E greu sa fii zeu de Arkadi Strugatki, Boris Strugatki

E greu să fii zeu de Arkadi Strugatki, Boris Strugatki

Titlul original: Трудно быть богом

Traducător: Valerian Stoicescu

Editura: Nemira

Colecţia: Nautilus

Număr Pagini: 208

Dată apariţie: 04.05.2016

Un SF clasic şi o viziune strălucită despre răul din lume.

     „Anton este un agent sub acoperire care vine din viitorul Pământului şi călătoreşte pe o planetă străină a cărei civilizaţie nu a progresat dincolo de Evul Mediu. Deşi el are cunoştinţe mult avansate faţă de societatea în mijlocul căreia a ajuns, îi este interzis să se amestece în evoluţia naturală a istoriei şi îşi asumă rolul unui nobil arogant care participă la dueluri şi la turniruri.”

     ”Frații Strugațki sunt probabil cei mai cunoscuți scriitori sovietici ai genului științifico-fantastic, având fani numeroși. Munca lor timpurie a fost influențată de Ivan Efremov. Cel mai celebru roman al lor este ,,Picnic la marginea drumului” după care Andrei Tarkovsky a realizat filmul „Călauza”. Frații Strugațki au fost și încă mai sunt populari în mai multe țări, cum ar Polonia, Ungaria, Bulgaria sau Germania. Frații au fost invitați de onoare în1987 la World Science Fiction Convention, convenție care a avut loc la Brighton, Anglia” (Sursa Wikipedia)

      Să scrii o recenzie după ce ai citit o carte a scriitorilor Arkadi Strugaţki şi Boris Strugaţki este dificil, emoţiile şi impactul pe care îl are asupra ta este copleşitor. Un roman SF este cu predilecţie unul în care găseşti o lume imaginară, o tehologie dincolo de limitele impuse de cunoaştere şi totodată o prezentare plină de elemente ieşite din tiparul cunoscut. Autorii genului literar denumit SF folosesc viitorul ca un “spaţiu deschis pentru temele lor”. În cazul de faţă, lucrurile stau diferit, cartea E greu să fii zeu ne prezintă o societate plasată în viitor, dar fără tehnologie, fără fineţea dată de cunoştere şi înţelegere, mai exact o societate medievală căreia îi este teamă de cunoaştere şi care tratează acest aspect cu multă duritate.

      “Ce de mai născocesc… i-auzi. Cică lumea e rotundă! După mine să fie şi pătrată, dar nu tulbura minţile!…De   la   carte,   totul   vine   de   la   carte, fraţilor! Cică fericirea nu e-n bani, calicu’ cică-i şi el om, ce să spun – ba mai mult, poezioare insultătoare, ş-apoi, hop, răscoala…”, „La ţeapă cu toţi ăştia, fraţilor!… Ştii ce-aş face? Aş întreba direct; ştii carte? În ţeapă cu tine! Scrii poezioare? În ţeapă! Ştii tăbliţe? În ţeapă,  ştii prea multe!…”

    Eroul principal Anton, întâlnit frecvent sub denumirea de don Rumata (la început acest aspect te bulversează, te întrebi cine este, ce face şi mai ales ce caută aici! ), ne introduce prin dialoguri şi monologuri în această lume dură, înapoiată, o lume în care cei puternici înving prin vicleşuguri şi lupte, o lume în care incertitudinea este cuvântul de ordine al fiecărei zi.

      “Dacă însă limba omului simplu linge cizma care nu trebuie, spuse cu voce tare, atunci această limbă trebuie dată afară, pentru că se spune: „Limba ta este duşmanul meu.”

     “Iar pe câmpia întunecată a regatului Arkanar, luminată de vâlvătaia incendiilor şi de scânteile vreascurilor aprinse, sute de nenorociţi, declaraţi proscrişi, fug, merg, se târăsc pe drumuri şi poteci, ocolind barierele, mâncaţi de ţânţari, cu picioarele însângerate, asudaţi şi plini de praf, chinuiţi, speriaţi, zdrobiţi de disperare, dar tari ca oţelul în convingerea lor unică, pentru că ei ştiu, vor să-şi trateze şi să-şi înveţe poporul istovit de boli şi cufundat în ignoranţă; pentru că ei, asemenea zeilor, creează din lut şi piatră o a doua natură pentru îndulcirea vieţii poporului, care nu cunoaşte splendorile; pentru că ei pătrund în tainele naturii, sperând ca aceste taine să fie de folos poporului lor neştiutor, speriat de drăcovenii străvechi… Fără apărare, buni, nepragmatici, care şi-au depăşit cu mult secolul lor.”

      Don Rumata este trimis ca observator în Arkanar, unul dintre mulţii istorici (denumiţi prologi) răspândiţi în lumile acestui viitor sumbru descris cu acurateţe în specificul stil rusesc, tern, cenuşiu şi într-o doză destul de mare de detalii sângeroase. O serie de denumiri ieşite din comun sunt întâlnite la tot pasul în situaţii cel puţin ciudate. Neputinţa de a intervenii, de a ajută societatea care îi este desemnată pentru observaţie, constituie una dintre cele mai dureroase probleme cu care se confruntă.

      “Nu-mi place că ne-am legat de mâini şi de picioare prin însăşi punerea problemei. Nu-mi place că se numeşte Problema Influenţării Fără Vărsare de Sânge. Pentru că în situaţia mea aceasta înseamnă pasivitate fundamentată  ştiinţific… Cunosc toate obiecţiile dumneavoastră! Şi eu cunosc teoria, dar aici nu există niciun fel de teorii, există doar o practică tipic fascistă, aici în fiecare moment animalele ucid oamenii! Aici totul este inutil. Cunoştinţele nu sunt suficiente, iar aurul îşi pierde valoarea pentru că se întârzie atâta…”

     Conexiunea cu locuitorii societăţii, întâmplările prin care trece, discuţiile a căror terminologie te lasă uneori într-o dilema rareori întâlnită, conflictele datorate unor situaţii ce te fac să treci printr-o gamă variată de emoţii, sunt elementele centrale ale acestui roman. Percepţia asupra lumii, neputinţă celor implicaţi în aceste conflicte de a înţelege sensurile ascunse ale acestora, transformă romanul de faţă într-o luptă continuă în care nedreptatea este prezentă că făcând parte din peisaj.

     “Evoluţiile istorice nasc uneori astfel de ştiuci şi le aruncă în vâltoarea socială pentru a trezi caraşii graşi şi somnolenţi ce nu mai ştiu decât să înfulece planctonul de pe fundul apei…

     — Nu trebuia să coborâţi din ceruri, spuse pe neaşteptate Arata. Întoarceți-vă de unde aţi venit. Ne aduceţi numai rele.

      — Nu-i adevărat, spuse cu blândeţe Rumata. În orice caz, nu facem nimănui ceva rău.

     — Ba nu, voi faceţi numai rău. Voi aduceţi doar speranţe deşarte…

     — Cui?

      — Mie. Mi-aţi slăbit voinţa, don Rumata. Înainte mă bizuiam doar pe mine, dar acum aţi făcut în aşa fel încât simt în spatele meu puterea voastră. Înainte mă luptam ca şi cum ar fi fost ultima mea luptă. Acum am observat că mă păstrez pentru alte lupte, care vor fi pesemne hotărâtoare,deoarece veţi participa şi voi la ele… Plecaţi de aici, don Rumata, întoarceţi-vă la voi în ceruri şi nu mai veniţi niciodată, ori ne daţi fulgerele voastre sau măcar pasărea voastră de fier sau pur şi simplu scoateţi-vă doar spadele şi conduceţi-ne în luptă.”

     În ceea ce priveşte povestea de dragoste (găsesc termenul de ataşament mai potrivit în contextul cărţii), fiind vorba de doi autori ruşi, este nostalgică şi la final tragică.

Recomand cu căldură acest roman iubitorilor genului, dar şi celor cărora le plac emoţiile tari, descrierile ample, celor cu multă imaginaţie şi creativitate.

Cartea E greu sa fii zeu de Arkadi Strugatki, Boris Strugatki a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Iliuţa Raduţi