Interviu cu autoarea Raluca Butnariu – Ce-ai făcut în ultimii 4 ani?

În 2016 am demarat campania ,,promovăm autori români,, – recenzii și interviuri. Să vedem astăzi, după 4 ani ce au mai scris scriitorii noștri. O nouă rubrică pe Literatura pe tocuri. 

    Așa că am adresat câteva întrebări prietenilor noștri.

    Azi Raluca Butnariu

  În 2016 când ne-am cunoscut și am stat la povești erai după primele cărţi publicate. Acum, 4 ani mai târziu (deși eu te-am urmărit) vreau să le spunem cititorilor ce ai făcut în acest timp.

Arci: Spune-ne câteva cuvinte despre omul și scriitorul…. Ce planuri în plan personal sau profesional ţi s-au împlinit( cărţi traduse, concursuri, publicat afară, premii, înfiinţare de editură)

Raluca: Bună ziua, oameni frumoși.

Arcidalia, mulțumesc pentru acest interviu deosebit.

  Anul 2016 a fost un an al marilor schimbări pentru mine: mi-am găsit un nou loc de muncă, m-am mutat într-un sătuc pitoresc, într-o casă aflată la marginea pădurii, mi-am cumpărat prima mașină din viața mea și, cel mai uimitor, o parte dintre visele mele au căpătat aripi de hârtie și miros magic de tuș. Atunci am ieșit pe piața literară cu trei romane historical – “Privilegii”, “Deziluzii” și “Regăsire” – toate publicate la editura Celestium din Oradea și am avut parte, în toamna aceluiași an, de o minunată lansare de carte la Brașov. Însă anul care a adus schimbări majore în ceea ce privește cariera mea ca scriitoare a fost 2017, când am semnat în februarie un contract cu editura Librex Publishing și toate manuscrisele mele nepublicate au cunoscut mângâierea tiparnițelor, cele publicate au primit totoșei noi și am izbutit să termin cea de a doua parte a trilogiei cu vampiri – “Născuți sub zodia tăcerii”. 2017 a fost anul în care am participat la primul târg de carte din viața mea – este vorba de târgul de carte Gaudeamus din București – unde am lansat zece cărți deodată. Cred că sunt primul scriitor din istoria târgurilor de carte românești care a ieșit cu un snop de cărți la interval. ☺

  A fost o experiență inedită din multe puncte de vedere: am avut șansa minunată de a mă întâlni cu fanii mei, de a-mi cunoaște colegii de editură și chiar și alți scriitori, pe care îi știam doar din auzite sau din mediul virtual. A fost o zi copleșitoare, emoționantă și ciudată. Pentru că nu mai participasem niciodată la un astfel de eveniment cultural, mi s-a părut extrem de solicitant modul în care lansările se succedau, câteodată în paralel cu editurile care aveau standuri învecinate, iar oamenii migrau dintr-o parte într-alta ca în mișcarea browniană. Atunci am luat hotărârea să nu mai lansez niciun roman nou într-un târg de carte, pentru că îmi doream să pot sta liniștită de vorbă cu cititorii mei și să savurăm în tihnă acest tip de eveniment, lucru care atunci a fost imposibil de înfăptuit. Și așa am procedat în 2018, când am lansat partea a treia a trilogiei “Tărâmul Tăcerii” – TTT cum îmi place s-o alint – încheiind astfel această poveste fantasy cu “Dulcele sărut al morții”, împărțită în două volume pe considerente structurale și estetice. În decursul a trei zile am avut trei lansări superbe de carte: în Brașov, în Târgul Mureș și în București. La sfârșitul acestor trei evenimente m-am convins de faptul că am făcut alegerea corectă: am putut să stau de vorbă pe îndelete cu cititorii mei, să râdem și să ne simțim minunat împreună.

  2019 a fost programat ca an de respiro. Am anunțat pe toată lumea că voi lua o pauză de la scris, deoarece cele zece luni de muncă acerbă la ‘Dulcele sărut al moții” mă epuzaseră efectiv. Să fii farmacist cu normă întreagă și navetă, gărzi de noapte, mamă, fiică, iubită, prietenă și gospodină, la care se adaugă cel puțin patru ore nocturne de scris, cred că asta ar stoarce pe oricine de puteri. Ei bine, muza mea a răbdat, strângând din dinți, cam până în august, când a început într-o dimineață să urle la mine ca scoasă din minți că este vremea să punem de un historical. Mi-a amintit că am lăsat cititoarele să aștepte prea mult după o poveste anume și că este timpul să ne punem serios pe treabă. Vă mărturisesc sincer că am avut emoții mari. În primul rând, prinsesem gustul genului fantasy, care este foarte permisiv, iar ultimul historical –‘Fără regrete” – îl scrisesem în 2008. Habar n-aveam dacă puteam să mă întorc la stilul înflorit și precis al romanului de epocă! Nici nu știam de unde să încep! Apoi au apărut în mintea mea Rosalind de Roseberry și Braxthon Kensinghton …iar povestea lor aproape că s-a scris singură până la sfârșitul lunii aprilie anul acesta, luând naștere un historical-romance consistent, intitulat ‘Trandafirul scoțian”.

  Așa că în decursul a patru ani am publicat trei cărți, am avut cinci lansări de carte și am cucerit din ce în ce mai mulți cititori. Desigur, fiecare scriitor visează la o traducere a cărților sale și ieșirea acestora pe piața internațională de carte, însă este foarte greu să găsești pe cineva capabil să facă acest lucru. În primul rând, acea persoană trebuie să stăpânească perfect subtilitățile limbii în care se traduce o carte, ori, în opinia mea, asta înseamnă să fie nativ în limba respectivă, iar limba română să fie una învățată și vorbită de cel puțin două decenii. Pentru că, indiferent cât de talentat este scriitorul, o traducere tehnică, seacă, poate echivala cu un adevărat dezastru. Consider că fiecare lucru are timpul lui și că la momentul potrivit, va apărea și persoana potrivită. Eu nu mă grăbesc nicăieri.

Și uite așa, Arci, am răspuns la primele două întrebări.

Arci: Ce cărți ai mai publicat? Spune-ne câteva cuvinte despre ele. Cum au fost primite de catre cititori noile cărți?

  Raluca:  Acum voi încerca să bifez punctul trei din lista întrebărilor tale. “Născuți sub zodia tăcerii” continuă povestea “Refugiului”, care a fost scrisă în anul de grație 2009, un an al marilor schimbări pentru mine. Când am început să lucrez la prima parte a trilogiei, intenția mea a fost să scriu o singură carte cu vampiri. Însă, pe parcursul ei, am fost fascinată de personajele secundare și m-am decis să nu-i scriu sfârșitul. Unul dintre personaje, Marcus, avea un potențial uriaș și mă durea inima să-l las așa, neexploatat. Cei care nu citesc literatură fantasy cred că o carte cu vampiri este una plină de scene sângeroase, de o cruzime de neimaginat. Cu trilogia “Tărâmul Tăcerii” vor avea o mare și neașteptată surpriză. În primul rând, interacțiunea dintre lumea oamenilor și cea a acestor creaturi ale nopții este aproape inexistentă, în al doilea rând, am vrut să aduc o viziune nouă asupra acestui subiect, punând accentul pe ierarhia socială și dinamica relațiilor dintre vampiri. Desigur, am respectat formula magică atunci când i-am conturat: toți sunt senzuali, superbi, grațioși într-un fel nefiresc, manipulatori, foarte rapizi, mincinoși, egoiști, aroganți (o trăsătură obligatorie, atunci când ți se așterne veșnicia la picioare ☺), posesivi, teritoriali, invidioși, sarcastici, dominanți, cruzi, letali, extraordinar de puternici și însetați de putere. Dar pot fi și loiali, corecți, îngăduitori, generoși și cinstiți cu cei pe care-i iubesc, iar asta se reflectă în structura psiho-afectivă a fiecărui clan de vampiri care apare în carte. În esență, sunt aidoma muritorilor, numai că trăsăturile de caracter sunt cumva exacerbate. În “Refugiul” se conturează o poveste de dragoste între un muritor și o femelă pe jumătate vampir, în “Născuți sub zodia tăcerii” se strecoară parșiv umbra unei profeții antice, care promite să decimeze rasa vampirilor, iar în “Dulcele sărut al morții” profeția își intră glorios în drepturi.

  Cât despre “Trandafirul scoțian” …ei bine, v-aș povesti tot romanul, atât de mult îl iubesc! Rosalind este un personaj feminin diferit de toate celelalte pe care le-am creat în restul romanelor mele de epocă, iar Braxthon i se potrivește mănușă. Amândoi sunt răsfățații elitei londoneze, temperamentali, frumoși, inteligenți și extrem de orgolioși. Duelul verbal dintre ei este unul foarte aprig, iar lupta cu propriile sentimente – și mai cauzatoare de dureri de cap. Am avut momente când m-am temut c-or să sfârșească sfâșiindu-se unul pe celălalt la propriu! Niciunul nu cedează vreun milimetru din propriul teren și acest lucru devine dificil de gestionat, mai ales când atracția dintre ei pare să transforme aerul în scrum. Vă las pe voi să descoperiți dacă am dreptate. 😉

  Și ca să bifez și răspunsul la punctul patru, aceste trei apariții s-au bucurat de un succes remarcabil în ochii cititorilor. Mi s-a spus de către unii dintre ei că, în inima lor, trilogia “Tărâmul Tăcerii” a detronat “Saga Amurg” și “Cartea pierdută a vrăjitoarelor”, lucru care continuă să mă uluiască și să mă umple de încântare. Iar “Trandafirul scoțian” se numără printre cele mai bune cărți historical care s-au scris până acum. M-am bucurat de recenzii absolut superbe din partea blogurilor, de prezentări fermecătoare din partea cititorilor, de o perpetuă promovare și susținere din partea tuturor, și am să profit de ocazie ca să vă adresez un mare MULȚUMESC tuturor.

Arci: În ultimii patru ani s-a schimbat ceva pe/în piaţa de carte? În bine, în mai puţin bine

  Raluca:  Și uite așa, am ajuns la punctul cinci, cel al schimbărilor petrecute pe piața de carte în România din 2016 încoace. Personal, cred că avem scriitori extraordinar de talentați. Nu mulți, dar cei care sunt într-adevăr născuți să toarcă povești o dovedesc cu prisosință. Și aceia sunt cei care scriu din pură pasiune și nu pentru a obține vreun beneficiu material sau faimă. Am avut parte de surprize literare neașteptate, incredibil de plăcute, care mi-au umflat inima în piept de mândrie și m-au umplut de încântare. Am descoperit de curând o categorie aparte, cea a scriitorului român modest și plin de bun simț, care scrie minunat și nu ține morțiș să strige asta în gura mare. Vorbesc aici despre Simona Lungu, cu romanul “Întoarce-te la mine”, o poveste plină de sensibilitate, dulce într-un fel dureros, care mie, personal, mi s-a lipit de inimă.

  Dar am avut și dezamăgiri. Destule chiar. Cărți și autori promovați la nivel de făuritori de opere literare, care mi-au lăsat un gust sălciu sau m-au umplut de nedumerire. Desigur, asta ține de gustul fiecăruia. După părerea mea, o carte bună este aceea care te captivează de la prima pagină și te farmecă până la final, indiferent cărui gen literar îi aparține. Apreciez foarte mult finețea exprimării și originalitatea unei idei. În opinia mea, n-are sens să mă apuc să abordez o temă dacă nu aduc ceva nou în prim-plan, iar dacă un subiect a fost exploatat în măsură de doar 90%, mie mi se pare extrem de tentant să îmi vâr colții în ăia 10% despre care nu s-a zis nimic.

  Dar să revin la subiect. În ultimii ani au apărut în beletristica românească o mulțime de nume noi. Ceea ce nu este rău, ba din contră. Însă nu toate sunt înzestrate cu un real talent scriitoricesc. Problema este alta și, din păcate, una extrem de delicată: din dorința de a promova autorii debutanți, există bloguri care oferă recenzii la superlativ. Iar acest superlativ va genera o reacție neplăcută în rândul cititorilor, dacă aceștia constată că au cumpărat dude în loc de afine. Fiindcă dacă acel ”woaw” nu rezonează puternic în inima cititorului, sunt cel puțin trei părți implicate direct, care au de pierdut: bloggul, pentru că a folosit cuvinte prea mari, cititorul – fiindcă și-a pierdut încrederea în blogger/recenzor, autorul – deoarece toată munca lui va fi subapreciată pe viitor, ceea ce este păcat, pentru că există unii care chiar promit și, cu fiecare carte nouă, evoluează și-și rafinează stilul de a depăna povești. Știu lucrul acesta pentru că l-am experimentat. De aceea și îndrăzneasc să-mi spun părerea în felul acesta neaoș. Un cititor dezamăgit de un scriitor român mult prea lăudat nu va mai avea nicio curiozitate să-l citească pe altul, care s-ar putea să-i schimbe complet perspectivele. Pentru că, să fim cinstiți, generalizarea și urechismul sunt două chestii genetice la români. Iar aici apare cea de a patra categorie, cea neimplicată direct, care are de pierdut: cea a beletriștilor născuți pentru a scrie inteligent, cu forță și pasiune. Am văzut destule comentarii la unele postări tip sondaj – Ce autori români vă plac?, Citiți autori români?, Am/n-am un autor român preferat?, etc. – în care cititorii afirmau că nu mai vor să descopere niciun conațional, pentru că au cumpărat cărți pe baza unor recenzii fabuloase și au fost deziluzionați. Iar cei care sunt urechiști și n-au citit niciun autor român contemporan, au declarat categoric că nici nu au de gând s-o facă vreodată. Iar această realitate este una tristă, fiindcă avem scriitori extraordinar de talentați, care, dacă s-ar traduce, ar cuceri fără efort piața de carte din străinătate!

Acesta ar fi un minus, pe care am dorit să-l semnalez.

  O altă chestiune foarte sensibilă este relația scriitor-cititor. Ca scriitor, sunt perfect conștientă că n-am cum să rezonez cu sufletul tuturor și că este absolut normal să nimeresc destui cărora să nu le placă modul în care bat câmpii. Fiecare carte trezește una sau mai multe emoții, iar calitatea acestor emoții dă verdictul asupra conținutului literar. În afară de asta, gustul beletristic al fiecărui om este influențat de o serie de factori: educație, mediul social în care a crescut, anturaj, preferințe literare, nivelul bagajului cultural și temperament. Un om cu temperament coleric nu va fi prea impresionat de o carte scrisă de un melancolic și invers. Indiferent cum ar fi, cititorii au dreptul și libertatea la propria opinie. Punct. Indiferent cum este exprimată aceasta, acel cititor mi-a cumpărat cartea și a citit-o, dăruindu-mi din timpul lui, fapt pentru care sunt recunoscătoare. Căci timpul este ceva ce nu poți întoarce, nici achiziționa contra cost, ci îl poți dărui sau pierde. N-am să mă apuc niciodată să-i spun că n-a înțeles ce-am vrut eu să transmit sau să-i explic cum ar fi trebuit să perceapă cartea. Ar fi insultător pentru ambele părți. Dacă nu m-am făcut înțeleasă din capul locului sau n-am ajuns cu povestea mea unde trebuia, atunci vina îmi aparține exclusiv.

Dacă pun în balanță plus-urile și minusuri-le, plus-urile au un avans destul de bun.

Arci: Ce urmează? Ce povești? Ce planuri? Ce vise/visuri?

Raluca: Ce urmează? Habar n-am! Nemții au o vorbă: mă las surprinsă! ☺

  Ce povești? Oh, da, răspunsul acesta îl știu. Am de gând să scriu încă două romane historical și o serie fantasy, care va cuprinde cel puțin cinci cărți. Să continui seria mea cu vampiri printr-o nouă trilogie și să adaug șase spin-off-uri la ea.

Ce planuri? În situația globală actuală, mă feresc să-mi fac vreunele.

  Ce vise? Visez la o viață tihnită, în care tot ce am de făcut este să pot scrie atunci când am chef și în rest să călătoresc peste tot în lumea asta cu familia mea. Îmi doresc să vizitez Anglia, Scoția și Irlanda. Să fac scufundări în Maldive, să dorm și să citesc pe săturate. Visez la o lume în care oamenii sunt mai buni, mai grijulii cu semenii lor, mai conștienți de frumusețea care-i înconjoară, mai responsabili față de această planetă… Astfel de vise.

Arci: Câteva cuvinte  pentru  cititorii și echipa Literatura pe tocuri.

  Raluca: Dragi cititori, mesajul meu pentru voi este unul de recunoștință, iubire și încurajare. Vă mulțumesc pentru timpul pe care mi l-ați acordat, vă prețuiesc pe fiecare dintre voi și vă îndemn să îi citiți pe autorii români contemporani, să-i descoperiți și să realizați cât suntem de bogați ca popor.

  Vă mulțumesc vouă, doamnelor din echipa Literatura pe tocuri, pentru că voi ați fost acolo când totul a început cu câteva povești în format PDF și nimeni nu știa cui aparținea acel condei historical. Vă mulțumesc pentru susținere, prețuire și promovare.

Un mare MULȚUMESC tuturor, pentru că existați.

A voastră mereu, Raluca Butnariu.

Arci: Mulţumim Raluca pentru răspunsurile care ne lasă să pătrundem în viaţa ta. Felicitări si mult succes în continuare!

Cărțile Ralucai Butnariu le găsiți pe site-ul Librex.ro

Recenzii cărți Raluca Butnariu

Interviuri autori români