Trandafirul și hangerul de Renee Ahdieh-prezentare

Trandafirul și hangerul de Renee Ahdieh-prezentare

    Editura Epica

   Titlul original: The Rose & the Dagger 

   Într-un tărâm aflat în pragul războiului, Şeherezada este smulsă din braţele iubitului ei soţ, califul din Khorasan. Cândva, îl considerase un monstru – un ucigaş fără inimă, ce curma viaţa soţiilor lui, răspândind pretutindeni în jur durere şi suferinţă – dar, pe când îi desluşeşte tainele, descoperă un om extraordinar şi o iubire căreia nu i se poate împotrivi. Cu toate acestea, un blestem ameninţă s-o despartă pentru totdeauna de Khalid.

   Acum, îşi regăseşte familia, care s-a adăpostit în deşert, unde forţe înspăimântătoare se adună împotriva lui Khalid – forţe hotărâte să-i distrugă imperiul sub comanda fostului iubit din copilărie al lui Şazi. Captivă între loialităţile pe care le nutreşte faţă de cei dragi, singurul lucru pe care Şazi poate să-l facă este să ia taurul de coarne. Folosind forţele magiei pe care le descoperă încetul cu încetul înlăuntrul ei, Şeherezada încearcă să pună capăt, o dată pentru totdeauna, cumplitului blestem şi ameninţărilor mocnite ale războiului. Dar ca să-şi ducă misiunea la bun sfârşit şi ca să rămână în viaţă, trebuie să fugă din mâinile propriilor duşmani.

   Saga încântătoare a Şeherezadei şi a lui Khalid, ce-a început cu Urgia şi zorile, îşi găseşte acum finalul odată cu aventurile lui Şazi, care face tot ce îi stă în putinţă să-şi croiască drum spre singura ei iubire adevărată.

„O poveste de iubire palpitantă, o eroină aprigă şi curajoasă, loialităţi schimbătoare… Un roman presărat de meandre sfâşietoare şi tulburătoare.”-BOOKLIST

   RENÉE AHDIEH este absolventă a Universităţii Carolinei de Nord, Chapel Hill. În timpul liber, îi place să danseze salsa şi să colecţioneze pantofi. Este pasionată de toate reţetele culinare care conţin curry, de baschet, dar şi de salvarea câinilor. Primii ani de viaţă i-a petrecut într-un apartament situat într-un zgârie-nori din Coreea de Sud. Drept urmare, adoră să fie cu capul în nori. Locuieşte în Charlotte, Carolina de Nord, SUA.

    Sursa: librarie.net

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Drăgan Milica (Mili) - Fondator / PR / Editor coordonator ** Admin. grup Fb-Literatura pe tocuri ** Sunt o romantică incurabilă, iubesc să citesc şi să realizez obiecte handmade. Ador îngheţata, muzica ritmată, comediile romantice şi glumele nesărate. Zi de zi apreciez cât de frumos se transformă viaţa şi sunt bucuroasă că s-a născut proiectul Literatură pe tocuri. Aici poţi fi tot ce vrei, trebuie doar să vrei.

3 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.