Numărătoarea inversă 1945, de Chris Wallace – Mitch Weiss – Editura RAO – recenzie

Titlul: Numărătoarea inversă 1945

Autor: Chris Wallace – Mitch Weiss

Editura: RAO

Anul apariției: 2022

Nr. de pagini: 368

Categoria: Istorie Universala.

  O carte superbă, de maestru… Numărătoarea inversă 1945 se citește ca un roman captivant. Wallace dezvăluie mecanismele și dezbaterile interne care au dus la crearea bombei atomice în cel mai scurt timp posibil… Dar el surprinde și profunzimea modului în care s-au luat deciziile la nivel înalt – și emoția acelor zile. – Jay Winik, The New York Times Book Review

  Efortul secret și intens al Statelor Unite ale Americii de a dezvolta o bombă atomică în climatul politic al anului 1945, a dus la înființarea Proiectului Manhattan, proiect coordonat de structura de vârf din administrația statului, având în componența sa personalități renumite din diverse domenii științifice și cadre militare de elită. Moartea fulgerătoare a președintelui Roosevelt, preluarea de către vicepreședintele acestuia, Harry Truman a conducerii, crează disensiunii și temeri cu privire la derularea ulterioară a Proiectului. Temeri nefondate,Truman se dovedește a fi unul dintre susținători, înțelegând importanta și necesitatea acestui proiect de anvergură.

  Persoanele care au contribuit ca acest efort să aibă rezultatele scontate, sunt prezentate rând pe rând, atât în ceea ce privește viața personală, dar și activitatea dinainte și după includerea în echipa formată. Primul dintre aceștia, adus în atenția noastră de către autorii, este fizicianul de renume, J.Robert Oppenheimer, directorul științific al Proiectului Manhattan.

  Oppenheimer s-a lansat cu entuziasm în proiect, considerându-l mijlocul cel mai eficient de a pune capăt războiului. A convins oameni de știință cu reputație mondială să-și dezradacineze familiile și să i se alăture la sediul laboratorului secret de dezvoltare a armelor atomice din Los Alamos, într-o zona complet izolată, înconjurată de canioane și de piscurile Munților Stâncoși, în sudul extrem al acestora.

  Piloții care aveau competențele necesare pentru a putea transporta și detona, la nevoie, un asemenea armament, sunt prezentați cu respect și admirație. Abilități remarcabile adecvate pilotajului, experiență în situații limita, caracterul puternic al învingătorilor și curajul de a încerca ceva nou cu un grad de periculozitate peste limită, sunt doar câteva dintre calitățiile acestora. Colonelul Paul Tibbets Jr. este primul pilot căruia i s-a cerul să se alăture Proiectului. Alegerea echipei a fost prima sarcina trasată, sarcina pe care a îndeplinit-o cu multă atenție, asigurând astfel reușita într-o conjunctură fără precedent.

   Fiecare capitol este denumit “numărătoare inversă” la care se adaugă numărul de zile care au rămas până la detonare, acest aspect crește, într-un fel involuntar, nerăbdarea de a ajunge la ultimele pagini, acolo unde deznodământul poate lua diverse forme. Modul cum autorii cărți reușesc pe întreg parcursul ei să umanizeze evenimentele prezentate, rămâne un mister. Fiecare personaj te surprinde, îți place, ajungi să înțelegi cauza căreia i s-a dedicat, lucru pe care nu îl credeai posibil la începutul lecturii.

  Precizări impresionante, dureroase prin detalii, regăsim în capitolele care prezintă aspecte din viața unor japonezi. De ce au ales autorii să le insereze printre capitolele cu detalii tehnice, dezbaterii fără sfârșit, prezentarea testele care au dovedit distrugerea de care este capabilă o astfel de bombă, remarcând totodată posibilitatea ca unele consecințe să nu fie cunoscute în întregime, este discutabil și nu am reușit să înțeleg optica acestei gândiri.

  Copilul nu avea de unde să știe, dar orașul și ținutul înconjurător erau în haos. Bazele militare din afara Hiroshimei pierdură brusc contactul radio și telefonic cu orașul. Când salvatorii ajunseră, în sfârșit, rămaseră șocați când văzură distrugerile. Relatările de la postul de radio japonez spuneau: “ Practic, toate ființele vii- oameni și animale – au fost, literalmente, arse până la moarte”.

Până când Hideko ajunse la rău, ea știa deja asta. Acum trebuia să găsească o cale de supraviețuire. 

  Divergențele de opinii rezultate ca urmare a deciziei de folosire a unui armament care putea da naștere unei deflagrații ce producea “ o explozie de lumina ce se va înălța undeva între 3 și 4 kilometri deasupra pământului”, explozie ce va periclita orice formă de viață pe o rază de cel puțin un kilometru, ucigând aproximativ 20.000 de oameni în funcție de zona amplasată, sunt dezbătute în multe dintre capitole sub o formă sau alta. Consecințele au fost departe de aceste calcule preliminarii. De menționat că, dezbaterile în legătură cu acest subiect nu au încetat niciodată, ele continuă și astăzi după decenii întregi.

  Despre impactul consecințelor detonării celor două bombe atomice , prima la Hiroshima și cea de-a doua la Nagasaki ( alegerea acestei locații a fost impusă de împrejurări), felul cum a fost privită de către cetățenii americani acestă distrugere în masă, soldată cu moartea a zeci de mii de japonezi, mulți dintre ei pierind instantaneu, alți din cauza bolilor provocate de radiație, și despre capitularea oficială a Japoniei  vă las să citiți în cele ce urmează.

  “ Înțeleg semnificația tragică a bombei atomice, spunea președintele. Am folosit-o împotriva celor care ne-au atacat fără niciun avertisment, la Pearl Harbor, împotriva celor care au înfometat, au bătut și au executat prizonieri americani de război, împotriva celor care au abandonat orice simulacru de respectare a legilor internaționale ale războiului… Vom continua să folosim această armă până când vom distruge complet capacitatea de luptă a Japoniei. Doar o capitulare a Japoniei ne va putea opri.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți