Cu mâinile celeilalte de Raluca Pavel

Cu mâinile celeilalte, de Raluca Pavel – recenzie

Cu mâinile celeilalte

Raluca Pavel

Editura Fundației Culturale “Ion D. Sarbu”-  Petroșani 2020

Număr pagini: 176

  “Născută pe 19 martie 1986, în Botoşani, Raluca Pavel Ailincăi este creator de poezie, făuritor de roman, scotocitor în umanul bulversat şi deopotrivă bulversant. A absolvit Colegiul Naţional  “A. T. Laurian” din Botoşani, apoi Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială Bucureşti, secţia Sociologie, în anul 2008. Tot aici a urmat cursurile postuniversitare (cu tema de cercetare Devianţa Socială şi Criminalitate, beneficiind de o bursă de performanţă ştiinţifică, acordată de Universitatea Bucureşti) şi a obţinut, în 2015, titlul de doctor în sociologie.

   A susţinut seminarii în cadrul Facultăţii de Sociologie, a participat la cercetări şi studii în colaborare cu Institutul de Sociologie şi cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor privind strategii şi forme de prevenire a criminalităţii, în special a criminalităţii feminine.

   În 2011, la Editura Contrafort Craiova, Raluca Pavel publică volumul “Sipetul din Călineşti”, iar un an mai târziu, la aceeaşi editură, apărea volumul “Străinului”, urmată de “Locul unde îngerii aţipesc” (2014).

   În 2015-2016 surprindea cu o teză de doctorat unicat în literatura de specialitate din România, care a devenit un punct de referinţă în sociologia criminalităţii din România, fiind totodată o lucrare de pionierat în domeniul criminalităţii de gen. “Femeia asasin şi sindromul Stockholm” a fost publicată în 2016, la Editura Ars Docendi, Universitatea din Bucureşti. Surprinzător era nu doar subiectul lucrării elaborate, ci şi faptul că el era abordat de o tânără poetă care intrase de câţiva ani în lumea literară, remarcându-se prin sensibilitate, printr-o poezie a sentimentelor, a iubirii.

  Raluca Pavel a lansat romanul “Cu mâinile celeilalte”, o carte care pleacă de la un nou subiect controversat, deopotrivă ofertant pentru creatorii de carte sau de film.” (Botoşăneanul)

  Romanul Ralucăi Pavel este precedat de-o fină și pertinentă analiză psihologică a scriitorului  Dumitru Velea.

  Eu am să încerc să vă spun câteva cuvinte despre roman, despre modul în care am perceput eu, ca simplu cititor, subiectul și sper să reușesc.

  Romanul are doar două personaje principale –  Sophia și Vera Renczi, mai corect spus fantoma acesteia, și câteva personaje episodice, care își lasă oarecum amprenta asupra poveștii.

  Din partea Sophiei sunt Carla, Lucas,Cristina, de cealaltă parte sunt bărbații din viața Verei, băiatul ei, tatăl ei și fratele care o ajută cu “înmormântările”.

   Voi începe prin a vă spune câte ceva despre Vera Renczi,supranumită “Văduva Neagră”, care a ucis 35 de bărbați și pe fiul ei.  De-a lungul cărții Vera își va povesti viața, insistând mai mult pe cei doi soți ai ei Karl și Joseph, pe ultimul iubit Milorad, pe ceilalți 32 amintindu-i doar episodic, și pe fiul ei Lorenzo.  Povestește despre  copilăria  cu mama moartă și un tată veșnic absent, deși cel care-i era în realitate tată, majordomul casei, și fiul lui, fratele ei vitreg, sunt până la final alături de ea, ajutând-o și acoperindu-i urmele.  Vera nu era răzbunătoare și nici nu se mândrea cu crimele ei, ucidea cu o singură metodă și mai mult din dorința de-a fie egala bărbaților, dorință încălcată flagrant chiar și de cel mai bun dintre ei:

  “Nu mi-a părut rău după niciunul. Niciun bărbat nu valorează într-atât încât să poată avea două femei și nicio femeie nu valorează atâta de puțin încât să fie a doua”

  Apoi Sophia, care își scrie lucrarea  de disertație. Este gravidă, într-o relație cu Lucas care o iubește.  Lucas este genul de om care se manifestă arătându-și și declarându-și iubirea la fiecare pas. Deși încântată Sophia simte că nu poate să-i răspundă în același fel:

 

Întotdeauna mi s-a părut că Lucas are un mod ciudat de-a mă privi, insistent, aproape ca un neurochirurg, de parcă ar vrea să mă ferească inclusiv de gândurile mele negre, cele mai pitite în haosul meu. Nu știu ce i-am făcut de a ajuns să mă iubească într-atâta de mult în 3 ani jumate. Am multe momente în care sunt nesuferită, în care aleg singurătatea în locul lui, dar el spune că mă înțelege și că sunt diferită de tot ce a cunoscut, că se bucură. Mi-a mărturisit de câteva ori că mă iubește, dar eu…nu i-am putut întoarce declarația niciodată, nu știu de ce.”

  Când se ivește ocazia de-a avea un miniturneu cu formația Lucas e încântat, n-o ia cu el pentru că nu știe încă cum va fi, o iubește și vrea s-o protejeze.

  Dar Sophia cu firea ei ciudată și introvertită, caută imediat alte explicații făcând în minte scenarii, căutând nori și acolo unde nu e nici urmă de furtună.

  Hotărăște, cu o brumă de gândire pozitivă, să se ocupe de cercetările pentru lucrarea de disertaţie, unde după multe documentări cel mai mult o intrigă cazul Verei Renczi-“Văduva Neagră”.

  Așa că o roagă pe Carla, prietena și colega ei, să facă o ședință de spiritism, care, însă, aparent nu dă rezultatele scontate.

Spun aparent pentru că “fantoma” Verei apare, dar numai Sophia o aude.

  Carla pleacă și ea în orașul natal, o cheamă și pe Sophia, dar ea refuză motivând lucrarea, în realitate dorind să fie “singură” cu Vera.

   De-a lungul a două zile Vera îi povestește viața ei, dorințele, fericirea, dar și crimele și motivația lor, bulversandu-i între timp toate gândurile Sophiei cu aluzii voalate sau directe la Lucas și prietenii lui. Telefonul Carlei, care-i spune că Lucas are concert în orașul natal și-o cheamă și pe ea, o pune pe gânduri.

  Apoi telefonul unui Lucas fericit și grăbit, care nu numai că nu-i spune de acest ultim concert, dar nici n-o invită, o determină să facă în minte mii de scenarii și posibile motivații.

   De fapt în Sophia s-ar putea recunoaște orice femeie îndrăgostită și obsedată de iubitul ei, o femeie cu mai puțină încredere în ea  și-n oameni, o femeie care-și face propriile idei și scenarii, o femeie care, probabil datorită vieții și relațiilor din copilărie și adolescență, vede peste tot numai eșecuri și prefăcătorii.

Probabil fiecare femeie a avut sau are în viața ei astfel de momente sau gânduri.

  Da, pentru  că ar fi fost ciudat și nu atât de atractiv ca Sophia să-și facă singură procese de conștiința, autoarea o aduce în scenă pe Vera, renumita criminală, supranumită și “Văduva Neagră”.

Cum a fost viața Verei?

De ce și cum a ucis?

Ce s-a întâmplat cu fiul ei?

Ce va face Sophia?

Sunt întrebări firești, dar, dacă sunteți curioase citiți cartea Ralucăi Pavel.

  O carte scrisă în urma unei documentări temeinice în domeniu și a sute de discuții cu deținutele criminale care, deși te poartă prin meandrele sufletelor și gândirii personajelor, este extrem de interesantă și captivantă.

 Felicitări Raluca Pavel și sincer aștept o nouă poveste.

Cu mâinile celeilalte de Raluca Pavel facebook

Recenzii cărți

Autori români

 

 

 

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

8 COMMENTS

  1. Super! Mi-ar plăcea cartea:) Cu toate că din ceea ce ați rezumat aici îmi aduce aminte de un caz real, era cam la fel… și tot asa era și denumită ” Văduva Neagră” O sa am.în vedere sa o cumpăr…

    • Daiana Vaduva neagra chiar e un caz real.
      Sunt convinsa ca ti-ar placea,contacteaz-o pe autoare.

    • Vă mulțumesc mult pentru interes! Romanul poate fi cumparat doar de la mine, prin mesaj privat pe Facebook, nu se gaseste in librarii 🙂

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.