O plăcintă cu bucluc & Mirare - Duel poetic - Creație literară

Duel poetic: O plăcintă cu bucluc & Mirare

O plăcintă cu bucluc & Mirare – Duel poetic – Creație literară

Cam aşa era pe vremea poveştilor:

O plăcintă cu bucluc- Mihaela Hură

Cosânzeana s-a gândit să facă

O plăcintă bună, ca să-i placă

și lui Făt-Frumos. Deci l-a-ntrebat:

-Ce-ai dori să pun în aluat?

Făt-Frumos, foarte plăcut surprins,

A spus: -Vreau să-l faci cu lapte prins.

-Lapte prins? Vrei să mă duc în  piață

După  lapte, dis-de-dimineață?

Hai, gândește-te la altceva.

 

Prințul s-a gândit. Și-a spus: -Aș vrea

Să pui în plăcintă ciocolată,

și promit să o mănânc pe toată!

S-a mirat Ileana: -Ia-o-ncet,

Vrei cumva să faci vreun diabet?

Tot mâncând câte-o ciocolățică,

Vezi că ai făcut ceva burtică;

Vrei să nu mai poată calul tău

Să zboare cu tine? Haide, zău…

Aș vrea să mănânci mai sănătos,

cere-mi altceva, te rog frumos.

Cam pleoștit, prințul s-a concentrat

și-a cerut: -Atunci, în aluat

poți să pui stafide și alune.

-Nu pot crede-așa ceva! Pe bune??

Dacă faci cumva vreo alergie,

O să-mi reproșeze lumea mie

și povestitorii o să scrie

că Ileana este mai ceva

decât Baba-Cloanța, nu-i așa?

Dintr-un personaj bun și naiv,

Să ajung eroul negativ?

Speriat acum de-a binelea,

A spus Făt-Frumos: -Știi ce? Aș vrea

Astă seară să nu mai gătești,

că nu-mi place să te obosești.

Ridicându-și sub breton sprânceana,

A spus foarte rece Cosânzeana:

-A, deci nu îți place cum gătesc…

Vorbele acestea mă rănesc.

-N-am vrut să spun asta, nu, nici gând!

Însă pur și simplu nu-s flămând –

s-a grăbit să zică Făt-Frumos.

Dar Ileana a-nțeles pe dos:

-A, deci nu ți-e foame, nu-i așa?

Poate ai mâncat altundeva…

 

Şi în zilele noastre:

Mirare-Daniel Vişan Dumitru

– Alo! Ce zici, ai vrea să ne-ntâlnim
diseară, la un suc, pe o terasă?
Mi-e dor să te mai văd, să mai vorbim,
să-ți spun de ce-am plecat și ce m-apasă.

-Ei bine, am să vin. Același loc?
-Același! – am să fac o rezervare
și, poate -cine știe?- am noroc
cu masa noastră unde, ca o boare,

simțeam aroma florilor de tei,
iar muzica plăcută, în surdină,
e acompaniată, de-obicei,
de greieri care cântă în grădină.

 

Și ai venit, frumoasă, pe-nserat,
zâmbind ușor, iar vechea ta privire
mi-a amintit de-un timp, când m-am lăsat
purtat pe valul dulce, de iubire.

Au fost și zile calme, și furtuni,
și mari tristeți, și multă bucurie,
și ani mai răi, dar, mult mai mulți ani buni,
a fost cum viața știe ea să fie.

Parfumul tău, același, cel știut,
cel care mi-a plăcut întotdeauna,
ți l-am simțit pe loc, într-un sărut
ce, în secunde, a durat doar una.

 

Ne-am așezat la masă, am vorbit,
ne-am povestit, din viață, fiecare,
iar apoi, fâstâcit, ți-am dăruit
cadoul ce-ai primit cu încântare

.

L-ai desfăcut și ai găsit un plic
în care îți scrisesem multe rânduri
în care încercam să îți explic
ce am crezut, ce-aș vrea acum și … gânduri.

Am observat, atunci când ai citit,
o strălucire-n ochii tăi, și-o stare
pe care o știam și am zâmbit:
ridici sprânceana dreaptă a mirare.

 

-Gândeai așa atunci, sau crezi acum?
Te-ai înșelat, puteai să-mi spui și, poate,
n-am mai fi fost străini, aveam un drum
de mers în doi și nu singurătate.

 

Ce părere aveţi?

Rubrica Creaţie

O rubrică despre poezie, proză, materiale menite să vă încânte sufletul, să le citiţi cu drag.

Autori consacraţi sau tineri debutanţi au şansa de a-şi face cunoscut glasul inimii prin rubrica de creaţie.

Creativitatea înseamnă a lua elemente cunoscute şi a le asambla în moduri unice. – Jacque Fresco

6 COMMENTS

  1. Vai… sunt pur și simplu superbe amândouă! Felicitări celor doi creatori de lumi mirifice!
    Mulțumesc din suflet, Arci! Mi-ai făcut dimineața superbă! Aș spune nota 10 pentru fiecare poezie, dar merită mult mai mult!

  2. Mulțumesc frumos, Arci! Mulțumesc mult, Rodica, Vero, hayatenguzelhediye! 🙂 Și felicitări domnului Daniel Vișan Dumitru, tare frumoasă poezie! locco_smiley_10

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.