Bucură-te acum, doar atât ai: prezentul. Cu viitorul n-ai nicio treabă, poate să existe sau nu…

Flash Interview-Theo Anghel-13 întrebări în 5 minute

1.Care a fost cartea ta de debut?intoarcerea-am-murit-din-fericire

Debutul pe hârtie a fost cu volumul 1 al seriei Am murit, din fericire, Întoarcerea. Altfel, prima scriere pe care cineva s-a gândit s-o publice (ebook) a fost o proză scurtă numită Vacanța, o poveste în care doi tineri se cunosc într-o pensiune din munți, și acolo se petrec multe nebunii  🙂

2.Cine a fost primul cititor al scrierilor tale?

O colegă de bancă din școala generală, pe nume Nicoleta. Apoi, ea pasa caietul meu altei colege, Emilia. Da, ele două erau cititoarele mele. Altele nu aveam.

3.Care dintre romanele tale este “cartea ta de suflet”?

Categoric, seria Am murit, din fericire. Dacă în Rochia Aurie m-am cenzurat la greu, în această serie am „erupt”, am călcat peste orice bariere clădite în mintea mea de experiența de cititor de clasici.Rochia Aurie de Theo Anghel-Editura Quantum Publishers

4.Cu care dintre personajele tale te identifici?

Cu câte puțin din fiecare. Pot sări în ajutorul cuiva, chiar cu inconștiență, așa cum face Oriana, pot face bine, ca Ama, sau pot fi răutăcioasă, ca Abel. Depinde de situație

5.Care roman al tău ai vrea să fie ecranizat?

Clar, seria Am murit, din fericire. Chiar de la începutul seriei s-a tot spus că ar ieși un film tare.

6.Ce actor ai vedea în rolul principal?

Ups! Aici m-ai prins! Crede-mă, nu-mi vine nicio moacă de vedetă în cap. Știi ce înseamnă asta? Că personajele sunt atât de vii în capul meu, încât nu le-aș vedea jucate decât de ele însele. 🙂

7.Cât timp îţi ia scrierea unei cărţi?

Cam 9 luni. Nu-i ciudat că atâta durează și o sarcină?

8.Cum treci de momentele de “blocaj ale scriitorului”?

Înainte mă agitam, crezând că mi-am pierdut „mojo-ul”, dar acum îmi văd de alte activități și, chiar dacă trece atât de mult timp de când am scris ultima oară, încât trebuie să recitesc pentru a-mi reintra în stare, n-am nicio problemă s-o fac.

9.Ce autor preferat ai?

Păi, bine, Arci, chiar te-ai hotărât să-mi pui întrebări grele? 🙂 Sunt mulți, mulți, mulți… Toată lumea știe că zeița mea e Jane Austen, dar după ea vine un întreg alai de nume strălucitoare, de clasici sau contemporani.

10.Când ai fost prima dată la un târg de carte şi la care?

Primul târg de carte a fost una dintre edițiile Gaudeamus. Îmi place vânzoleala aia nebună a oamenilor care nu se omoară după naiba știe ce tâmpenii, ci după cărți.

11.Cu ce edituri colaborezi?

Acum sunt a editurii Quantum Publishers cu totul, trup și suflet. 🙂

12.Ce gen de muzică preferi?Ai o piesă favorită?

Ascult mai multe genuri de muzică, în funcție de stare. În momentele în care doresc să-mi induc calmul, ascult Yiruma. A, și să nu uit… I`m a Michael Jackson fan!

13.Ai un motto după care te ghidezi în viaţă?

Să spunem, deși nu m-am gândit să-i zic așa… Filosofia mea sună ceva de genul: Bucură-te acum, doar atât ai: prezentul. Cu viitorul n-ai nicio treabă, poate să existe sau nu…

Mulţumesc, Theo Anghel! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

Review overview
5
***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

8 COMMENTS

  1. Un interviu foarta simpatic, exact asa cum ma asteptam, de la o asemenea scriitoare. Sincer, de mult asteptam acest interviu.

  2. Frumos interviul. Am citit „Rochia aurie” si mi-a placut dar imi doream seria Am murit 🙂 . Recent am reusit sa iau cele 3 volume din serie si de abia astept sa o citesc.

  3. Mulțumesc frumos lui Arci și fetelor pe tocuri pentru treaba grozavă pe care o fac aici! Respectele mele pentru eforturile ce dau niște roade fabuloase.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.