Fetele de la țară de Edna O’ Brien-Nemira-recenzie

Fetele de la țară de Edna O’ Brien-Nemira-recenzie

Fetele de la țară

Autor: Edna O’ Brien 

Titlu original: Country Girls

Editura: Nemira

Colecţia Babel

Traducător: Mihnea Gafiţa

Număr pagini: 752

  Există epoci în care comunicarea dintre oameni este vădit îngrădită de restricții ridicate la rang de regulă, cu repercusiuni destul de grave asupra cursului existenței oamenilor și cu o certă influență asupra personalității încă în stadiul de modelare a adolescenților. Cartea despre care o să vă vorbesc astăzi e o oglindă a unei astfel de societăți, menite parcă să îngroape speranțele adolescentine și să creeze gândiri șablon conform cărora oamenii deveniți maturi să funcționeze pe baza principiului „trebuie”.

   Despre acest cuvânt s-a scris destul de mult în cărțile actuale de dezvoltare personală… însă chiar și astăzi, când comunicarea pare să fi atins cele mai elevate nivele, persistă încă mentalități de tip șablon (din fericire, în măsură mai mică decât în epoca descrisă în carte – perioada de după Al Doilea război Mondial).

   Edna O’ Brien este o celebră nuvelistă irlandeză născută în anul 1930, iar tușa cenușie cu care își colorează epoca în cărțile sale rezidă din propria sa percepție asupra locului în care s-a născut. Se pare că Tuamgraney – locul său de baștină – nu a fost atât de prietenos încât să primească apelativul de „acasă”. Din felul în care descrie locul natal, dar și figura puternică și dominată a mamei sale, se creionează clar o percepție despre care scriitoarea va vorbi mai târziu ilustrând Irlanda de după Al Doilea Război Mondial. Edna a fost cea mai mică dintre frații săi, însă acest lucru nu a împiedicat-o pe mama sa să își păstreze atitudinea rece și aspră. Este educată la o școală de maici, unde oprimarea opiniilor și restricțiile impuse o transformă într-o rebelă. În anul 1950 devine farmacistă, iar în 1954 se căsătorește fără acceptul părinților. Împreună cu soțul său – un scriitor irlandez – se mută în Londra. Au doi fii, însă căsnicia lor durează doar 16 ani. Devine scriitoare după ce citește James Joice. Fire pesimistă, Edna consideră că singurătatea și casele triste sunt cele mai bune surse de inspirație pentru un scriitor. În 1960 publică prima sa carte – „Fetele de la țară”, o trilogie în care pare să-și fi revărsat întregul cumul de trăiri acumulate de-a lungul anilor. Stilul său aparent simplu, dar încărcat cu o uriașă doză de emoție, o consacră printre cei mai apreciați scriitori ai epocii sale. Pentru „Fetele de la țară” primește „The Yorkshire Post Book Award” în anul 1970, iar de-a lungul timpului îi sunt acordate numeroase alte premii, printre care: „Los Angeles Times Book Prize pentru „Lantern Slides” în 1990, în 2001 i se acordă Irish PEN Award, iar ultimul premiu literar i-a fost acordat în 2018 – „PEN/Nabokov Award”. Poate că mulți dintre voi ați citit celebrul roman „Scăunele roșii”, care i-a adus Ednei un remarcabil succes.

   „Fetele de la țară” este o incursiune în viața unor femei, o mărturie despre viața văzută ca o perpetuă schimbare. Pe alocuri, cartea are alura unui strigăt de ajutor, al unei răbufniri în fața implacabilului timp și mai ales în fața imposibilității de a schimba unele evenimente din viață.

  Caithleen, personajul cu rol de povestitor al celor întâmplate, este educată la o școală de maici. Aici, tocmai regulile dure impuse de către conducere o determină să spargă tiparele. Împreună cu prietena sa, Baba, cele două fete pun la cale un plan prin care să se răzbune pe educatoarele sale. Astfel, cele două fete scriu o scrisoare despre una din maici în care își etalează toate cunoștințele în materie de termeni vulgari. Isprava celor două iese la iveală în scurt timp și se soldează cu exmatricularea. Acasă (și aici reamintesc percepția scriitoarei despre propriul său cămin în perioada în care era copil) tatăl lui Caithleen nu gustă deloc fapta celor două și devine violent. De la revenirea celor două fete înapoi acasă, bârfele din oraș se întețesc.

   Nu doar familia lui Caithleen este una în care domină restricțiile uneori absurde, ci și în familia prietenei sale. Mai mult decât atât, credințele limitative sunt extinse asupra întregii comunități, iar cele două adolescente nu se asortează deloc cu tendințele epocii. Ele se hotărăsc să plece în Dublin, în speranța unei vieți diferite de ceea ce au trăit până atunci.

   Prin ce evenimente trec cele două fete și care este raportul dintre ele și societatea sugrumată de reguli, veți afla citind cartea.

  Căutând date despre autor, nu am putut să nu remarc similitudinea dintre aspectele vieții Ednei O’ Brien și evenimente prin care trec personajele din cartea sa. Dacă am citit un roman autobiografic, nu se știe… Stilul cursiv, descriptiv, profund reflexiv, împreună cu atenția detaliată la elementele psihologiei feminine, atenuează impresia de carte stufoasă creată de numărul mare de pagini. Cu siguranță, fiecare pagină va dezvălui aspecte ale unei gândiri și ale unei simțiri despre care va trebui să aflăm absolut totul, prin urmare, cartea nu are nicio șansă  să fie lăsată din mână. Este posibil ca stilul acesta profund reflexiv să nu  fie pe gustul tuturor, însă Edna O’ Brien imprimă textul cu expectativa unui final pe care cititorul vrea neapărat să-l afle.

  Dacă „Fetele de la țară” ar avea o aromă, aceea ar fi, fără îndoială, aroma unei păreri de rău, a unei vieți care ar fi putut fi trăită după coordonatele propriului suflet, dar a primit, în schimb, niște coordonate extreme, impregnate de o societate care – din dorința de perfecțiune – creează oameni cu vicii. Personajele lui O’Brien nu reușesc să se integreze în decorul epocii, dar nici nu reușesc să-și găsească propria cale. Ele rămân suspendate unde într-o zonă de tranziție dintre propriile concepte și ideile celorlalți.

  „Fetele de la țară”, „Fata însingurată” și „Fetele și fericirea lor conjugală” sunt cele trei părți care corespund cu trei etape psihologice esențiale în viața unei femei: copilăria, adolescența și maturitatea. Peste toate evenimentele, oricât de efervescente ar fi ele, se simte părerea de rău, ca o adiere în care viața devine o toamnă… una care nu aduce niciun rod, ci doar nostalgii.

    Iată câteva rânduri din descrierea de pe coperta cărții: „Kate, o visătoare, și Baba, o supraviețuitoare, își părăsesc sătucul natal din Irlanda în anii de după Al Doilea Război Mondial și pleacă la Dublin, în căutarea iubirii. Orașul cu lumini strălucitoare le oferă însă „legături primejdioase“, falsitate, incomunicare și compromis.

Interzisă în Irlanda imediat după apariție pentru felul în care abordează subiecte-tabu legate de sexualitate și societate, trilogia „Fetele de la țară” pune sub lupă vieți de femei, de la zilele vesele din tinerețe la atmosfera rece de la maturitate, de la speranță la disperare. Edna O’Brien privește în profunzimea lucrurilor cu franchețe, cu brutalitate, cu lirism, creând o saga dureroasă, dar nu lipsită de umor. Viziunea subtilă și curajoasă a scriitoarei irlandeze continuă să aibă rezonanță și în secolul XXI.

Niciun scriitor de limbă engleză nu se pricepe la fel de bine la a-l face pe cititor să se pună în pielea unei femei.“

Câteva citate:

Am coborât pe scări.Covorul de pe ele se uzase, dar tot se simţea moale sub tălpi. La parter, am cumpărat cadouri pentru toată lumea: un fular pentru tati, un briceag pentru Hickey, o sticlă de parfum în formă de barcă pentru Baba şi o cremă de mâini roz pentru Martha. Pe urmă, am ieşit pe stradă şi m-am uitat în vitrina unui magazin de bijuterii. Am văzut o mulţime de ceasuri de mână care mi-ar fi plăcut. Am intrat într-o biserică mare, de la colţ, ca să-mi pun trei dorinţe – aşa ni se spusese, că puteam să ne punem trei dorinţe ori de câte ori intram într-o biserică în care nu mai fuseserăm până atunci. Apa sfinţită nu era într-o fântână, ca la noi acasă, dar atârna un strop la capătul unui robinet foarte îngust, aşa că mi-am luat pe vârful degetului acel strop şi m-am închinat. Mi-am dorit ca mami să fie în rai, tati să nu mai bea niciodată şi domnul Gentilom să nu uite să vină la ora unu”.

„– Bărbaţii preferă ca fetele tinere să nu aibă ruj pe buze când le sărută, să ştii şi tu.

Se referea la cele două linii subţiri de ruj de buze roz pe care mi le făcusem. Cumpărasem un ruj de la Woolworth’s, mă dusesem la oglinda care trona pe tejghea şi care-mi arătase toţi porii de pe obraz, şi-acolo îmi dădusem cu el.

– Nu m-am gândit la sărutat. Eu nu mă sărut cu nimeni, i-am spus.

– Niciodată? – dar mă tachina, ştiam, după cum zâmbea.

– Nu. Cu nimeni. Poate doar cu Hickey”.

Recomand cartea celor care preferă analiza fină a psihologiei feminine, odiseea unei transformări în care fiecare pas greșit e doar un alt element demn de pus sub lupă.

Cartea Fetele de la țară de Edna O’ Brien poate fi comandată de pe site-ul Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărţi Editura Nemira

Rodica Pușcașu-Redactor/ Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

19 COMMENTS

    • Mie mi-a plăcut foarte mult cartea, e o poveste profundă, despre speranțe, renunțări… despre viață și căile sale!

  1. Am auzit de cartea asta, eram curioasa cu privire la ea. Nu stiu, totusi, daca sa ma incumet. Am mai citit o carte scrisa de aceasta autoare si nu mi-a placut. Poate “Fetele de la tara” mi-ar placea, nu stiu sigur.

  2. Am stiut imediat ce am inceput s-o citesc ca e o recenzie marca Rodica.
    Sincer nu stiu daca n-ar tenta ,dar nu se stie…
    Felicitari Ro!

    • Mie mi-a plăcut subiectul și intuiam că urma să citesc despre un proces de transformare. Mi-a plăcut foarte mult!
      Merci, Arci!

    • Mulțumesc mult, Anca! Într-adevăr, coperta e foarte frumoasă și îți dai seama de încărcătura simbolică pe care o poartă, după ce începi să citești!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.