștii, să aibă relevanță, să ofere datele complete, astfel încât cititorul să poată vizualiza pe deplin spațiul, iar Oana Arion este o adevărată maestră în realizarea acestor tehnici. Deasemenea, replicile sale sunt elocvente, se potrivesc perfect în context, au condimentele necesare: emoție, umor, ironie, pentru a menține și intensifica suspansul.

  Mi-a plăcut complexitatea lumii create, diversitatea personajelor, traseul lor emoțional, traiectoria suspansului, stilul alert al poveștii, povestea în sine și călătoria uluitoare pe care am făcut-o și pe care vă invit să o faceți și voi.

  Cât despre mine, lucrurile nu sunt atât de simple. Acum, după ce starea de reading slump a fost remediată cu incizia făcută „La marginea lumii”, am aflat că am nevoie de un tratament complet „Somnul zeilor”.

  „Un continent. Nouă regate. Şi o călătorie până la marginea lumii. Când tânăra regină a Villiei se hotărăşte să pornească un nou război, vor putea celelalte regate să facă faţă acestui atac? O istorie de demult iese la iveală, răsturnând ordinea normală a lucrurilor.

  Ţinuturi fantastice, magie, intrigi şi comploturi, iubire şi ură, bătălii şi lupta a doi fraţi pentru tronul de ametist al Elandriei, toate acestea împletindu-se într-o poveste derulată pe mai multe planuri, în care nu există alb şi negru, bine şi rău sau dreptate şi injustiţie.

Acesta este doar începutul!

  „Zeii dorm, dar conflicte mocnind de secole se trezesc. O lume fără margini în ale imaginației, un univers fremătător în care magia palpită sub pojghița maşinaţiunilor politice şi a intrigilor briliant trasate. La marginea lumii e o carte precum o bijuterie, sclipind ca o bucată de artensis. Curând, cititorii se vor împărți în cei care s-au îndrăgostit de seria Somnul zeilor şi cei care urmează să o facă. Oana Arion s-a întrecut pe sine.” ‒ DivaHair

Carte disponibilă pe site-ul Editura Up

Recenzii cărți