Viata si faptele haiducului Tanase Vlasia de Danut Ungureanu

Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia,de Dănuț Ungureanu

Editura Tritonic (2015)

Număr de pagini 200

Colecția Serie de Autor

Un basm reinterpretat

    Când am început să citesc acest roman, aveam așteptări foarte mari, autorul surprinzându-mă în mod plăcut nu cu mult timp în urmă cu Anatomic Graffiti, din volumul 3.1 . Mărturisesc că așteptările mi-au fost cu mult depășite. Am descoperit în Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia, pe lângă povestea spusă cu mult umor, semnificații încifrate, elemente ale unei culturi literare vaste și subtilități postmoderne impresionante.

   Titlul romanului trimite la vechile povești haiducești, mai ales că numele propriu nu este întâmplător ales (Tănase provine fie din grecescul tanis, care însemnă șarpe, fie de la Thanatos, personificare a morții din mitologie, iar Vlăsia reprezintă, conform dicționarului, o pădure întinsă care, înainte de 1848, se întindea ca un arc, cuprinzând mănăstirile Cernica, Pasărea, Snagov etc./ clubul haiducilor în vremea fanarioților). Falsă ipoteză! Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia este, de fapt, romanul formării personalității lui Neluțu Borangic (și el cu nume extrem de sugestiv), prin urmare un bildungsroman, cu un Făt-Frumos din basmele românești, care pleacă în căutarea Ilenei lui, într-un timp contemporan nouă.

   Precum Făt-Frumos (timid, naiv, frumușel, uneori prostuț), Neluțu Borangic din Turcenii Gorjului pornește prin București în aventura vieții lui, într-o călătorie inițiatică, având ca ajutor de nădejde pe haiducul Tănase Vlăsia, un interlop de modă veche. Evident, are de trecut câteva probe ale curajului, care să-i recunoască statutul de personaj rotund, evoluția de la băiat speriat în Gara de Nord, la cea de bărbat. Prima probă inițiatică este cea sexuală, cu experimentata de vreo șaizeci de ani Nicoleta Alba, cea îmbătată de vodcă și poeziile lui Pușkin.

–Bă… băete… păi pe mine dacă vrei să mă hâc, trebuie să mă hâc întâi aici… (și-a ciocănit țeasta, adică mintea, creierul, inteligența) abia apoi să mă hâc aici… (și și-a indicat locul obișnuit pentru „hâc”).

Zicând aceasta, a scos de sub cearceaful plic o carte.

„Alexandr Pușkin – Poezii”.

–Ia citește ceva, la-ntâmplare…

El a ezitat confuz.

–Adică… să citesc ceva? Din carte? Înainte de culcare?

–Da, bă… băete, din carte. Înainte de… hâc! Și cu voce tare, să te-aud bine, cu intonație…

   Următoarea probă este cea a milosteniei, când Neluțu o salvează pe domnișoara Huy de niște câini maidanezi și o conduce acasă. Apoi, proba labirintului, mai exact plimbarea personajului pe la diverse gazde, care-și dau interesul să-l ajute, însă fără sorți de izbândă. La un moment dat, intră în scenă doamna Vinerescu (un fel de Sfânta Vineri), personaj adjuvant, o băbuță cocârjată, numai piele, oase și dinți de lână, plus ochelari cu funduri de sifoane, basma și toiag. …, care mi-a întărit impresia de basm.

Baba îl mângâie cu blândețe pe creștet.

–Ucenicii lui Tănase sunt ca copilașii mei. Da’ niște bănuți de taxi nu ți-o fi lăsat ghidușul de el?

   O altă probă este cea a ospățului pantagruelic, oferit de Florea Flocea-Clapon, la care participă și cei doi eroi, Tănase și Neluțu.

În mijlocul tuturor, la masa din mijloc, gemând de nemaivăzute bunătăți și bogății, împărățea  însuși Florea Flocea-Clapon, negru, umflat, acoperit cu aur, în toată puterea celor optzeci de ani ai săi.

Iar pe scena peste care zburau sute de licurici colorați, roșii, albaștri, verzi și liliachii, atârnat de-un microfon mai mare ca dânsul, vrăjea auditoriul Mihăiță-gușă-de-platină, cel mai vestit manelist al veacului.

   Prin intermediul obiectelor magice (păpușile gonflabile), Neluțu o găsește pe Petronela, însă aceasta îl respinge în mod brutal.

De ce mă tot freci, băi nene, cu ce vreau eu, cu ce vrei tu? Ce tot îi dai cu «rămânem», «mergem», «facem», « dregem»? Nu-nțelegi că nu mai suntem împreună? Vezi-ți de drumul tău și eu îmi văd de-al meu. Învăț o meserie acuma, fac un ban. Sunt curvă!

   Finalul este unul previzibil. Rămas singur după ce Tănase Vlăsia a fost împușcat din greșeală de polițiști (potere), Neluțu îi preia numele Vlăsia și devine el însuși un haiduc temut de bărbați și adorat de femei. În același timp, finalul este deschis, deoarece trupul lui Tănase nu este găsit.

   Tehnica narativă este una de excepție. Dănuț Ungureanu recuperează trecutul glorios al haiducilor într-un mod ironic și parodic, pentru a scoate în evidență problema tinerilor plecați în lume, în căutarea norocului, pe care doar puțini reușesc să îl afle. O altă tehnică este intertextualitatea, prin preluarea unor sintagme celebre, uneori citate greșit de către personaje: Ia, fă loc, că mi-o cere și mie inima glas și sân de femeie (Sadoveanu), Astfel de pățanii ai să mai pățești, dar ele sunt trecătoare „ca nouri lungi pe șesuri” (Eminescu) sau prin aluzii la o altă operă semnată Dănuț Ungureanu: Zilliconda. Însemnările damei de silicon.

–Zilliconda e numele meu. Zilli… Da, mai sunt câteva. Avem grijă unele de celelalte.   

   Romanul este structurat în paisprezece capitole, doisprezece însoțite de câte un preambul, o Învățătură, de la Tănase către Neluțu, ca într-un testament spiritual, o Învățătură de minte semnată de un gazetar și o Neînvățătură. Aceste texte sunt extrem de savuroase, triste și amuzante în același timp. De exemplu, despre femei aflăm că atunci când văd pe una mai slabă ca ele, zic: „Vai, săraca, poate-i bolnavă. Ce-or fi văzut, dragă, bărbații la ea, nici n-ai pe ce să pui mâna, cum se cuvine la o femeie…”

Dacă aceea e mai trupeșă decât privitoarele, se-ntoarce roata: „Aoleu, se vede că-i plac dulciurile. Ar trebui să se mai abțină, tu, că se face de râs cu rochiile astea strâmte, la greutatea ei…” […]

Să împingem acum lucrurile și mai departe, închipuind o altă candidată, care însumează, dimpotrivă, toate lipsurile ce pot face nefericită o femeie: e urâțică, nu prea o duce mintea, se poartă mai mult șleampătă… .

Ei bine, asta e femeia ideală… sau despre tabieturi:

Culcă-te la o anumită oră și scoală-te tot așa, în fiecare zi la fel. Niciun minut mai devreme, niciun minut mai târziu. Dacă te-a prins ceasul rău într-o adunare de oameni, cere iertare să te retragi și nu te lăsa înduplecat de rugămințile lor fierbinți.

Dormi pe partea stângă sau pe spate, niciodată pe dreapta ori pe burtă, să nu-ți vină din mațe toată acreala.

   Latura comică este o parte importantă a acestui roman, fiind constituită din ironie, aluzii onomastice, situații comice, personaje care stârnesc râsul prin felul lor de a fi. Cel mai elocvent exemplu este Neluțu, care, prins în mijlocul unui miting de protest, scandează fără a ști de ce și împotriva cui, chiar dacă încearcă să citească pancartele. Doar într-un rând, până ce una mai transparentă să fie trasă în jos, Ucenicul descifră aiurit câteva cuvinte: „tpuroc lunrevug soJ” (citea invers! J ) Ce-o fi fost tpuroc ăsta? Sau …putu să citească ce zice: „Casa Capon. Since 2001”. Ușor nedumerit cu privire la cine va fi fost acel Since, își urmă mentorul înăuntrul fascinantului așezământ. Limbajul contribuie la impresia generală de comedie amară, prin utilizarea în egală măsură a arhaismelor, elementelor de argou și neologismelor.

   Cu această operă, literatura română este mai bogată, deoarece Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia nu este un simplu roman, ci depășește cu mult granițele acestuia, sfidând rigorile speciei literare. Este un roman bine gândit, bine documentat, foarte bine scris și-l recomand din toată inima!

Cartea Viaţa şi faptele haiducului Tănase Vlăsia, de Danuţ Ungureanu a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic