Mobilul, de Stephen King – Editura Nemira – recenzie

Mobilul

Autor: Stephen King

Titlul original: The Cell

Editura: Nemira

Colecția Armada

Anul apariției: 2006, 2020

Traducere din limba engleză de: Mihai-Dan Pavelescu

Număr pagini: 418

Gen: SF, Horror

Cotație Goodreads: 3,65

  „Mobilul” este una dintre cărțile lui Stephen King în care ambivalența mea față de autor este foarte pronunțată. Peste tot am vorbit despre problema mea cu scrierile lui Stephen King. Unele mi se par foarte tari, pe altele nici nu reușesc să le duc la capăt. În mod paradoxal, „Mobilul” înglobează ambele păreri.

   Dacă iau doar partea de suprafață, acțiunea, nu mi-a plăcut. În schimb, în subtext descopăr, ca de fiecare dată la romanele lui King, înțelesuri profunde. E paradoxal cum în spatele unui horror deloc subtil, cu orori și pasaje grotești, se ascunde un mesaj sensibil și totodată, realist.

„Supraviețuirea este ca dragostea. Ambele sunt oarbe.”

  Și scriitura… Scriitura marca Stephen King te face să continui, indiferent cât de absurdă ți se pare acțiunea.

  Totul începe într-o zi ca oricare alta, când Clay Riddell, creator de benzi desenate, este pe cale să încheie un contract de muncă avantajos. Aflat pe străzile din Boston, constată că dintr-o dată, se petrece ceva teribil: oamenii par s-o ia razna în același timp, făcând lucruri de o maximă violență; se atacă reciproc sincron, ca la un semnal. De fapt, asta si provoacă nebunia: un semnal. Nu numai că oamenii devin brusc grotesc de agresivi, dar regresează la un comportament primitiv, animalic. Ca și când ar fi spălați pe creier, ca și când deodată, li s-ar fi sters conștiința și voința. Surprinzător este că acest semnal ce-i transformă în zombies vine de la telefonul mobil. Toți cei care folosesc telefonul mobil începând cu momentul emiterii semnalului înnebunesc.

„Imediat înainte să înceapă dezastrul, Femeia Power Suit o sunase pe prietena ei Maddy ca să-i spună că se coafase, iar Pixie Albă primise un telefon de la una dintre prietenele ei. Pixie Neagră ascultase și ea convorbirea respectivă. După aceea toate trei înnebuniseră.”

„Toți cei de pe stradă se îndreptau către est și, deși nu se putea spune că mergeau în formație, dovedeau o ordine indiscutabilă. Pentru Clay, ordinea aceea era exprimată cel mai bine nu de vederea teldemenților în sine, care adesea șchiopătau și uneori se împleticeau, bolboroseau și făceau gesturi stranii, ci de defilarea tăcută și ordonată a umbrelor lor pe pavaj. Îl ducea cu gândul la filmele de știri din Al Doilea Război Mondial pe care le vizionase, în care valuri după valuri de bombardiere străbăteau cerul.”

„- O singură minte, rosti brusc Tom. Chiar crezi așa ceva?

– Eu aproape că o cred, răspunse Alice. Fiindcă… de fapt… ei ce minte proprie au?”

  Romanul a fost scris în 2006, ceea ce face explicabil faptul că unii au scăpat de nebunie; în ziua de azi, cel mai probabil, cu toții am fi devenit teldemenți.

  În momentul în care lumea o ia razna, Clay, care nu avea telefon mobil, îl întâlnește pe Tom, salvat de motan, care îi trântise și spărsese telefonul. Li se alătură Alice, o adolescentă ce a reușit în ultima clipă să scape de mama sa transformată.

  Tot romanul este un joc de-a șoarecele cu pisica între normali și teldemenți sau telefonari. Cei trei întâlnesc alți normali, cu ajutorul cărora luptă împotriva teldemenților. Clay este în căutarea fiului său și a fostei soții, Tom regretă că și-a lăsat motanul în urmă, fiecare are de pierdut pe cineva.

„- Cristoase, spuse Tom, paradisul morților vii!

Clay nu se obosi să răspundă. Oamenii de afară nu erau tocmai morți vii, totuși Tom folosise o comparație destul de potrivită. Dacă vreunul din ei se uită-ncoace, ne vede și decide să vină după noi, am terminat-o. N-o să avem nici cea mai mică șansă. Nici chiar dacă ne-am baricada în beci. Să mai luăm armele de vizavi? Las-o baltă!”

  Ce se va întâmpla cu ei? Vor supraviețui? Își va găsi Clay familia? Va reveni lumea la forma de dinainte?

Subtext

  Așa cum spuneam, ca în orice carte de Stephen King, avem un subtext bogat. Ce mesaj am detectat în „Mobilul”? Ideea că odată cu dezvoltarea tehnologiei, ne înstrăinăm unii de alții și ne pierdem mințile. Regresăm, „ne tâmpim”, devenim pe zi ce trece mai comozi, pierdem multe abilități de care în trecut ne foloseam și pe care acum nu le mai exersăm, obișnuiți cu tehnologia.

  Totodată, observ o frică a autorului față de această tehnologie nouă pe atunci, a telefoanelor mobile. Frică amestecată cu repulsie, repulsie izvorâtă din teama continuă față de schimbarea lumii. Teamă că lumea nu mai este aceeași, că nu-și găsește locul într-o lume transformată de tehnologie. De altfel, am înțeles că Stephen King nici nu deține un telefon mobil. Nu prea îmi vine să cred că e adevărat, dar când ești Stephen King, îți poți permite excentricități.

„Interfoanele diavolului, așa le spuneam eu, zise Charles Ardai, care era de douăzeci și cinci de ani șeful catedrei de engleză al Academiei Gaiten și fusese directorul în exercițiu al întregii Academii la momentul Semnalului. (…) Atât doar că… eu nu m-am încrezut niciodată în ele, asta-i ideea mea. Uite, față de calculator n-am simțit la fel. M-am repezit la el ca rățoiul la apă.”

„Iar Clay își spuse, nu fără uimire: Așa arată un om pentru care riscul morții este preferabil schimbării.”

  Altă idee din subtext este aceea că în fața unei calamități, oamenii nu sunt uniți. Este în natura noastră ca în loc să facem front comun pentru a depăși situația, ne războim între noi, ne dăm în cap, ne sărim la gât unul altuia… Vedem asta în atitudinea normalilor, dar și în viața reală, mai ales în ultima perioadă.

„Vedeți voi, în esență noi nu suntem defel Homo sapiens. Nucleul, miezul nostru este nebunia. Directiva Primară este omorul. Ceea ce Darwin a fost prea politicos să spună, prieteni, este că noi am ajuns să stăpânim Pământul nu pentru că am fost cei mai inteligenți, ci pentru că am fost mereu cei mai demenți, cei mai ticăloși ucigași din junglă. Și exact asta a dat în vileag Semnalul acum cinci zile.”

Ecranizare

  În 2016, romanul a fost adaptat într-un film („The Cell”), cu John Cusack și Samuel L. Jackson în rolurile principale. Nu pot spune decât că m-a intrigat finalul, foarte diferit de cel din carte. În rest, filmul nu m-a dat pe spate. Mediocru și nu l-aș fi urmărit dacă nu ar fi fost romanul. Și așa, am visat noaptea că mă ascundeam de demenții din film.

Despre autor:

  Stephen King nu mai are nevoie de nicio prezentare, este unul dintre cei mai populari autori de romane și povestiri horror, thriller și fantasy.

  A urmat Liceul Lisbon Falls (cei care ați citit „ JFK: 11.22.63”, vă aduce aminte de ceva?) și cursurile Universității Maine din Orono. A lucrat la biblioteca facultății și și-a publicat primele povestiri în revista Maine Campus. Este licențiat în literatură și a obținut o diplomă pentru elocuțiune și artă dramatică (iar îmi aduce aminte de „JFK: 11.22.63”).

  A avut mai multe tipuri de joburi, lucrând atât într-o spălătorie industrială, cât și ca profesor de engleză la Hampden Academy. A învins alcoolismul și dependența de droguri, cu ajutorul soției sale, Tabitha, și ea scriitoare. Cuplul are 3 copii, dintre care 2 sunt scriitori (Joe Hill și Owen King).

Carte disponibilă pe site-ul Nemira

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți Stephen King

Mobilul de Stephen King – Editura Nemira – recenzie