Între raţiune şi scandal – Caroline Linden – recenzie

Între raţiune şi scandal – Caroline Linden – recenzie

Între rațiune și scandal

Între raţiune şi scandal, de Caroline Linden – recenzie

Titlul original: It takes a scandal

Editura Litera-2016

Colecţia Iubiri de poveste

Traducere: Elena Arhire/Graal Soft

Nr. pagini: 306

Seria Povești scandaloase

1 Love and Other Scandals – Dragostea și alte povești scandaloase
2 It Takes a Scandal – Între rațiune și scandal

3 Love in the Time of Scandal – Iubiri și scandaluri
4 Six Degrees of Scandal – Scandaluri ascunse

    Voi continua aventura cu volumul doi-Între raţiune şi scandal şi sunt nerăbdătoare să descopăr altă poveste de dragoste.

Abigail Weston are aproape totul: frumuseţe, inteligență şi una dintre cele mai mari dote din Anglia. Tot ce îi lipseşte este un titlu nobiliar, dar părinţii ei speră că averea va reprezenta un atu important pentru căsătoria cu un aristrocrat. În schimb, Abighail visează la un bărbat care s-o adore cu disperare, dar banii par să orbească orice bărbat pe care-l întâlneşte…cu excepţia unuia.
   

   Când familia Weston va cumpăra o proprietate în Richmond, nici prin cap nu le va trece ce se va întâmpla sau peste ce vecini vor da. Ei sunt hotărâţi să se încadreze în nobilimea locală, dar asta necesită un bal, doar aşa îşi vor cunoaşte vecinii.

   Proaspeţii sosiţi nu stiu mare lucru despre vecinul lor singuratic Sebastian Vane şi casa de la Montrose Hill. Acesta este un erou de război, care a venit acasă cu un genunchi distrus, iar necazurile nu se opresc aici: tatăl său a înnebunit încet, încet, a vândut aproape toată proprietatea pe nimic, a început să alerge mai mult dezbrăcat decât îmbrăcat pe străzile din Richmond. Durerea lui Vane este şi mai mare, ştiind că tatăl prietenului său din copilărie a profitat şi a cumpărat terenurile. Degeaba a declarat că vânzarea nu a fost legală, cu boala tatălui său nu a câştigat nimic, ba mai mult a fost acuzat şi el de început de nebunie. Nu l-a ajutat nici dispariţia tatălui său într-o noapte. Tot ce are este blocat, moartea părintelui său nu a putut fi declarată, astfel că se chinuie să supravieţuiască. Pe lângă toate acestea, va fi declarat şi hoţ, dar nedovedit.

   Întâlnirea dintre Abi cea cuminte şi taciturnul şi singuraticul Vane are loc într-un mod inedit-în natură:

Sebastian ştiuse că dăduse de necaz încă din prima clipă în care fata îşi făcuse apariţia dintre copaci.
   Nu doar pentru că îi întrerupse plimbarea solitară în care încerca încă o dată să îşi obişnuiască şi mai mult genunchiul rănit cu greutatea lui.

   Şi nici pentru că îşi dăduse seama din prima clipă că trebuia să o ajute. Era îmbrăcată ca pentru sala de bal, nu pentru un desiş sufocant de ferigi şi de tufişuri spinoase. Rochia ei de un verde pal strălucise în lumina asfinţitului, iar panglicile de la decolteu fluturaseră când ea se grăbise printre copaci şi se impiedicase de pietre. Era frumoasă şi strălucitoare ca o zână ce zbura prin pădurea întunecată şi el rămăsese hipnotizat pentru o clipă.

   Ştiuse că era condamnat în clipa în care faţa îl privise, iar el îi zărise chipul. Obrajii îi erau la fel de roz ca piersicile. Pielea ei era la fel de fină şi de lucioasă ca o perlă încadrată de buclele castanii care îi erau prinse în vârful capului. Buzele ei roz se depărtaseră surprinse când îl văzuse, însă ochii fuseseră cei care îl răpuseră: ochi frumoşi şi cenuşii, cu gene dese şi măriţi de uimire şi de curiozitate, fără vreo urmă de teamă sau dezaprobare. Sebastian blestemase încet în clipa aceea. Ochii aceia puteau să subjuge un bărbat.”

    Această impresie puternică lasă Abi în mintea lui Vane. Oare tinerei cum i se pare noul vecin? Deşi a fugit după căţeluşul mamei sale prin pădure, iar îmbrăcămintea de bal nu era tocmai potrivită pentru aşa ceva, se va bucura de întâlnirea cu misteriosul bărbat care nu vrea să se prezinte şi care a refuzat invitaţia la bal. Totuşi, când intră după Milo în tufiş, Abi se trezeşte admirându-şi vecinul. Deşi o avertizează în privinţa lui, mai ales cu zvonurile deloc măgulitoare care circulau, fata este decisă să îşi facă propria sa părere despre el.

,,Bărbatul acesta avea o prezenţă impresionantă, într-un fel melancolic. Părul lui negru şi ondulat ajungea deasupra gulerului, iar umerii îi erau laţi sub haină. Îl ţinea cu uşurinţă pe Milo într-o mână mare, chiar dacă nu era un bărbat masiv, ci mai degrabă subţire şi zvelt. Dar chipul lui îi atrăsese atenţia. Nasul îi era ascuţit şi uşor coroiat. Ochii aveau pleoape grele, păreau un pic somnoroşi în ciuda scânteii intense din privire. Nici un rid de râs nu îi încadra gura, chiar dacă buzele îi erau ferme şi senzuale. Un bărbat sobru, se gândi ea, misterios.

   Eii, cu aşa părere unul despre altul, nu se poate să nu asistăm la cunoaşterea dintre cei doi, la plimbările şi întâlnirile din pădure, la descoperirea grotei pierdute…
   Familia Weston nu este de acord ca acest bărbat să le curteze fiica, doresc ceva mai nobil pentru mâna ei. Penelope, sora mai mică, este de acord cu această relaţie şi pe cât posibil îi ajută să se cunoască mai bine. Vane nu va îndrăzni să spere la o relaţie cu Abi, situaţia lui de infirm şi cu o condiţie precară îl va face reticent. Pe de altă parte, Abi este ferm convinsă să descopere bărbatul minunat din Vane și îl va încuraja să o curteze.

   Când Vane va trebui să plece pentru o moştenire din partea unui unchi, în scenă intră bogatul, frumosul lord Atherton, tânărul vecin care este un moştenitor de conte, o familie foarte bine situată şi care este acceptat de părinţii lui Abi. Acesta a fost prieten cu Vane în copilărie, dar se pare că înşelăciunea contelui, infirmitatea lui Vane, presupusă dragoste ce i-o poartă sora contelui lui Vane, acuzaţia de furt, toate vor duce la o ruptură iremediabilă. Oare de data aceasta va câştiga lordul mâna lui Abi? Aceasta se va lăsa influențată de poziţia socială şi de bogăţie sau îl va aştepta pe Vane şi va înfrunta consecinţele unui imens scandal ca să îşi asculte chemarea inimii?

   Va reuşi Vane să moştenească o sumă care să îi acopere datoriile tatălui? Va reuşi să fie absolvit de fapte pe care nu le-a comis el? Va lupta pentru sentimentele sale şi pentru mâna alesei inimii lui?

   Rămâne să descoperiţi această poveste înduioşătoare dintre un tânăr fără speranţe şi o frumoasă domnişoară care are totul la picioarele sale. Lupta celor doi împotriva răutăţilor omeneşti, înţelegerea şi comunicarea, sunt esenţiale pentru a merge mai departe.
   Aştept cu nerăbdare să citesc volumul trei din această serie.

    Recomand cu încredere această carte. Nota mea-9,8.

Cartea Între raţiune şi scandal de Caroline Linden poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Sursă foto: Pinterest

12 COMMENTS

  1. Am și eu câteva cărți din această colecție. Sunt povești foarte frumoase, care – așa cum spune Laura – te prind foarte repede în mreje. Când e vorba de iubire…și de Caroline Linden, atunci cartea e un succes. Felicitări pentru recenzie!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.