Cum m-am apucat de citit

Eu și cărțile avem o poveste atât de veche încât nici nu îmi amintesc când a început. Știu doar că eram o mogâldeață ce se cocoța pe bibliotecă, alegea o carte, cobora și apoi se prefăcea că citește cu voce tare. Evident, nu întelegeam nimic, doar îmi imaginam chestii fără noimă. Însă încrengătura aia de litere mă atrăgea cu de parcă ar fi fost un magnet și eu eram un metal.

Dacă inventarea de povești s-a manifestat timpuriu, în ceea ce privește cititul pe bune (nu prea sună OK, dar înțelegeți voi) nu am fost un copil precoce. Sigur, eram deja introdusă în lumea basmelor citite de mana sau de tata înainte de culcare și chiar reușisem să disting preferințele fiecăruia – mamei îi plăceau poveștile Fraților Grimm și poveștile nemuritoare în vreme ce tata era cu Creangă, Eminescu, etc.  De citit m-am apucat, ca mai toți copii, în clasa întâi – cu pași mici. Mai întâi mici poezioare, apoi povești scurte… și tot așa.

Prima carte citită? Lecturi suplimentare pentru clasa I– în vacanța de vară din acel an. E o carte ce o am și acum și mi-e tare dragă, e o antologie de poezii și povești pe care orice copil ar trebui să o citească!  În clasa a doua deja eram abosrbită de lumea cuvintelor. Citeam și începusem să scriu chiar și poezioare.

Primul roman citit? Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift. Știți cât de mândră am fost când l-am terminat de citit? Unde mai pui că o dată cu această carte mi-am făcut și abonament la biblioteca din oraș… Ah și aceea a fost o perioadă tare frumoasă! Hoinăream chiar și o oră printre rafturi în căutare de comori și întotdeauna îmi era atât de greu să aleg încât mă duceam acasă cu două sau trei cărți (noroc că mă împrietenisem cu doamna bibliotecară).

Și ăsta e doar rezumatul începutului. Oricât de iscusit într-ale scrisului ai fi, cuvintele îți sunt prea puține când vine vorba să descrii senzația pe care o ai atunci când ții în mână o fereastră către o altă lume. Cum să cuprinzi toată bucuria? Suspansul? Cocktailul de emoții? Nu, oricât aș încerca tot nu aș spune tot. Bucuria cititului nu poate fi cuprinsă în niște cuvinte, nu e amuzant?

Eh, dar am vorbit destul despre mine. Voi cum ați pășit lumea cărților? Care a fost prima carte citită și ce sentimente v-a trezit? Tare curioasă sunt de răspunsurile voastre!

Autor: Diana

Sursă foto: pixabay.com

Review overview
5

15 COMMENTS

  1. Frumos început.daca tot n-ai întrebat,am să fac și eu un articol despre când,cum si ce mi-a plăcut mai mult!

  2. Frumos început.daca tot n-ai întrebat,am să fac și eu un articol despre când,cum si ce mi-a plăcut mai mult!

  3. E foarte frumos inceputul! Eu nu imi amintesc exact varsta la care am inceput sa citesc, dar stiu ca abia distingeam literele cand mi s-a pus in mana o carte frumos colorata. De atunci eu si cartile avem o relatie indestructibila.

  4. O să împărtășesc și eu cu prietenii noștri Diana când și cum m-am apucat de citit, foarte curând. Mulțumesc, draga mea pentru reamintire!

  5. Eu sincer nu mai tin minte prima carte cititta si nici cand am inceput sa o fac Dar stiu ca imi placea sa citesc, eram o prezenta obisnuita la biblioteca; perioada cea mai fructuoasa, daca pot spune asa, a fost in liceu 🙂 .
    Dintre toate cartile citite (multe dintre ele nici nu le mai retin bine, ci mi-ar trebui o reimprospatare 🙂 ), cartea care va ramane apropiata sufletului meu, sau favorita mea este Mandrie si prejudecata de Jane A. Pana acum nimic nu i-a luat locul 🙂

  6. Felicitari!!!!! eu m-am apucat de mina cu toate povestile pt copii…..apoi am intrerupt……acum am inceput din nou!!!!!!!!

  7. O poveste frumoasa. Mi-as dori sa imi amintesc si eu prima carte citita dar memoria mea se incapataneaza sa ma enerveze.

  8. Eu nici nu-mi mai aduc aminte care a fost prima carte citita.
    Cred ca a fost un basm sau ceva de genul. :))

  9. Ne-ai introdus in era amintirilor 🙂 Dupa cum poate stiti, la mine prima carte mai ,, serioasa” sa spunem asa, a fost pe la 13 ani -Ultimul Mohican. Pana atunci mai cochetasem cu carticele de povesti, dar mai ales imi placea sa le ascut prin vocea matusii mele. 🙂

  10. hm..trebuie sa ma gandesc tinand cont ca sunt mai”tanara”decat voi,dar promit sa va povestesc.pana atunci multumim diana ca ai impartasit cu noi amintirile!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.