Ordinea de zi de Eric Vuillard Editura Litera

– recenzie carte –

Titlu original : L’ordre du jour

Traducere din limba franceză : Mona Apa

Editura: Litera

Colecția Clasici contemporani Litera

Anul apariției : 2018

Număr de pagini : 160

  Eric Vuillard, născut în 1968 la Lyon, este un scriitor și cineast francez. A regizat două filme, L’homme qui marche și Mateo Falcone. Este autorul romanului Conquistadors (2009), recompansat cu Grand prix litteraire du Web – mențiunea specială a juriului 2009 și cu premiul Ignatius J. Reilly 2010. A primit premiul Franz-Hessel 2012 și premiul Valery-Larbaud 2013 pentru volumele La bataille d’Occident (2012) și Congo (2012) și, de asemenea, premiul Joseph-Kessel 2015 pentru Tristesse de la terre (2014) și premiul Alexandre Viallate pentru 14 juillet (2014). Cea mai nouă carte a sa, Ordinea de zi (L’ordre du jour, 2017) a fost recompensată cu premiul Goncourt 2017.

   După experiența plăcută oferită de lectura titlurilor ,,Cântec lin” (Goncourt 2016) și ,,Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți” (Goncourt pour les lycéens), mi-am spus că nu voi rata niciun prilej de a citi o carte apreciată și premiată de juriul Goncourt, dovadă incontestabilă a valorii sale literare. De aceea, odată tradus ultimul roman al lui Eric Vuillard, câștigătorul premiului Goncourt de anul trecut s-a numărat printre prioritățile mele. Și nu îmi pare rău !

   Descrierea cărții sună astfel :

  ,,20 februarie 1933, o zi banală de iarnă berlineză. În salonul luxos al reședinței președintelui Republicii are loc o întâlnire secretă între douăzeci și patru de mari industriași germani și oficiali naziști de rang înalt veniți să ceară sprijin financiar pentru Partidul Național-Socialist înaintea alegerilor legislative. Satisfăcuți de perspectivele care li se oferă, magnații își deschid larg pungile, gest care va avea consecințe cumplite pentru întreaga lume.

  12 martie 1938, anexarea Austriei este în curs. În acea zi menită să rămână în istorie, jurnalele de știri înfățișează o armată motorizată în mișcare, o forță teribilă, inexorabilă. În spatele propagandei țesute cu talent de Goebbels se desfășoară însă un surogat de Blitzkrieg, căci panzerele se defectează unul după altul pe drum. Adevărata istorie a Anschlussului este departe de imaginea cunoscută îndeobște. Nu tăria de caracter sau hotărârea nestrămutată a unui popor aduc victoria, ci o combinație între intimidare și cacealma.

  Prin această relatare intensă și captivantă, Eric Vuillard avertizează cu privire la pericolul orbirii voite și amintește că, în ultimă instanță, cel mai rău deznodământ nu este inevitabil.”

  Trebuie să încep prin a spune că mi-a plăcut teribil de mult această carte, felul în care este scrisă, maniera poetică în care autorul alege să înfățișeze o serie de evenimente istorice. Paginile zboară una după alta, curgând ca un râu învolburat, pregătit să iasă din matcă. Ajungi la sfârșit și te întrebi: Ce am citit? Ce gen literar abordează Eric Vuillard în acest ultim roman? Așa cum au spus-o unii critici, nu există ÎNCĂ un nume pentru genul acesta de scriere, însă ar trebui să i se dea, la un moment dat.

   Cert este că Eric Vuillard, înzestrat cu talent, influențat de cinematografie, transpune istoria într-o peliculă de film, cu sau fără fundal sonor, alb-negru sau în culori, după imaginația fiecărui cititor. Astfel, sub ochii noștri se prezintă câteva cadre din istoria învolburată a primei jumătăți a secolului al XX-lea, din istoria excepțională a Germaniei naziste, dintr-o istorie marcată de acțiuni, mai bine sau mai prost gândite, ce au cutremurat societatea acelor ani, ce și-au pus amprenta asupra oamenilor de ieri și asupra celor de astăzi.

  Este incredibil faptul că Vuillard alege să prezinte câteva întâmplări din culisele celui de-Al Treilea Reich, evenimente prea puțin cunoscute, dar care îi permit cititorului să-și contureze o perspectivă diferită asupra acelei perioade ce nu încetează să ne suscite interesul.

  În prima parte a cărții, suntem martorii unei întâlniri ,,în spatele ușilor închise” dintre 24 de magnați industriali germani și reprezentanți ai partidului nazist. Printre oamenii de afaceri dispuși să sponsorizeze partidul lui Hitler se numără nume cunoscute, care prin gestul lor de a-și goli portofelele au avut un rol semnificativ în ascensiunea Hitler și alegerea lui în funcția de cancelar al Germaniei (1933). Un prim pas spre dezastrul ce va urma a fost realizat fără ezitări.

,,Astfel, pe cei 24 nu-i cheamă nici Schnitzler, nici Witzleben, nici Schmitt, nici Finck, nici Rosterg, nici Heubel, după cum ne îndeamnă să credem registrul populației. Pe ei îi cheamă BASF, Bayer, Agfa, Opel, IG Farben, Siemens, Allianz, Telefunken. Sub aceste nume îi cunoaștem. Îi cunoaștem chiar foarte bine. Ei sunt printre noi, în mijlocul nostru. Ei sunt automobilele noastre, mașinile noastre de spălat rufe, produsele noastre de divertisment, deșteptătoarele noastre, asigurările noastre imobiliare, bateriile ceasurilor noastre de mână.

Ei sunt acolo, pretutindeni, sub nenumărate forme. Cotidianul nostru le aparține. Ei au grijă de noi, ne îmbracă, ne luminează, ne transportă pe drumurile lumii, ne leagănă. Și cei 24 de bonomi prezenți în palatul președintelui Reichstagului, în acea zi de 20 februarie, nu sunt decât mandatarii lor, clerul marii industrii ; ei sunt preoții lui Ptah. Iar ei stau acolo, impasibili, ca 24 de mașini de calcul, la porțile Infernului.”

  Așa cum bine știm, tendințele expansioniste ale lui Hitler s-au materializat mai întâi prin dorința de alipire a Austriei – țara lui natală – la Germania nazistă. Această acțiune militară și diplomatică avea să pregătească terenul pentru izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Dar înainte de toate, autorul francez ne prezintă câteva momente-cheie ce au precedat alipirea Austriei.

  Hitler încearcă să-și atingă obiectivul, făcând apel atât la constrângeri, amenințări, cât și la mijloace oarecum democratice, astfel încât să nu atragă prea mult atenția Marilor Puteri. Prin urmare, Hitler îl convoacă pe cancelarul austriac, căruia îi adresează un ultimatum sub forma unei serii de cereri. Se dovedește că din punct de vedere constituțional, cancelarul austriac nu-l poate ajuta, nu-i poate pune în aplicare doleanțele, nefiind cel mai mare om în stat. Trecând peste orice impedimente juridice, Hitler solicită numirea în poziții-cheie în stat a unor oameni supuși Reichului, respectiv amnistierea unor naziști din închisorile austriece.

  Ulterior, în ziua de 12 martie 1938, anexarea Austriei se află în curs. Hitler și mașina de război germană se pregătesc să intre în Austria și s-o alipească. Mulți austrieci așteaptă cu nerăbdare venirea Fuhrerului, venire ce se lasă așteptată, întrucât se ivesc niște probleme de natură tehnică, niște motoare defecte ș.a.m.d. Ceea ce este relatat de manualele de istorie drept un moment teribil, ceea ce este descris de propaganda nazistă drept război-fulger (Blitzkrieg), debutează cu o întârziere rușinoasă, cauzată de o soartă nepotrivnică.

  Autorul surprinde jocuri diplomatice, include anexarea Austriei și încercările de hegemonie ale Germaniei naziste într-o istorie înfățișată sub forma unui muzeu de costume, unde se regăsește și uniforma naziștilor. Căci oricât de crâncen ar fi fost războiul provocat de Hitler, oricât de grei și de lungi ar fi părut acei ani, totul a trecut, rămânând doar o filă din marea carte a vieții, un fragment de istorie peste care praful nu a apucat să se așeze.

  Eric Vuillard surprinde rolul moralizator al istoriei într-o viață supusă ciclicității:

,,Nu cazi de două ori în aceeași prăpastie. Dar cazi întotdeauna la fel, într-un amestec de ridicol și spaimă. Și într-atât ți-ai dori să nu cazi, încât te agăți, strigi. Lovituri de călcâi îți zdrobesc degetele, lovituri de cioc îți sparg dinții, îți scot ochii. Prăpastia e mărginită de clădiri înalte. Și istoria este acolo, zeiță rezonabilă, statuie neclintită, o dată pe an, jerbe uscate de bujori și, drept bacșiș, în fiecare zi, pâine pentru păsări.”

   Astfel, pot afirma că bănuiesc motivul pentru care juriul Goncourt a premiat acest volum. Exceptând valențele literare – de care dispune din plin -, ,,Ordinea de zi” transmite cititorilor săi un mesaj extrem de important, și anume acela de a nu se încrede în descrierile ce elogiază evenimente, personalități istorice. Le este recomandat să treacă dincolo de legenda ce se încheagă în jurul acestora și să analizeze totul cu obiectivitate, fără a uita vreo clipă că în spatele oricăror dezastre sau reușite înregistrate de societatea umană s-au aflat niște oameni ca toți ceilalți, cu potențial în unele cazuri, dar victime ale slăbiciunilor omenești, ale propriilor ambiții, ale propriei nebunii.

  Și, mai mult decât atât, cititorilor li se amintește că anumite catastrofe se pot repeta… într-o altă epocă… într-o altă țară sau pe alt continent… în alte circumstanțe… în alt mod… însă impactul asupra societății rămâne același, la fel de dur, la fel de îngrozitor.

  Așadar, recomand romanul ,,Ordinea de zi”, ce poartă semnătura talentatului Eric Vuillard, tuturor celor care vor să descopere, să înțeleagă o altă latură a istoriei, în principal, și a ascensiunii nazismului în Europa, în plan secund!

Părerile criticilor :

• ,,În Ordinea de zi , laureatul Premiului Goncourt 2017 disecă modul în care o succesiune de mici lașități au deschis calea nazismului triumfător.” (Paris Match)
• ,,Ordinea de zi este o carte de o forță uluitoare în simplitatea ei.” (Le Monde)
• ,,Ordinea de zi este o carte sinistră, amuzantă și inclasabilă, nici relatare istorică, nici roman – sau ambele în același timp. Pe scurt, Vuillard a inventat un gen. Ar trebui să i se dea un nume.” (L’Opinion)

LECTURĂ PLĂCUTĂ !

Cartea Ordinea de zi de Eric Vuillard poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii Cărţi Editura Litera