Crimă şi pedeapsă de F.M.Dostoievski-recenzie

Crimă şi pedeapsă de F.M.Dostoievski-recenzie

 Crimă şi pedeapsă, de F.M.Dostoievski-recenzie

Editura: CARTEX2000

An apariţie:2007

Traducere: Ştefana Velisar Teodoreanu şi Isabella Dumbravă

Număr părţi: şase

Număr de pagini: 525

    Nu am cuvinte să exprim ceea ce am simţit în timp ce citeam acest volum şi poată că nici nu ar trebui să spun prea multe, deoarece aş umple zeci de pagini. Mă voi limita doar la câteva aspecte. Gândiţi-vă că este dimineaţă şi, în timp ce vă beţi cafeaua, citiţi ziarul. Pe prima pagină se află un articol cu privire la un omor de-a dreptul terifiant: două femei în vârstă ucise în propriul apartament din Sankt Petersburg, iar pe fundalul acestei fapte s-a comis o alta, furtul unor bijuterii ale aceloraşi victime. În câteva cuvinte, o tâlhărie urmată de moartea victimei, cum se prezintă fapta şi în Codul Penal. Dumneavoastră, un simplu cetăţean, veţi gândi, probabil, ce este mai rău despre lumea care vă înconjoară, veţi lectura cu aviditate concluziile la care au ajuns poliţiştii până la acel moment. Ceea  ce vă atrage este propoziţia:”nu a fost identificată persoana care a săvârşit fapta” şi veţi aştepta continuarea. Aceasta vă este dată de către autorul  F.M.Dostoievski care  nu doar că vă descrie cele petrecute, dar vă prezintă modul în care gândeşte făptuitorul, ce simte, cum se comportă cu cei din jur. Felul în care scrie acesta, cum se îmbină cuvintele te face să te întrebi dacă nu a trecut o tornadă pe lângă casa ta şi nu te-a luat, din greşeală, cu ea.

    Feodor Mihailovici Dostoievski, născut la data de 30 octombrie 1821 şi decedat la 28 ianuarie 1881, a fost unul dintre cei mai de seamă, mai apreciaţi scriitori ruşi, operele sale având un efect răvăşitor asupra literaturii, filozofiei, psihologiei şi teologiei secolului al XX-lea. El s-a născut la Moscova. De mic copil i-au plăcut basmele şi legendele scrise de autori ruşi şi străini. In anul 1837 îşi pierde mama şi va intra, ulterior, la Institutul de Inginerie Militară Nikolaiev. După absolvire a lucrat ca inginer proiectant, dar obişnuia să traducă cărţi pentru a-şi suplimenta fondurile. Primul său volum,  Oameni sărmani, este publicat în anul 1846, atrăgând, totodată, atenţia criticului şi filozofului Vissarion Belinski. Este condamnat în 1849 la patru ani de muncă silnică în Siberia datorită implicării într-un grup de liberali utopişti. Spre sfârșitul vieții a locuit la Sankt Petersburg și a avut o orientare conservatoare, naționalist-ortodoxă și pro-țaristă. Cele mai cunoscute creații ale sale sunt cele patru mari romane, Crimă și pedeapsăIdiotulFrații Karamazov și Demonii, precum și nuvela Însemnări din subterană.În total, opera sa numără unsprezece romane, trei nuvele, șaptesprezece povestiri și numeroase alte lucrări.

    Romanul se deschide cu imaginea  asupra unei zile de iulie în care un tânăr a ieşit să se plimbe pe străzile Petersburgului « din cămăruţa în care sta cu chirie la nişte locatari din ulicioara S. ».  Este vorba de Raskolnikov, fost student al Facultăţii de Drept. De ce spun « fost » ?  Răspunsul este unul simplu: el  provine dintr-o familie sărăcă ; din cauza lipsei de bani a trebuit să abandoneze şcoala până la momentul în care va reuşi să facă rost de aceştia. Situaţia sa nu este una albă nici în ceea ce priveşte plata chiriei pentru camera în care locuieşte. Cum anume să facă rost de bani mai repede ? Pe acest fundal se suprapune şi iminenta căsătorie dintre  sora sa, Avdotia Romanovna, şi Piotr Petrovici, un om bucuros că a găsit o soţie dintr-o clasă socială mai joasă şi « uşor de manipulat » cum consideră Raskolnikov. El ştie că Avdotia acceptă situaţia din cauza beneficiilor care vor reveni mamei şi fratelui său mai mare, iar nu din dragoste. Raskolnikov este împins de la spate din două părţi, pe de o parte de nevoia de a-şi finaliza studiile, iar pe de altă parte, de dorinţa de a proteja libertatea sorei sale mai mici. Către ce este sau către cine este îndemnat ? Spre o femeie în vărstă care practică cămătăria, amanetul. Personajul nostru a trebuit să apeleze la aceasta pentru a face rost de bani spre a-şi plăti chiria şi a cumpăra mâncare şi băutură. Se va duce la aceasta, amanetează un ceas pe care îl avea de la tatăl său. Părăsind locuinţa va merge la o cârciumă unde îl va cunoaşte pe Marmeladov, un fost funcţionar care, prins în mrejele băuturii, îşi va pierde slujba şi, încetul cu încetul, familia. Acesta îi poveşteşte întreaga sa viaţă lui Raskolnikov: faptul că a avut o soţie, dar care a murit, rămânând văduv şi cu o fetiţă în grijă, Sonia. S-a recăsătorit ulterior cu o altcineva, dar viciul său nu va putea fi ţinut mult în frâu şi pierde slujba pe care o avea. Fiica lui, pentru a mai ajuta la casă se va deda lumii crude a străzilor. Datorită stării de ebrietate puternice în care se găsea, personajul nostru îl va conduce acasă pe Marmeladov. Cu ocazia uneia dintre plimbările sale, va auzi discuţia dintre Lizaveta, sora bătrânei căreia personajul îi lăsase ceasul în amanet, şi târgoveţ, aflând că în ziua următoare, la orele şapte ale serii, aceasta va fi plecată de acasă. După îndelungi deliberări ajunsese la concluzia că singura soluţie pentru problemele sale este să fure banii  pe care aceasta îi deţine « de ce urmele lăsate de mai toţi criminalii sunt atât de evidente ? treptat, ajunsese la diverse concluzii interesante şi – după părerea lui – cauza principală nu atât în posibilitatea de  a tăinui crima, cât în însăşi persoana criminalului ; … toţi criminalii, în momentul crimei suferă de un fel de paralizie a voinţei şi raţiunii, şi de aceea se poartă cu o neglijenţă şi uşurinţă fenomenală, copilărească, şi asta tocmai în clipele când agerimea minţii şi prudenţa sunt indispensabile. După părerea lui, această eclipsă a raţiunii şi paralizie parţială a voinţei se datorau unei stări bolnăvicioase, morbide…trece ca orice boală…el personal, în această privinţă, nu se va lăsa pradă acestor fenomene bolnăvicioase, că va rămâne stăpân pe raţiunea şi pe voinţa lui în tot timpul acţiunii, şi asta pentru simplul motiv că acţiunea lui « nu era o crimă » ». Mai mult, pare că toate îl conduc la acelaşi rezultat fiindcă aude de la un alt student aceleaşi gânduri pe care le are el însuşi, să o ucidă pe femeie pentru ca banii acesteia să fie folosiţi pentru un scop mult mai bun.

    Ce m-a atras cel mai mult la acest personaj este faptul că gândeşte în detalii şi nu « în linii mari »: cântăreşte totul, planifică, dar se va vedea că simpla întâmplare face ca fapta să se comită. Mai întâi el va trebui să facă rost de un topor. Din păcate slujitoarea era acasă în acel moment, dar norocul îi surâde şi va lua obiectul de la portar. Ajuns la casa bătrânei, o ucide, caută banii în casă, dar nu găseşte decât nişte bijuterii şi cuţite. Este surprins de către sora bătrânei, pe care o va omorî. Doi bărbaţi  urcă treptele pentru a se întâlni cu aceeaşi persoană, dar nu răspunde nimeni la uşă. Coboară treptele la portar, iar în acest timp, personajul nostru reuşeşte să se ascundă în altă casă. Este neatent şi îi scapă câteva bijuterii. Afară din imobil va pleca spre casa sa şi se va culca. Când se trezeşte îşi dă seama că este pe alocuri pătat de sânge, că trebuie să ascundă obiectele pe care le furase. Zis şi făcut!

   Va găsi o piatră şi le va pune sub aceasta. Primeşte o citaţie, iar la sediul instituţiei i se va spune că va trebui să îşi achite cât de repede chiria deoarece există mai multe plângeri pe numele său. Este de-a dreptul surescitat şi când află de acestea simte că a trecut de un nou prag deoarece se crezuse descoperit. I se va face rău, va merge la prietenul său de la Facultate, Razumihin, dar îl va părăsi la fel de repede. Următoarele sale mişcări sunt realizate pe fondul traumei, al fricii că va fi prins. Va fi cuprins de friguri şi răpus la pat pentru mai multe zile, timp în care este îngrijit de servitoare şi de Razumihin care doreşte să îşi ajute prietenul în ciuda comportamentului acestuia. Pedeapsa la care este condamnat Raskolnikov este cea de a trăi cu ceea ce a comis şi de a merge zi de zi purtând povara secretului. El ajunge foarte aproape de nebunie, este interesat de modul îm care decurge ancheta poliţiei « numai folosind datele psihologice se poate da de urma ucigaşului. « Avem fapte ! » spun ei. Dar faptele nu înseamnă totul ; felul de a le interpreta e cel puţin tot atât de important pentru a reuşi să descoperi adevărul ! », este neglijent povestind cum ar fi procedat  dacă el ar fi fost cel care săvârşise fapta, se întoarce noaptea la locul cu pricina, îşi schimbă comportamentul faţă de cei din jur. Ei îl pierd el dânsul, iar el se pierde pe sine « era cea dintâi clipă de linişte…mişcările precise şi sigure vădeau o hotărâre puternică…îşi dădea seama că este încă foarte slb, dar nemaipomenita încordare sufletească ajunsese la un grad de intensitate care se învecina cu acest calm perfect, cu ideea fixă, şi-i dădea putere ş încredere în sine : spera, de altfel, că nu va cădea în stradă…nu ştia şi nici nu se gândea unde avea să-şi îndrepte paşii ; ştia numai că « trebuie  să isprăvească totul dintr-o dată, chiar azi, chiar acum… »Dar cum să isprăvească ? ».  Nu după mult timp va ajunge să se apropie mai mult de Sonia, fiica lui Marmeladov, în vreme ce prietenul său o va cunoaşte pe sora lui Raskolnikov…Personajul nostru va putea trăi o minciună ? Va fi prins ? Va iubi, se va schimba ? Dar ce se va întâmpla cu prietenii şi familia sa ?

« scornelile mincinoase sunt unicul privilegiu pe care-l are omul faţă de celelalte făpturi. Prin minciună, ajungem la adevăr! Sunt un om fiindcă ştiu să mint. Nici un adevăr n-a fost rostit fără să se fi minţit în prealabil de cel puţin paisprezece ori, sau poate de o sută paisprezece ori, şi asta ne face cinste într-o anumită măsură…Să minţi cu originalitate este aproape mai bine decât să repeţi adevărul spus de un altul; în primul caz eşti om, în cel de-al doilea – papagal! Adevărul n-are să fugă…”

    Opera este scrisă la persoana a III-a, naratorul este omniscient, omniprezent, obiectiv. Personajele sunt direct caracterizate de către narator « Avdotia Romanovna era uimitor de frumoasă : înaltă, mlădioasă, o fire tare, sigură pe ea, ceea ce se simţea în fiecare gest al ei, fără să-i ştirbească totuşi graţia şi gingăşia mişcărilor ». Dostoievski arată cititorului o realitate dintre multe altele:  un om aparent liniştit, care nu ar răni pe nimeni, poate să comită atare fapte pentru a obţine bani. Banii sunt o necesitate, dar nu trebuie să îi consume pe indivizi. În fond, personajul nostru doreşte totul mai repede pentru că se teme de ce s-ar putea petrece ziua următoare. Se iveşte oportunitatea, profită, planifică. Mintea lui Raskolnikov este un adevărat labirint al Minotaurului: uneori se comportă perfect normal, dar cugetă, meditează şi ajunge la concluzii mult prea îndepăratate de dorinţele societăţii şi ucide. El se autocaraterizează şi analizează fiece aspect al vieţii trecând în supraeu. Luptă cu lumea şi cu sine. Cine are să câştige rămâne de citit… 

« aici, frăţioare, este vorba de principiul saltelelor de puf, eh ! şi nu numai…aici eşti prins în mreje ; e capătul lumii, locul de ancorare, limanul liniştit, buricul pământului, temelia lumii sprijinite pe trei chiţi, filozofia clătitelor, a plăcintei grase, cu samovare de seară, suspine domoale, caţaveici călduroase, culcuş încălzit, uite, parcă ai fi mort şi totuşi ai trăi, ceea ce e un dublu avantaj ! Ei, dar ajunge, frăţioare, nu mai ştiu ce vorbesc, e timpul să ne culcăm ! ».

LECTURĂ PLĂCUTĂ !!!

5/5 STELUŢE

Cartea Crimă şi pedeapsă de F.M.Dostoievski este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro


Sursă imagini: pinterest.com

15 COMMENTS

  1. Nu mai e un secret faptul că Dostoievski este unul din scriitorii mei preferați. Felicitări, Crina, pentru recenzie! E o carte reper în literatura universală.

  2. Să-mi fie rușine, dar încă nu am citit nimic de Dostoievski. Nu mă îndoiesc că este un scriitor excepțional, iar această carte pare minunată :D

    Mulțumim pentru ispită :D

  3. Am avut o tentativa de a-l citi care a esuat. Din pacate nu am putut merge mai departe, stiu ca este exceptional ca si scriitura, dar nu cred ca voi reusi sa termin vreodata acest roman.
    Crina, tu ai reusit si chiar ma bucur. Abia astept sa vad urmatoarele tale provocari.

    • Multumesc mult Bogdana! Dostoievski este un autor care va trai in vesnicie prin intermediul cartilor sale, nu am cuvinte pentru ceea ce a fost, este si va fi scriitura sa ;)

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro