Harta care mă duce la tine – J. P. Monninger – Editura Litera – Colecţia Blue Moon
Harta care mă duce la tine – J. P. Monninger- Editura Litera – Colecţia Blue Moon – recenzie
Harta care mă duce la tine
Autor: J. P. Monninger
The map that leads to you
Editura Litera – Colecţia Blue Moon
Număr pagini: 349
Anul apariție: 2017
J. P. Monninger – Harta care mă duce la tine – Colecţia Blue Moon
J. P. Monninger este profesor de limba engleză la Universitatea de Stat Plymouth din New Hampshire. Scrie și sub numele de Joseph Monninger. A publicat numeroase romane pentru adulți și adolescenți, precum și trei lucrări de nonficțiune.
La această carte m-a atras atât coperta, cât și titlul. Deși nu sunt neapărat o cititoare de romance, uneori îmi place să îmi încălzesc sufletul cu o poveste dulce. Așa îmi imaginam eu cartea aceasta – dulce și plină de iubire. Pot să vă spun că exact așa a și fost, cel puțin prima parte a cărții. Am savurat cartea, povestea ajungându-mi direct în inimă.
Trei prietene – Heather, Amy și Constance – au absolvit Colegiul Amherst din Massachusetts. Înainte de a-și începe fiecare viața, cariera, cele trei fete hotărăsc să își petreacă vara într-o călătorie prin Europa. Deși extrem de unite și persoane care, cumva se completează, cele trei sunt totuși diferite. Constance este frumoasă și inocentă, Amy este visătoare și sufletul petrecerii, iar Heather este înțeleaptă și extrem de organizată.
„Mama ta a făcut fotografia ca un ninja, nici acum nu știi cum, dar a prins-o pe Constance în prim-plan. Blondă și plină de speranță, cu o expresie atât de bună, de nevinovată, încât simți un nod în gât de fiecare dată când te uiți la ea. Apoi Amy: brunetă și visătoare, dar totodată sufletul distracției, pusă pe glume, exuberantă și plină de o energie nestăvilită, cu limbajul ei deșănțat, dar cu acea veșnică bunătate duioasă ce rămâne în spatele ochilor ei.”
Deși toate trei joacă un rol important în poveste, reflectorul cade pe Heather. O fată dintr-o familie bună, care urmează să se angajeze la Banca Americii, în New York. Întreaga ei viață este organizată și știe cu exactitate ce va face în continuare. Excursia în Europa este modul ei de a se relaxa înainte de a-și începe cariera în domeniul investițiilor bancare și, de asemenea, un mod potrivit de a petrece timp cu prietenele ei.
În trenul care le duce spre Amsterdam, un străin intră să doarmă în compartimentul fetelor. Heather pune ochii pe el din prima clipă, iar mai târziu reușesc să vorbească. Află că îl cheamă Jack și este un aventurier plecat pe urmele bunicului său, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Înainte de a se despărți, stabilesc să se întâlnească la o petrecere în Amsterdam, unde Jack va veni însoțit de prietenul său, Raef.
Pe parcurs, lucrurile nu ies așa cum erau planificate. Amy își pierde telefonul și actele, fiind nevoită să se întoarcă acasă mult mai repede decât era planificat. Constance începe să iasă cu Raef, iar Heather și Jack formează un cuplu. Odată ce grupul celor trei fete este destrămat de plecarea subită a lui Amy, cele două rămase în Europa decid că pot să se abată de la planul inițial. Astfel, fiecare o ia pe calea ei, împreună cu noul iubit.
Heather are parte de aventuri de neuitat alături de Jack. Află că acesta a plecat să refacă drumul pe care bunicul său la urmat la finalul războiului. Jack poartă cu el jurnalul bunicului său, un jurnal care îi dictează locurile de vizitat. Conform spuselor lui Jack, a decis să facă această călătorie după ce un bun prieten al său, pe nume Tom, a murit de cancer.
„În câteva săptămâni, omul s-a transformat dintr-un tip de patruzeci și ceva de ani, perfect sănătos, într-un pacient bolnav de cancer. Nu poți trece pur și simplu peste asta. Să vezi că i se întâmplă asta cuiva. Prin urmare, mi-am făcut niște promisiuni, iar una dintre ele a fost să văd cât de mult din lume, să experimentez cât mai multe lucruri. Știu că așa ceva e imposibil, știu, dar mai știu și că, într-o bună zi o să murim, și că asta nu se va întâmpla atât de târziu pe cât ne închipuim. Se poate întâmpla oricând.”
Heather îl însoțește, iar cu timpul, cei doi decid ca, atunci când Heather se va întoarce acasă, Jack să meargă cu ea. Planul este stabilit, iar cei doi merg împreună la aeroport. Acolo, însă, Jack dispare la un moment-dat, sub pretextul că merge la toaletă. Timpul trece, dar Jack nu mai revine la Heather. Cu toate că pleacă în căutarea lui, nu reușește să dea de el. Îi trimite mesaj, dar rămâne fără răspuns, îl sună, dar Jack nu răspunde apelului ei. Tristă și convinsă că povestea de dragoste dintre ei a fost doar un joc pentru Jack, Heather nu are altă variantă decât să revină acasă, singură.
Întoarcerea ei acasă încheie prima parte a romanului. În partea a doua, o vedem pe Heather angajata model a Băncii Americii. Cu toate că are cariera pe care și-a dorit-o, Heather este cât se poate de nefericită. Sunt luni de când a fost părăsită de Jack în aeroport, dar nu a reușit să afle nimic despre el de atunci. Prietenele ei o încurajează să îl uite și să iasă la întâlniri, și deși le ascultă, Heather nu reușește să se apropie cu adevărat de niciun alt bărbat.
De cealaltă parte, Constance se logodește cu Raef, care este un păstor australian. Amy și Heather urmează să îi fie domnișoare de onoare, iar nunta va avea loc la Paris. Heather merge cu toată speranța că, deși nimeni nu pare să știe nimic de Jack, acesta ar putea apărea la nunta prietenului său. Pe parcursul nunții, Raef o invită pe Heather la un dans, iar în timp ce se mișcă pe ring, îi spune lui Heather un secret despre Jack. Despre ce este vorba și ce urmează să se întâmple, veți descoperi doar citind cartea.
Dacă prima parte a cărții mi-a dat sentimentul unei povești minunate de iubire, cea de-a doua parte mi-a sfâșiat inima. Toate acele întrebări și neliniști din sufletul lui Heather mi-au fost transferate pe parcursul lecturii, iar finalul m-a zguduit de-a binelea. „Harta care mă duce la tine” este o carte minunată, pe care nu o uiți ușor. O poveste ireal de frumoasă, cu un final cât se poate de desprins din realitate.
Verifică disponibilitatea cărţii Harta care mă duce la tine – J. P. Monninger – în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti
recenzii cărţi
V-a plăcut cartea J. P. Monninger – Harta care mă duce la tine din Colecţia Blue Moon?
Mi-a plăcut recenzia ta
Multumesc, Vero!
Felicitări pentru recenzia frumoasă, eram curioasă să văd cum este cartea, mulțumesc.
Multumesc! Mie mi-a placut tare mult, dar am inteles ca parerile sunt impartite.
Felicitări pentru recenzia minunată! <3
Multumesc! ❤️
Frumoasa recenzie Eva!Felicitari!
Frumoasa recenzie Eva!Felicitari!voi citi si eu cartea
Multumesc, Arci!
Felicitari pentru recenzie!
Multumesc!
Frumoasa recenzie! Am citit si eu cartea de curand. si nu pot sa spun decat ca m-a emotionat!
Multumesc! Ma bucur ca si tie ti-a placut!
Nu am ajuns la cartea asta, dar mă bucur mult că mi-am luat-o! Recunosc, sunt o romantica și astfel de cărți îmi dau o stare de bine!
Sper sa iti placa si tie, mie tare mult mi-a placut!
Inca de la titlu am fost cucerit. O recenzie foarte buna!
Iti multumesc! Titlul mi-a atras si mie atentia prima oara.
Eva, mi-a plăcut foarte mult recenzia ta! O să citesc și eu cartea!
Multumesc! Sper sa iti placa si tie cartea!
serios? un secret??? si nu ni l-ai zis si nouaa??? m-ai facut extrem de curioasa!
Nup, nu-l spun. Citesti cartea ca sa-l afli!