Doi la pătrat, un singur pat de Georgiana Vâju-Quantum Publishers-recenzie

Doi la pătrat, un singur pat de Georgiana Vâju-Quantum Publishers-recenzie

Doi la pătrat, un singur pat de Georgiana Vâju-Editura Quantum Publishers

Doi la pătrat, un singur pat de Georgiana Vâju-Quantum Publishers-recenzie

Editura Quantum Publishers
Nr. pagini: 220
Colecţia: 18+ HOT
   Internetul este plin de margarete la adresa acestei cărți, eram curioasă și eu să văd înțelesul acestei flori. Cum cartea este încadrată la 18+, nu pot să spun semnificația, poate o să citiți și voi!
   O carte plină de umor, un stil lejer, o relaxare într-o după amiază plăcută!
   Melodia de la începutul cărții, cea a lui Cotabiţă, și cea de la final a lui Smiley, au exact versurile potrivite pentru această carte. Cred că autoarea a gravitat în jurul lor când a început manuscrisul.
    Subiectul cărții este unul cotidian, dar dureros totodată! Descrierea autoarei este cea mai bună:
  ”Suntem complicați. Ne apropiem și ne respingem, ne iubim și ne urâm. Apoi regretăm. Tentațiile sunt atât de multe încât, uneori, ne fac deciziile imposibile. Tu ce ai alege să trăiești între rațiune, dorința, sentiment, sex, iubire și plăcere? Și în ce ordine?
   Patru suflete, trei iubiri, două povești din trecut, un singur viitor și mult umor, narate în detaliu din perspectiva a patru protagoniști prinși în vâltoarea vieții cotidiene.
   Chimie, geometrie, fizică și aritmetică. Toate într-o singură formulă: cea a haosului.
   Un soț infidel + o soție dezamăgită + o amantă perversă + un fost iubit  îndrăgostit = Doi la pătrat/Un singur pat.
    Complicat?
   Să începem cu un soț, care ca orice soț, este nemulțumit de tot și de toate. Toți soții sunt așa la vârsta de 40 de ani? Al meu da. Dorian este nemulțumit că trebuie într-o duminică să plece la o întâlnire de lucru, la pușcărie, la o clientă… cică s-a supărat și i-a tăiat penisul unui bărbat. Eii, l-a rănit, dar tot pe aproape este…

   Aflăm din logoreea lui mintală, cum maică-sa, care era pe sistemul vechiului regim, trebuia neapărat să își vadă odorul realizat, că din reparatul telefoanelor nu merge, face familia de rușine. Acum, cu meseria de avocat, cu o casă (a soției), o soție Monica, care rănită în dragoste după ce iubitul o înșelase s-a căsătorit cu avocatul nostru, și tripletele de patru ani venite la pachet.

,,Mă iertați, să nu credeți că nu-mi iubesc părinții. Îi iubesc. Moderat, nu exagerat. Dar mama e mai proastă și mai pesimistă decât negura nopții. Pentru ea a contat întotdeauna și, deși vremurile s-au schimbat radical, contează încă, numai și numai statutul social. Pentru ei-părinții mei-au trăit alte timpuri; cele comuniste, de încătușare maximă, lipsindu-le libertatea de exprimare. Sigurul lucru de care au putut să se bucure a fost fala și mândria în fața celorlalți. Și cum nu aveai cu ce să ieși în evidență pe atunci, singurul element ce putea constitui o detașare de gloată era ca odrasla să facă o facultate bună.’

   Cu o familie mare…nu e ușor cu triplete, cu rate la bancă, cu mașini acceptabile, cu soția Monica (care a renunțat la jobul ei) pe post de bonă, casnică, grădinar și cam tot ce trebuie, unde mai pui că și pictează și vinde, cu Dorian care muncește pe brânci (părerea lui) la bunăstarea familiei, ce poate să nu meargă la această familie?

    Aici intervine frustrarea vârstei de mijloc, scânteia care declanșează nebunia, și avem un soț și tată care este gata să înşele la prima scânteie de bărbăție către altă femeie. Cine e femeia care îl ispitește?Este Camelia, femeia închisă pentru atac asupra integrității organului de reproducere bărbătesc, femeia pentru care Dorian și-a sacrificat ziua de duminică.

,,Bucata asta, deși e trecută binișor de prima tinerețe, arată super trăsnet! Are un păr negru, lung și lucios, ce se odihnește peste umerii mici și îi încadrează delicat fața ovală. Întotdeauna mi-au plăcut brunetele, iar ea chiar este una veritabilă. Ochii îi sunt căprui închis spre negru, ușor migdalați, tenul este neted și seamănă cu o piersică bine coaptă, gura, al naibii de senzuală, cu buza inferioară mai cărnoasă decât cea superioară, lucru care mă duce cu gândul direct la… Mai bine nu zic la ce.

    Şi așa stând și ascultând fapta comisă de către femeia arestată, Dorian simte o atracție nestăvilită, iar familia de acasă trece într-un cotlon tot mai întunecat. Cum Camelia îl găsește pe acest avocat ce nu pare prea inteligent, foarte atractiv, femeia fatală din interiorul ei preia conducerea. Deși are o reputație falsă de lesbiană, acest lucru o face să pară și mai atrăgătoare… iar diploma sa este în drept… aşa că… Dorian ai căzut în plasă.

   Camelia plictisită de părinții ei care o tot bat la cap să se căsătorească, cum viața ei este momentan un pustiu, iar avocatul din fața sa parcă a luat foc, este datoare să încerce…

,,Sunt puțin șocată. Ba nu, hai, sunt mai mult șocată. Trebuie să recunosc că sunt nedumerită de ceea ce simt în prezența avocatului ăstuia. N-am simțit ceva mai puternic până acum pentru niciun bărbat. Niciodată! Nici nu sunt sigură dacă-mi place chestia asta și, mai ales, în situația asta. Aș vrea tare mult să-mi dau seama ce anume din masculul care stă în fața mea mă tulbură mai tare, dar zău că nu pot să pricep. Nu e nici vreo mare vedetă locală, nici vreun frumos să-ți pice fața… Nu pare să fie nici prea inteligent…’

   Monica, soția care ține casa unită, fetele îngrijite, și toate treburile gospodărești, a cam ajuns la limita răbdării. Atât de multă muncă, de dimineață până noaptea, zi de zi, lună după lună, își pun amprenta. Dorian este mai mereu plecat. Fostul iubit, cel care a înșelat-o, îi trimite tot timpul email, iar recent i-a trimis și o scrisoare.
   Deși nu are timp, iar sentimentele pentru fostul iubit parcă nu mai există, curiozitatea și ce ar fi fost dacă… nu o lasă indiferentă! Bănuielile la o familie cu așa multă treabă nu există sau nu are timp să stea în loc și să analizeze situația. Logic ar fi ca într-o familie tânără cu 3 copii mici să se implice și soțul. Doar că soțul a început să lipsească tot mai mult…
,,Sunt la limita puterilor. Să fii mama a trei copii, toți de patru ani, nu e un lucru tocmai ușor. Știu că lumea mă invidiază: La naiba Monica, nu ai de ce să te plângi atât, stai acasă toată ziua. Dar imaginează-ți tu să fi avut și serviciu! Unele femei au și copii, și muncesc, dragă. Asta mi-a spus dimineață o vecină care pleca la muncă în momentul în care eu scoteam fetele din casă. Da, sigur, nu contest că nu ar fi așa. Dar de ce mama mă-sii consideră toți că eu nu muncesc suficient? Mi-am angajat cumva bucătar, grădinar, menajeră și dădacă la copii, iar eu stau toată ziua la televizor, picior peste picior? Ei bine, la naiba! Nu! Toate astea cad exclusiv în sarcina mea, și credeți-mă când vă spun că acele douăzeci și patru de ore ale unei zile și nopți nu-mi ajung deloc. Din ele, muncesc douăzeci și dorm doar patru. Pe bune!”

   Surpriza pe care a vrut să o pregătească soției se va întoarce împotriva soțului. Dorian cu ultimele sforţări de om căsătorit, și fidel, vrea să vină mai devreme acasă și să-i facă o surpriză Monicăi: o pereche super sexi de chiloți și o șampanie… dar cum Monica a vrut o schimbare, se va tunde și din brunetă cu părul lung și frumos, devine blondă cu părul scurt bob și cu o stare de ameţeală de la vinul băut. Surpriza cade, iar peste un timp când în costumul soțului găsește perechea de chiloți, Monica își va da seama că soțul său lipsește cam des, inclusiv nopţile. Va pleca să îl urmărească și va ajunge direct în casa amantei, unde îi va descoperi goi pe amândoi.
   Dorian își va da seama că a pierdut soția, casa (oricum era a soției), fetele. Camelia, care își dă seama că îl vrea pe acest avocat cu maniere ce lasă de dorit, nu îi va da timp să regrete. Îl va invita să stea la ea, oricum soția i-a adus bagajul. Oare este pregătită pentru viața de cuplu? Ce va face ea cu un bărbat rănit? Nu știe să gătească, pisica mai rămâne și flămândă, casa ei este o dezordine totală, dar în dormitor știe să se descurce foarte bine!
  Florin proaspăt întors din străinătate nu reușește să își scoată din minte fosta iubită, pe Monica. Întâlnirile întâmplătoare cu ea și fetele, îl va face să își dea seama că nu toate sunt ce par a fi în această căsnicie. Monica este super ocupată, soțul mai mult absent, terenul este propice. Când despărțirea dintre soți are loc, Florin este imediat de ajutor Monicăi.
    O va ajuta cu fetele, le va duce la grădiniță, treburile din curte se rezolva mai repede în doi, iar atenția acordată ca și femeie o va face pe Monica să treacă mai ușor peste crunta dezamăgire a soțului. Și ea înșală, dar abia după ce soțul a înșelat-o! Vrea să fie chit! În timp ce Dorian conștientizează că nu îi este bine fără familia sa, iar amanta este un înlocuitor slab, totuși soției pare să îi meargă foarte bine cu Florin, fostul și actualul iubit!
  Florin, deși depășit de cele trei fetițe, este bucuros când prostul de Dorian dă cu piciorul acestei familii, șansa lui și dragostea pentru iubita sa pare să îi surâdă.

,,Mă doare până și gândul pe care-l îndrept constant spre Monica. Am ajuns la concluzia că iubirea nu ușurează sufletul omului, ci îl împovărează mai tare. Iubirea nu-ți rezolvă problemele, ba, mai mult, aduce un surplus de responsabilități pe care în lipsa ei nu le aveai și, ce-i mai rău, multiplică paradoxurile. Autonomia unuia se ciocnește de autonomia celuilalt și ne pune piedici serioase. E o povara greu de dus și sunt convins că asta explică multe dintre tragediile poveștilor de dragoste din toate timpurile. Vrem libertate, dar vrem și iubire, vrem să fim răvășiți de sentimentele frumoase, dar vrem și binecuvântata liniște sufletească. Oamenii au dus iubirea la paroxism, și-au jurat sentimentele în față altarului cu mâna pe cartea sfântă, au dus sentimentul și în fața unei instituții de stat și așa l-au schilodit de tot. Ciudată ascensiune pentru o generație că a vrut să revoluționeze și să reformuleze sufletul omenesc.
De ce naiba a trebuit, Monica, să te căsătorești cu prăpăditul de Dorian și să-i faci trei copii?”

   Ce se va întâmpla cu aceste relații? Va reuși Camelia să îl păstreze pe Dorian doar prin priceperea sa în pat? Nu știu ce să zic, dar eu îi dau un sfat de care trebuia să țină cont! ,,Dragostea unui bărbat trece întotdeauna prin stomac”, cel care zice că dragostea ține de foame, ori e prost ori nu gândește!
  Va ceda Dorian familia sa minunată lui Florin? Se va împăca cu ideea că soția sa cea frumoasă, deșteaptă și harnică să stea cu fostul iubit? Va ține cont de doleanţele soției?
   Monica după ce a intentat divorț și a reluat legătura cu fostul iubit va fi mulțumită de aducerea aminte a anilor din tinerețe când era fără griji? Sau sentimentele pentru Dorian și fete vor prima?
    Florin… ce se va alege de Florin? Va reuși să recâștige iubirea Monicăi?
   O carte pe care o recomand cu drag!

 Doi la pătrat, un singur pat de Georgiana Vâju poate fi comandată de pe site-ul Editurii Quantum Publishers

Verifică disponibilitatea cărţilor în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii Cărţi Editura Quantum

17 COMMENTS

  1. Felicitari pentru recenzie! In mod normal nu ar fi genul meu, dar pare sa aiba substanta: lucruri care se intampla in viata reala, de actualitate pentru perioada in care traim.

  2. Imi place prezentarea ta, si parca ma imbie sa citesc si eu cartea, cu toate ca, initial, mi-am spus ca povestea nu-i de mine ( mai ales chestia cu amantlacul 😛 )
    Multumesc pentru recomandare, Nicol!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.