Jurnalul împlinirii: Jumătate demon, jumătate înger – P. Anda Claudia – recenzie

Jurnalul împlinirii: Jumătate demon, jumătate înger – P. Anda Claudia – recenzie

Jurnalul împlinirii: Jumătate demon, jumătate înger - P. Anda Claudia

Jurnalul împlinirii: Jumătate demon, jumătate înger, de P. Anda Claudia – recenzie

Jurnalul împlinirii: Jumătate demon, jumătate înger

de P. Anda Claudia

 Editura STYLISHED

Anul apariției: 2018

Numărul de pagini: 240

   Prezentam într-o recenzie anterioară cartea de debut Jurnalul Împlinirii, o poveste de viață – originală și motivațională – a unei tinere autoare din Iași, care i-a lansat prima ediție în regim de self-publishing.

   Între timp, P. Anda Claudia a republicat acel volum la editura STYLISHED din Timișoara, în 2018, într-o variantă ce păstrează nemodificat conținutul, dar evoluează la aspectul estetic, evidențiază subtitlul Eliberată de prejudecăți și faptul că romanul face parte dintr-o serie, probabil o trilogie.Jurnalul împlinirii: Jumătate demon, jumătate înger - P. Anda Claudia

   În același an a apărut și continuarea, volumul doi din Jurnalul Împlinirii, acesta fiind subintitulat Jumătate demon, jumătate înger, și având un fir epic aproape complet separat, chiar dacă desfășoară viața unuia dintre personajele din Eliberată de prejudecăți. Este practic un prequel, se poate citi separat, dar una dintre satisfacțiile pe care le oferă este tocmai legătura subtilă pe care o stabilește cu volumul întâi, și ar fi păcat să pierdeți acel gen de referință, citindu-l doar pe cel mai recent.

   Singurul argument pentru a face așa ceva ar fi că prima parte pare cu o adresabilitate mai mare către publicul feminin, s-ar putea ca mulți cititori bărbați să creadă că întreaga serie nu prea e pentru ei, având sonoritate de chick lit.

   Jumătate demon, jumătate înger însă este genul de istorisire realistă care prinde la toată lumea, poate chiar mai bine, de data asta, la publicul masculin.Jurnalul împlinirii: Jumătate demon, jumătate înger - P. Anda Claudia

   Protagonistul preluat de la sfârșitul primului volum este David, pasiunea cea mare a updatatei spiritual și transformatei Sofia, dar în trecutul căruia ne întoarcem încă pe când era copil, cu narațiunea curgând la persoana întâi, răsfoind filele unui nou jurnal…

   Familia micului David era una grav disfuncțională, cu tată violent și mamă iubitoare, însă prea lipsită de reacție în fața agresivității soțului.

   Plecarea tatălui la muncă în alt oraș este privită ca o nesperată eliberare, de către victimele sale domestice, puștiul străduindu-se să se maturizeze accelerat și să devină el sprijinul bărbătesc de care era nevoie în casă.

   Cu noua responsabilitate, încă prea mare totuși pentru anii lui, copilul conștientizează zbaterea ineficientă financiar a mamei și viața lor modestă dintr-un cartier banal al Bucureștiului, la umbra strălucirii tentante a simbolului prosperității, mall-ul recent inaugurat.

   Băiatul, pentru care dorința de bunăstare obținută rapid devine aproape o obsesie, primește cu lacrimi de furie și frustrare alegerea pe care mama lui – părăsită de soț – o face, de-a nu se recăsători cu un admirator bogat ce avea afaceri înfloritoare în America, din motive principiale.

„… Durerea și suferința sunt individuale, iar fiecare persoană trebuie să o trăiască pe cea destinată lui. Atunci când cineva suferă, oricât de mult ai iubi acea persoană, nu poți să îi preiei suferința. Nu poți să îl ajuți să treacă peste ea, deoarece este nevoit să treacă singur, pentru a o învinge. …”

   Sub influența anturajului, adolescența lui David se transformă tot mai mult într-una de mic infractor, odată ce băiatul își descoperă talente care sunt apreciate pe stradă și în orice bandă de cartier. Nu numai din cele fizice, dezvoltate în antrenamentele de box, dar și altele ce țin mai degrabă de charismă și inteligență, având valențe manipulative.

   Cu fiecare nou cel mai bun prieten pe care și-l face, el trece într-o etapă tot mai tenebroasă a drumului spre marea infracționalitate, înspre crima organizată.

   Când tatăl pus pe harță reapare în peisaj, își regăsește fiul minor la fel de violent ca el, gata în sfârșit să i se opună, iar înfruntarea lor nu se termină deloc bine.

   Căderea lui David în viciu și nelegiuire este frânată doar de moralitatea sfătoasă a mamei sale și de iubirea pentru o fată plină de calități, Alyssa, pe care o consideră un adevărat înger ce-i luminează viața. De dragul ei încearcă să se schimbe în bine, dar vârtejul întunecat în care a intrat îl absoarbe cu prea multă putere înapoi.

   Maturitatea tânărului pus pe îmbogățire înseamnă afaceri necurate, trafic de carne vie, veghe nocturnă în cluburi pentru a păzi fetele pe care le organizează și exploatează în rețele tot mai extinse și mai internaționalizate de prostituție.

   Lumea aceasta a metodei de racolare Loverboy, a peștilor protectivi, a femeilor colaboraționiste duse la produs peste hotare este prezentată realist, cu unele aspecte dure, dar nu atât de dure pe cât te-ai aștepta, pentru că mediul este cel al acordului comun, eventual cu unele influențe și manipulări, nu cel al forțării.

   Totuși, în esență, dincolo de povestea impresionantă de viață și de unele gânduri bune sau înduioșătoare ale lui, David nu este un personaj pe care să îl poți susține în ceea ce face. Ar putea fi un anti-erou simpatic, până la un punct, și chiar un erou relativ pozitiv spre final, când se întâmplă tot felul de evenimente dramatice pe care o să mă abțin să le dezvălui, dar…

Adevăratele eroine rămân tot protagonistele seriei, la fel ca în primul volum din Jurnalul Împlinirii.

   Elena, mama ce nu obosește niciun moment să încerce să-și păstreze fiul în partea morală a societății și Alyssa, iubita lui David, care se luptă până la sacrificiul de sine pentru dragostea lor.

„… În orice om se află binele și răul, iar viața este o luptă neîncetată dintre aceștia. Iar binele tău nu înseamnă binele altei persoane. Binele tău poate însemna răul altei persoane. O viață de vis pentru tine poate fi din cauză că altcineva trăiește o viață de coșmar. …”

   Acest nou episod din Jurnalul Împlinirii, Jumătate demon, jumătate înger, este un roman psihologic de dragoste, dar și al formării adolescentine sau de aventuri citadine cu gangsteri moderni. Comprimă iubire și violență, sex, droguri, sânge, moarte și revelații, conturând un tulbure traseu existențial cu final neașteptat.

   Întregul concept al seriei este surprinzător prin abordare, discreția corelațiilor și diversitatea poveștilor de viață întrepătrunse.

foto: arhiva autoarei

7 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.