Copilăria fermecată de Ioana Trif

Vis alb: Copilăria fermecată, de Ioana Trif – Libris Editorial – recenzie

Vis alb: Copilăria fermecată, de Ioana Trif

Libris Editorial, 2020

132 de pagini

   Când copiii râd, tot pământul îi aude și lumea întreagă crește lângă ei. Este cel mai de preț cadou pe care l-a primit omul. Bucuria unui copil.

    După a doua carte a Ioanei Trif citită, am întrezărit unele elemente ce-i construiesc paleta tehnicilor narative; trebuie să recunoaștem de la bun început că autoarea este o creatoare de lumi. Dacă în Omul a uitat că trebuie să moară, lumea – așa cum o știm noi – se pregătea de extincție (ca pedeapsă pentru păcatele ce ajunseseră până la cer), în volumul de texte epice Copilăria fermecată, ne întoarcem la inocența copilăriei, acea copilărie pe care am trăit-o cândva și pe care orice părinte și-ar dori-o pentru copilul său. Aici, tehnologie nu există și timpul parcă și-a luat vacanță; căsuța bunicilor e desprinsă dintr-o poveste, iar necuvântătoarele ne sunt cele mai bune prietene.

   Cele 17 fragmente de copilărie, scrise cu nostalgia adultului ce păstrează în inimă amintirea vârstei fericite, surprind evenimentele deloc surprinzătoare și aparent banale la care participă doi gemeni de vreo 4-5 anișori, Gruia și Novac.  Însă, felul în care Ioana Trif le povestește face să pară desprinse dintr-o feerie. Nu m-aș fi mirat dacă, la un moment dat, și-ar fi făcut apariția o zână a florilor sau un brotac vorbitor de limbă franceză. După fiecare povestioară, ești tentat să închizi ochii și să visezi la acea lume unde nu există griji, unde mâncarea are un gust delicios (evident, fără carne, doar Ioana e vegetariană) și unde oamenii sunt mereu zâmbitori și binevoitori. Bunica și bunicul, figurile centrale ale universului ludic, au parcă puteri supranaturale și sunt mereu însoți de prieteni credincioși. Căci, până la urmă, orice Făt-Frumos are un cal fermecat, așa cum orice bunic trebuie să aibă un cățel care să-l apere de stihiile nopții și orice bunică este plină de minunății; ia cu mâna durerea, vorbește cu animalele și are răspuns la orice.

Bunicul era sufletul satului, dar mai ales sufletul lor. Cel mai sigur se simțeau când erau de mână cu el. le plăcea să se joace împreună. Îl puneau să se lege la ochi și se jucau prin curte baba-oarba. Nici nu știau cum de reușeau să se abțină să nu se tăvălească pe jos de râs.

Bunica era mereu veselă, îi plăcea să râdă, să cânte, să danseze și mai mereu vorbea și murmura câte ceva prin bucătărie. Îl privea pe bunicul cu o dragoste ca din povești. Pe un perete era o poză cu ei doi, atunci când se luaseră. Era de demult, cu sute de ani în urmă, așa credeau gemenii.

   Un alt element comun celor două cărți ale Ioanei Trif este respectul pe care îl poartă necuvântătoarelor. Animalele sunt evocate în volum cu multă gingășie și iubire; ele fac parte din familie și chiar au existat în viața autoarei.

Toate animăluțele care au existat în viața mea, ba unele chiar sunt încă bine-merci, m-au rugat să le spun poveștile. Și copilul din mine a dorit acest cadou, așa că i l-am oferit cu drag, afirmă în sinopsis autoarea.

Cei doi copii veseli își pun întrebări existențiale, foarte grave pentru vârsta lor, iar bunicii au mereu răspunsuri potrivite:

,,Bunica cocea și pâine proaspătă, în fiecare zi. Se lupta cu aluatul acela de cu seara, după care îl lăsa „să se odihnească”.

–Auzi, bunico, dar aluatul ăsta obosește tare? se întrebau ei curioși, adunați în jurul blidului de lemn.

–Păi da, normal. Nu vezi tu cât îl amețesc eu aici? Tre’ să se liniștească, să poată înțelege ceva, le răspundea bunica râzând.,,

   Discursul epic  se derulează firesc, autoarea optând pentru un limbaj fără prea multe artificii stilistice, apropiat de cel al copiilor, din perspectiva în care este privit, ca personaje-reflector. Astfel, putem deduce că volumul se adresează atât adulților ce vor să se rupă pentru câteva ore de cotidian, dar și copiilor, care au uitat ce înseamnă joaca afară.

   Ioana Trif este o scriitoare licențiată în psihologie, care a debutat în 2019 cu romanul Omul a uitat că trebuie să moară, un proiect de suflet al autoarei, dezamăgită de felul în care s-au transformat oamenii în societatea contemporană. Copilăria fermecată continuă seria cărților despre rolul naturii în viața individului, printr-o evocare a universului copilăriei, unde nu există hotar, timp, nici probleme.

Carte disponibilă pe site-ul Libris.ro

Recenzii cărți

Autori români

10 COMMENTS

  1. Mi-aș dori să evadez într-o astfel de lume!
    Felicitări, Andreea, pentru recenzie! Voi căuta și eu cartea.

    • Multumesc, Ro! Sa stii ca Ioana Trif are, dintr-un anumit punct de vedere, o parte din sensibilitatea ta. cred ca-ti va placea sa o citesti.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.