Seria Mason Sisters de Sandra Brown-iubire la timpul potrivit

Seria Mason Sisters de Sandra Brown-iubire la timpul potrivit

    Două cărticele ce pot fi citite în serile brumării ale toamnei. Două poveşti de dragoste în stilul inconfundabil al Sandrei Brown. Obişnuiţi cu stilul relaxant al autoarei ce ajunge câteodată să fie extrem de siropos, de data asta în cele doua cărţi veţi întâlni poveşti de viaţă interesante. În cea de-a doua cartea din serie veţi descoperi părţi amuzante, făcând naraţiunea mult mai captivantă şi dându-i  o formă aparte, în ciuda faptului că începutul are în prim plan un eveniment tragic. Nici prima carte nu duce lipsă de situaţii amuzante, dar mai domestice, de familie. Omul potrivit la locul potrivit, sau iubire la timpul potrivit, aşa se pot caracteriza cele două poveşti din serie.

1. Fanta C (1987) – Fanta C (Editura Miron)
2. Adam’s Fall (1988) – Cãderea lui Adam (Editura Miron)

1. Fanta C- Sandra Brown

Fragment: 

Simţindu-se cea mai rea făptură de pe faţa pămîntului şi ignorînd privirile pline de reproş ale copiilor, Elizabeth dădu drumul pisicuţei. Cu toate lăbuţele desfăcute, pisica ateriză exact la picioarele lui Megan.

Fetiţa se întinse după ea, dar animalul o rupse la fugă speriat. Alergă prin iarbă, prin gardul viu şi se opri chiar între picioarele lui Thad Randolph. Ţipînd, copiii alergară după Baby, nebăgînd în seamă rugăminţile chinuite ale mamei lor de a rămîne unde erau. Îşi lipi obrazul de trunchiul copacului şi se resemnă să joace acea farsă pînă la sfîrşit. Ascultă cum copiii îi explicau singurului bărbat neînsurat care locuia lîngă ei ce se întîmplase. Glasurile lor tinere răsunau în liniştea după-amiezei tîrzii. Din cînd în cînd, Elizabeth îl auzea pe domnul Randolph făcînd cîte un comentariu, ca: „Nu mai spune”. „Sînt convins că Baby era înspăimîntată”. „Nu, bineînţeles că n-a fost vina ta, Matt. Pisicuţele obişnuiesc că se caţere în copaci”.

– Şi acum mămica a rămas acolo sus.

Elizabeth gemu şi îşi închise ochii strîns. Se rugase să îşi termine de spus povestea şi să se plictisească la un moment dat. Şi-I închipui mîngîindu-i uşor pe cap şi apoi ducîndu-şi în casă punga cu alimente pe care o ţinea în braţe cînd pisica i-a trecut printre picioare. Dar cînd deschise ochii, Elizabeth văzu printre ramurile copacului că el pusese punga pe capota jeep-ului său Cherokee şi că ţinea pisicuţa în mîinile lui mari. Baby era încolăcită ca un ghem şi, evident, se bucura de atenţia lui.

– Mama voastră a dat pisicuţa jos?

– Îhî. Dar e tot acolo. Mămiiico! urlă Matt prin grădină.

– Nu cred că se mai poate da jos.

Elizabeth fusese întotdeauna mîndră de intuiţia de care dădea dovadă Megan, care era deosebită pentru vîrsta ei. Dar acum îi venea să o strîngă de gît.

– Sînt… sînt în regulă, strigă ea ca răspuns şi puse grăbită un picior încălţat cu ciorap pe următoarea cracă. Lilah o sfătuise să pară neajutorată şi deprimată în faţa vecinului ei celibatar, dar asta era ceva ridicol. Îl văzu pe Thad Randolph dînd pisicuţa lui Megan, dar cu atenţia îndreptată în altă parte. Se uita la copac cu ochii îngustaţi ca şi cum ar fi încercat să o zărească printre crengi. Toţi trei, cu Baby cuibărită în braţele lui Megan, se apropiară.

– E doar o mămică, spuse Matt cu dispreţ. Nu cred că se pricepe să se caţere în copaci.

– Dar ai spus că parcă ar fi Rambo, sări Megan în apărarea mamei ei.

– S-a urcat, dar nu cred că mai poate să se dea jos, spuse Matt, privindu-l pe Thad, solemn. Ştii cum sînt mămicile

Grupul ajunsese deja la picioarele copacului.

– Doamnă Burke?

– Bună ziua, domnule Randolph. Ce mai faceţi? îşi dădu seama că abia se abţinea să nu zîmbească.

– Bine, mulţumesc. Dar dumneavoastră?

– Bine, zise ea dîndu-şi la o parte din ochi o şuviţă de păr. Parcă ar fi stat de vorbă pe deasupra gardului viu din trandafiri care le despărţea proprietăţile.

– Aveţi nevoie de ajutor?

– Cred că mă descurc, mulţumesc. Îmi pare rău că v-au implicat copiii în toată treaba asta.

– Mă bucur să vă ajut. Ea îl văzu încruntîndu-se.

– Sînteţi sigură că vă descurcaţi? Ea se uită în jos şi îi veni ameţeală.

– F… foarte sigură.

El păru neîncrezător. Pentru o clipă nu spuse nimic, după care, luînd o hotărîre, zise:

– Apucaţi craca aceea – nu, pe cealaltă – cu mîna dreaptă. Aşa. Acum puneţi piciorul stîng… aşa, acolo. Vocea aceea masculină îi aminti de un tunet îndepărtat şi prietenos. Dîndu-i indicaţii, o făcu să coboare. Aproape că reuşise cînd auzi un zgomot de haine rupte.

– Ah! Se afla pe craca cea mai joasă, gata să pună piciorul pe scară, cînd fu oprită deodată.

– Ce-a fost asta? întrebă Thad.

– Ăăă, cred că s-a agăţat ceva de o cracă.

-Ce anume?

– Una din dantelele alea, îi spuse Matt. Poartă tot felul de porcării din dantelă pe dedesubt.

– Matthew! strigă Elizabeth, îmbujorată. Spera ca vecinul ei să pună roşeaţa pe seama eforturilor inutile, deocamdată, de a-şi desprinde juponul.

– Staţi, lăsaţi-mă pe mine, spuse Thad, urcînd scara.

– Pot şi singură.

– Nu, mai bine concentraţi-vă pentru a vă ţine cu ambele mîini. Mă tem că o să cădeţi. Uitîndu-se spre pămîntul care părea să se îndepărteze cu cît se apropia ea mai mult, Elizabeth făcu ce i se spusese şi se ţinu în timp ce vecinul ei celibatar şi necunoscut cu păr alb şi umeri laţi îi dădu la o parte fusta şi îşi îngropă mîinile în metri întregi de pînză şi dantelă, căutînd locul unde se agăţase. Păru să treacă o veşnicie pînă îl găsi.

– Gata, spuse el, în cele din urmă, am găsit. Pipăi materialul rupt.

– Nu-i decît o ruptură mică. Poate o veţi putea repara.

– Da, poate, spuse Elizabeth, trăgînd tivul dantelat al juponului dintre degetele lui. Mulţumesc. Aşa cum stătea pe scară, faţa lui se afla aproape la acelaşi nivel cu a ei. Elizabeth nu mai fusese niciodată atît de aproape de el. Atît de aproape încît să vadă că ochii îi erau foarte albaştri. Atît de aproape încît să observe că părul lui nu era complet alb, ci sare şi piper, predominant sare. Atît de aproape încît să îi simtă mirosul coloniei, care o făcea să se gîndească la şei şi sex. Şi cînd văzu cum freca între degete o bucăţică ruptă de dantelă, ochii îi luară foc şi gura i se uscă.

– Cu plăcere, spuse el încet, susţinîndu-i privirea. Tremuraţi, să ştiţi. Lăsaţi-mă să vă ajut să coborîţi. Atinse pămîntul şi dădu scara la o parte. După care se întinse şi o prinse de mijloc. Mîinile lui mari se aflau de o parte şi de alta. Ea îi simţea degetele cuprinzîndu-i mijlocul, aproape întîlnindu-se pe şira spinării.

– Puneţi mîinile pe umerii mei şi aplecaţi-vă în faţă.

2.Cãderea lui Adam-Sandra Brown

Fragment: 

S-a anunţat la buletinul de ştiri de seară. Accidentul s-a petrecut pe un munte din nordul Italiei. Nu foarte înalt, dar suficient. Suficient de înalt şi de aspru pentru a cîştiga respectul unor alpinişti experimentaţi. O cădere într-o prăpastie adîncă de aproape zece metri a fost de ajuns pentru a-i afecta grav şira spinării lui Adam Cavanaugh, pentru a provoca ‘titluri de o şchioapă şi a face ca sute de angajaţi ai săi din toată lumea să fie cuprinşi de panică. Thad Randolph nu intră în panică, dar ştirea aceea îi atrase atenţia, totuşi. Se opri din repararea •unui transformator pentru fiul său, Matt, şi le spuse brusc şi lui şi surorii lui, Megan, să facă linişte, după care dădu mai tare televizorul portabil din bucătărie. …singurul supravieţuitor. Tocmai a fost adus aici, la Roma, de unde vom afla mai tîrziu, în cursul acestei seri, amănunte în legătură cu starea sănătăţii sale. Alături de el mai erau pilotul de curse francez Pierre Gautier şi magnatul englez în domeniul bancar, Alexander Arrington. Ambii au fost găsiţi decedaţi. Domnul Cavanaugh, un celebru industriaş pe plan mondial, este proprietarul, lanţului de hoteluri Cavanaugh. Este…”

– Hei, dar acolo lucrează mama, spuse Matt.

– E vorba de Adam pe care îl cunoaştem noi? întrebă Megan.

– Da, spuse Thad încruntat. Linişte. Reportajul era transmis în direct de la Roma. Crainicul din New York îl întrebă pe reporterul aflat pe teren:

– Medicii şi-au exprimat vreo părere în legătură cu starea sănătăţii domnului Cavanaugh?

– Nu. Oficialităţile spitalului refuză să ofere orice informaţie pînă cînd domnul Cavanaugh nu este supus unui control amănunţit pentru a se constata cu certitudine în ce stare se află. Deocamdată nu mi s-a spus decît că rana sa, sau rănile, i-au afectat şira spinării şi pare să fie ceva grav.

– Era conştient cînd a fost adus?

– Nu avem nici o confirmare oficială în acest sens, deşii nu părea să fi fost conştient. Imediat după ce a sosit elicopterul, a fost dus înăuntru. Vom avea mai multe informaţii…” Deodată, Thad răsuci butonul televizorului la minimum şi rosti un cuvînt pe care copiii trebuiau să-l ignore şi să nu-l repete. Nu îl repetară de teama consecinţelor – ceea ce nu părea drept, din moment ce mama lor nu îl pedepsea niciodată pe Thad pentru că îl folosea, dar nu puteau să-l igno’re. Mai ales cînd cuvîntul sfîrîi, practic, pe buzele subţiri ale lui Thad.

– Al dracului prost!

– Cine? întrebă Elizabeth Randolph, intrînd în bucătărie pe uşa din spate şi punîndu-şi servieta şi poşeta pe masă. Toţi trei se întoarseră iute.

– Mamă! Ghici despre cine vorbea omul de la televizor!

– Matt, Megan, fuga, spuse Thad repede, transformîndu-şi braţul într-o săgeată care indica spre uşa ce dădea spre celelalte încăperi ale casei,

– Bine, tată, dar…

– Afară, lăsaţi-mă să vorbesc eu cu mama voastră.

-Dar ea… Obiecţiile li se stinseră pe buze cînd sprîncenele lui formară un V adînc. Era serios. în decursul anului ce trecuse de cînd Thad Randolph se căsătorise cu Elizabeth Burke, copiii ajunseseră să-l adore şi să-l respecte,, El se obişnuise cu gălăgia lor şi ei cu toanele lui. Erau afectuoşi unul cu altul; copiii acceptaseră imediat să devină ai săi prin adopţiune. Dar acum avea expresia aceea care nu lăsa loc discuţiilor, ceea ce însemna că insistenţele nu ar fi fost numai zadarnice, dar şi imprudente, aşa că ieşiră tîrşîindu-şi picioarele.

– Thad, ce s-a întîmplat? El se duse lîngă Elizabeth şi îi puse mîinile pe umeri.

– Nu vreau să te superi.

– Expresia de pe chipul tău m-a supărat deja. Ce se întîmplă? Ce e? Ceva groaznic, ştiu. Mama? Tata? Lilah? Elizabeth îşi pierduse primul soţ într-un oribil accident de maşină. Ştia cum este să primeşti o veste proastă pe neaşteptate. Simţi din nou un gol în stomac, la fel ca în dimineaţa cînd le deschisese uşa celor doi poliţişti, care stăteau cu pălăriile în mîini şi aveau chipuri sumbre. Speriată, îl apucă pe Thad de cămaşă.

– Spune-mi.

– E vorba de Adam.

– Adam? îşi umezi buzele repede şi se făcu albă ca varul. Elizabeth avea relaţii personale cu Adam Cavanaugh, Iniţial, fusese ceva strict legat de afaceri, dar legătura lor profesională avansase direct proporţional cu extinderea magazinelor ei Fantasy din holurile hotelurilor Cavanaugh. Acum existau cinci magazine, dar se plănuiau şi altele. Elizabeth şi Adam erau legaţi printr-o prietenie care, altădată, l-ar fi făcut gelos pe Thad. Dar, din moment ce acesta era convins că frumosul şi tînărul milionar nu-i mai era rival, îl considera şi el tot un prieten.

– I s-a întîmplat ceva lui Adam? întrebă ea cu o voce slabă din cauza neliniştii.

– A alunecat şi a căzut în timp ce urca pe munte în Italia.

– Oh, Doamne, spuse ea ducîndu-şi mîna la gură. E mort?

– Nu, dar e foarte grav rănit. L-au dus la un spital din Roma.

– Grav rănit? Cît de grav? – încă nu sînt siguri de…

– Thad.., El oftă resemnat.

– Rănit la şira spinării.

Ochii lui Eîizabeth se umplură de lacrimi.

– Nervul spinal a fost retezat?

– Nu ştiu, spuse el, iar cînd ea îl privi îngrijorată, Thad adăugă; Jur că nu ştiu. Ştirea a fost foarte sumară. îi povesti tot ce spusese reporterul.

– Nu pare deloc bine. Eîizabeth se prăbuşi la pieptul soţului ei, care o îmbrăţişă strîns.

– Abia aştepta excursia asta, zise ea cu faţa lipită de cămaşa lui Thad. Cînd mi-a spus că o să urce pe muntele ăla i-am zis că e nebun dacă-şi riscă viaţa cu un sport prostesc, spuse ea trăgîndu-şi nasul. Dar glumeam, adăugă ea şi apoi îşi înălţă capul brusc.