Meniul zilei (salata de cruditati, salata orientala, desert rapid)

Meniul zilei (salata de cruditati, salata orientala, desert rapid)

by -
13

Meniul zilei (salată de crudităţi, ciorbă de legume, salată orientală, desert rapid)

1.Aperitiv: salată de crudităţi
-1 ţelină de mărime potrivită o dăm pe răzătoarea fină şi o frământăm cu puţină sare şi o lăsăm să stea
-2 morcovi îi dăm pe răzătoarea fină
-1 cutie de rucola, o spălăm bine şi o tăiem cât de mărunt se poate
-opţional 1 legătură de pătrunjel sau mărar, sau chiar ambele tăiate mărunt
-în bolul cu morcovi adăugăm ţelină (stoarsă puţin), rucola, verdeaţă, condimente: piper, sare (dacă vreţi mai dulce puţin zahăr) şi oţetul după gust (eu folosesc oţet de mere) amestecăm şi lăsăm să stea cam ½ oră
-se poate mânca chiar cu o linguriţă de smântână sau iaurt cremos

2. Ciorbă de legume
-reţeta v-am scris-o în celelalte meniuri

3. Salată orientală (Nicol):meniul zilei-salata orientala
-4-5 cartofi fierţi în apă cu sare (eu îi pun la fiert fără coajă) tăiaţi feliuţe sau rondele
-2 cepe tăiate felii subţiri sau o legătură de ceapă verde tăiată feliuţe subţiri, pusă într-un bol şi frecată cu puţină sare; după ce o lăsăm să stea până terminăm restul o punem într-o strecurătoare şi-i dăm un jet de apă, apoi o lăsăm să se scurgă
-1-2 castraveţi muraţi, tăiaţi rondele (subţiri)
-200-300 gr. salam picant (sau şuncă) tăiat feliuţe
-2-3 ouă fierte tari şi tăiate bucăţele
-maioneză câtă vă place (reţeta o ştiţi deja)
-punem toate ingredientele într-un castron amestecăm, potrivim de sare şi piper

3. Desert rapid:
-un pachet mare de pişcoturi de şampanie
-2 crème reci(de la dr Oekter) pe care le batem doar cu lapte şi cât zahăr scrie pe plic (nu mai adăugaţi unt sau margarină); de ex. 1 de ciocolată, trufe şi rom cu 1 caramel, sau 1-cafea/brandy şi 1 caramel
-1/2 l lapte rece, 6-8 linguri zahăr
-cafea fiartă
-batem fiecare plic de crema cu 250 ml lapte rece şi 3-4 linguri de zahăr
-muiem puţin piscoturile în cafea şi le aşezăm pe un platou (să semene cu un tort): un strat de pişcoturi, un strat de cremă
-deasupra îmbrăcăm cu crema şi putem presăra nucă de cocos

                             Am scris un meniu mai uşor ţinând cont că au fost Sărbătorile. Poftă bună!salata

Review overview
5
***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

13 COMMENTS

  1. Mersi frumos pentru retete. Si mie imi place salata orientala cu maioneza dar sotului meu nu. Ar trebui sa fac separat pentru mine dar sincer….taman atunci nu am chef si uite asa mananc fara. Lenea asta bat-o vina 🙂

  2. Salata de crudități o voi încerca mâine. Și cea orientală pare foarte bună. De desert, ce să mai spun?

  3. Multumesc, Arci ! Multumesc, Nicol ! Foarte buna ideea ta cu un meniu usor dupa sarbatori ! Delicioase retete, abia astept sa le incerc pe toate ! locco_smiley_10 locco_smiley_10

  4. Imi plac toate retetele de azi. Salata orientala si cea de cruditati sunt printre favoritele mele.

    • Si eu prefer salata orientala. Deja m-au apucat poftele numai cand ma gandesc.

  5. Niste retete interesante…acum stiu ce sa ii recomand mamei cand se plange ca nu mai stie ce sa gateasca.

  6. Na. Acum vreau si eu salata orientala!!! Arciiii, eu nu sunt buna la bucatarit! Trimite-mi! 🙂

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.