O poveste de la Sfântul Munte, de Regina Maria a României – Editura BookStory – recenzie

O poveste de la Sfântul Munte, de Regina Maria a României

Editura BookStory, 2022

  Un gând frumos este asemenea unei biserici în care omul își odihnește sufletul. (Marie Alexandra Victoria de Saxa Coburg și Gotha, regină a României)

  Salutăm inițiativa Editurii BookStory de a aduce în atenția cititorilor și texte mai puțin cunoscute ale Reginei Maria, de numele căreia se leagă atâtea povești adevărate despre speranță, mărinimie, curaj, patriotism, o eroină care va deveni un simbol național, în ciuda aprigei campanii denigratoare din perioada comunistă.

  Se căsătorește la doar 17 ani, în urma unui aranjament al Caselor Regale, cu prințul moștenitor Ferdinand al României. Cu toate că viața ei se anunța monotonă, destinul o va aduce în prima linie a frontului, la 200 de metri de inamic, în Primul Război Mondial, sau ca servitor sanitar, îngrijind bolnavii de holeră și de tifos.

  Iubită de Armată și bârfită de nobili, Regina Maria a României se dedică total poporului român, care o adoptă și o transformă într-un model. Ca om iubitor de cultură, Maria oferă burse artiștilor și scrie literatură pentru copii și memorialistică.

   Povestea de la Sfântul Munte (A Legend from Mount Athos) a fost publicată pentru prima dată în 1923 la Editura Librăriei I. Hertz din București, iar ediția de față este în traducerea lui Nicolae Iorga și cu ilustrații de Raluca Tudor.

  Volumul O poveste de la Sfântul munte cuprinde două povestiri cu iz de legendă, îmbrăcate în haine de sărbătoare, cu artificii stilistice și pline de patos: povestirea omonimă și Cartea minunată a părintelui Simion, texte adresate copiilor, dar și adulților care au nevoie în viața lor de puțină lumină și culoare.

  Prima povestire debutează cu o descriere romantică a muntelui în care nu a călcat picior de femeie, cu cele douăzeci de mănăstiri ale sale ca niște cetăți fantastice, cu călugări care locuiesc în case ca niște cuiburi de rândunică. Comparații, epitete, exclamații retorice; naratorul nu face economie la figuri de stil.

            Muntele Athos, Sfântul Munte! Numele lui e plin de taină – pe jumătate ca o poveste, pe jumătate ca un vis pentru cei care nu vor îndrăzni niciodată să intre în cuprinsul atâtor ziduri sfinte ale sale.

  Povestea propriu-zisă, o poveste răsăriteană, poveste foarte veche, spusă de un realist, poate părea hilară: ocupați cu rugăciunile zilnice, călugării se trezesc că nu mai pot face față dezordinii și mizeriei generale. Or, a face curat e o activitate a femeilor. Aceștia ajung să se roage la unison să vină Sfânta Fecioară Maria să le vină în ajutor, fiind singura femeie care ar putea să intre în acest loc sfânt, căci, după spusele naratorului..

            Femeile, firește, erau ființe inferioare – așa era credința din vechime – și nici umbra trecerii lor nu trebuia să cadă asupra vreuneia dintre sfintele cărări, ba niciun dobitoc de parte femeiască nu putea să calce pe Sfântul Munte. Vaci sau găini ar fi adus păcatul înaintea Domnului și, dacă peștii toți erau primiți pe masă, aceasta era doar pentru că nimeni nu dădea de capăt care nu erau de parte bărbătească.

            Se zice totuși că, în ceea ce privește gătirea bucatelor și ținerea casei, femeia are rosturi care sunt numai ale ei: și oare nu sunt cuvinte din Biblie despre aceasta?

  Cuvioasa Maria le ascultă rugile și coboară pe Munte, le rânduiește lucrurile, apoi se ridică la cer, nu înainte de a promite că se va întoarce.

  Spusă de un romantic, istorisirea se îmbracă în straie de sărbătoare, o legendă străveche colorată stilistic, în care zeitatea invocată răspunde chemării, părând ca și cum Cerul s-ar fi pogorât pe pământ. Însă, Sfânta Maică nu poate rămâne printre muritori, deoarece icoanele înfățișând răstiginirea Îi fac rău. Finalul este unul moralizator: nicicând ruga călugărilor nu a mai fost la fel de puternică.

  Cartea minunată a părintelui Simion  începe cu „a fost odată, demult…” și spune povești uimitoare, înfățișează sfinți și regi, palate de aur și biserici maiestuoase. Copiii se întrec să-i cale pragul părintelui, iar gemenii Ghiță și Stanca se lasă convinși de trei frați călugări să intre pe furiș pentru a se uita în minunatul ceaslov. Pedeapsa va fi una pe măsura faptei lor.

  În sfârșit, ... când foile cărții se deschiseră pentru ei, Stanca și Ghiță văzură nu numai sfinți și martiri, dar și mulți, mulți îngeri cu aripile albe ca neaua – așa că trebuie să fim încredințați că copiii veniseră în casa neprihănită a părintelui Simion ca adevărați creștini, cu sufletul curat și inimile pocăite.

  Diferite ca tehnică narativă, cele două povestiri apelează la aceleași surse de inspirație: puterea credinței adevărate și mitologia, dar scrise fiind într-o manieră care surprinde și încântă cititorul. Două povestiri cu caracter moralizator, în care binele învinge răul, iar rolul eroului este preluat de călugărul credincios: Dimitrie și Simion, fiecare având o singură superputere: credința de nestrămutat.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți