Lumea Cristinei, de Stelian Țurlea – Editura Integral – recenzie

  “Stelian Ţurlea este autor a treizeci și patru de romane, un volum de povestiri, unul de memorii (sau literatură non-ficțională), douăsprezece cărţi de publicistică, zece cărţi pentru copii şi două traduceri. A îngrijit şapte albume. A primit mai multe premii pentru literatură și activitatea jurnalistică.”

“Un roman despre femei, iubire, eșecuri, renunțare, rezistență, tanjire, artă și moarte – și despre cât pierdem dacă nu le înțelegem pe toate.

Totul pornind de la un tablou celebru, conservat la Muzeul de Artă Modernă din New York, una dintre cele mai celebre picturi ale lumii, care a inspirat generații de artiști și a încântat milioane de vizitatori, a apărut în filme și cărți, e atârnată în copii pe pereții caselor a milioane de americani anonimi:

„o femeie care se târăște pe un câmp, spre vârful unui deal, culegând poate flori, nu înțelegi în prima clipă nici că se târăște, nici că ar culege flori, afli mai târziu că în vârful dealului e casa ei și că cere un ajutor, afli mai târziu cine este, afli mai târziu povestea ei cutremurătoare.”

Tabloul se cheamă „Lumea Christinei” (Christina’s World), iar pictorul, Andrew Wyeth, a realizat-o în anul 1948. Șaptezeci de ani mai târziu, Cristina Țurlea a pictat o tălmăcire după acest tablou, expusă în expoziția “Tălmăciri”, organizată în 2019 la Centrul de Cultură Arhitecturală a UAR. Se chema “Tânjire”.

          Personajele microromanului se regăsesc, toate, dintr-un punct de vedere, în tabloul menționat.”( Mediafax”)

  Am scris despre fiecare  microroman al Domnului Stelian Țurlea, și fiecare mi-a pus alte și alte întrebări și probleme, mi-a creat parcă o altă lume. Dar “Lumea  Cristinei” m-a bulversat, mi-a fost la fel de greu să vorbesc despre carte ca și despre “La Taifas”.

  E greu să vorbești despre vieți și sentimente trăite și totuși Stelian Țurlea o face  prin prisma amintirilor, veșnic vii, al gândurilor și al trăirilor sale.

  De data asta personajele sunt din “lumea Cristinei”, din tinerețea și mai apoi maturitatea ei. Sunt femei ale căror povești de viață  au interferat  cu viața Cristinei. Și iată …

  Fana, colegă de școală, tachinată de alte colege pentru vârsta ei (ai ei o dăduseră la școală cu un an mai târziu), este “adoptată” de Cristina, mai ales că erau și vecine de bloc. Au rămas apropiate de-a lungul anilor, deși aveau firi și meserii diferite. Cel mai greu era de suportat firea Fanei, care profesoară fiind, era convinsă că  deține adevărul absolut în relațiile cu elevii dar și cu lumea din jur. Întâlnise într-un sfârșit dragostea, dar o pierde din cauza rigidității ei.

  Aura, o ființă tăcută, insipidă, lucra unde își dorise, își împlinise visele și în privința unui apartament, dar totul trebuia să fie cum îi plăcea ei, era încăpățânată, cu idei fixe, ceea ce o împiedica să fie fericită cu soțul ei. Deși, chiar dacă cununia însemnase un moment de “cădere” pentru Marius, el încercase să fie un soț bun, dar….

  Cristina le asculta poveștile și încerca să le înțeleagă, deși întâlnirile lor erau destul de rare, mai ales că ea, între tratamentele pentru boală, picta, expunea în galerii, trăia fiecare clipă la intensitate maximă.

  Acolo, la galerie, a cunoscut-o pe Ela și a aflat povestea ei de viață. Lăsase în urmă un soț, un copil, și picta mult ,parcă cu încrâncenare. Acum întâlnise un tip mai în vârstă, care o ajutase să –și deschidă expoziția visată, și care se îndrăgostise iremediabil de ea. Dar Ela îl considera doar un prieten, pentru că nu putea trece peste diferența de vârstă dintre ei. Ela era mai interesată de gură lumii, fără să  fie impresionată de toate mesajele lui, care  erau “o imensă declarație de dragoste”, cum îi spusese Cristina.

  Și apoi fusese grupul celor patru  “prietene formidabile”, împreună încă din studenție, atât de diferite, dar atât de ancorate una în viața celeilalte. Angela, Tabitha, Claudette și Denisa, iubeau, se distrau, se sfătuiau. După necazul Denisei și dispariția ei din grup, în cvartet intrase Cristina. Se întâlneau săptămânal, să se pună la curent una cu viața celeilalte. Le veți afla poveștile citind cartea.

 Și totuși când boala Cristinei recidivase, o căutau rar, nu știau ce să-i spună, cum să vorbească, cum să se comporte.

  Dar Cristina și soțul ei vorbeau seri întregi despre tinerețe, despre cum s-au cunoscut, despre curajul de-a fi împreună, despre viață, prietenie, moarte:

” și brusc îmi dau seama cu o sfâșiere, că miraculoasa vreme petrecută cu ea pe pământ s-a sfârșit, chiar dacă viața e fără margini”

  Și abia când a simțit că  poate, soțul Cristinei, scriitorul, a ales să facă ceea ce-i ceruse soția lui, să scrie poveștile de viață ale prietenelor ei.

  Le întâlnise pe toate atunci când Cristina le invitase la vernisajul expoziției ei “Tălmăciri”, unde punctul central îl constituia tabloul “Tânjire”, tălmăcit după tabloul lui Andrew Wyeth “Christina’s World” ( “Lumea Cristinei”).

  Capitolul de la finalul microromanului este povestea pictorului Andrew Wyeth și al său tablou impresionant “Lumea Cristinei”.

 Microromanul “Lumea Cristinei” este o poveste dureroasă despre iubire, indiferență, tabuuri, greșeli sau împliniri, o poveste despre viață și moarte.

Dar Stelian Țurlea o scrie pentru  că:

  “nu era o poveste despre mine, dar ca toate poveștile de care avem nevoie, conținea multe altele, iar acestea altele nu-mi aparțineau, și poate de aceea intarziasem să scriu, mi se păreau aleatorii, până am înțeles că toate se leagă între ele și ce e aleatoriu explică sau întărește uneori poveștile care ne țin captivi, le așteptăm și le dorim.”

Felicitări Domnule Stelian Țurlea pentru încă o carte cu povești de viață și pentru viață!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți