Principiul genții unei femei: „Cine știe la ce-ți trebuie!”

  Știți vorba aceea, „numai pe mama n-o am în geantă? Ei, bine, mă recunosc! Parcă pentru mine a fost inventată această expresie!

     Nu cred că ați vrea să știți ce țin în geantă! Dacă un hoț ar încerca să fure ceva de acolo, cred că s-ar lăsa păgubaș, ar ajunge direct la spital, în pragul unui colaps nervos! Greu să ajungă la banii din portofel! Mai întâi, ar trebui să treacă prin toate „filtrele”: pixuri, rujuri (găsești și câte patru rujuri la mine în geantă; patru? ce face o femeie cu patru rujuri în geantă?! Că doar nu le folosește pe toate în același timp!), fond de ten (dacă ai nevoie să-ți refaci machiajul?), șervețele, cărți de vizită, primite Dumnezeu știe când, cu ce ocazie, de la cine și uitate acolo, cartelă de metrou, card pentru bilete de autobuz, bonuri, la fel, uitate de nu știu când, carte (evident, carte! Nici nu se poate fără, păi cum fără carte?!), ministicluțe cu parfum (nu se știe niciodată), săpun (cine știe când îți trebuie, dacă intri la o toaletă unde nu e săpun?), pieptăn, oglinjoară (dacă ai nevoie de o reîmprospătare a look-ului sau a coafurii?), cremă de mâini, telefon, căști (OK, telefonul ar putea să-l fure, dar cât de greu ajunge la el e altă poveste), încărcător de telefon sau baterie externă (cine știe, poate mi se termină bateria, ce fac atunci?), sticlă cu apă, plasturi pentru bătături (mai ales vara, am o mare problemă cu bătăturile făcute de sandale), ochelari de soare vara, mănuși, căciulă și fular iarna, mai spre toamnă un pulover subțire (dacă se face frig?), trusă de manichiură (dacă mi se rupe o unghie, aștept până ajung acasă?), chei, brelocuri și multe alte mărunțișuri păstrate cu justificarea „Cine știe la ce-ți trebuie, poate ai nevoie.”.

   Am terminat? Ah..nu! Am mai găsit o alună rătăcită, un baton de ciocolată, o eugenia (cel mai rezistent biscuit cu cremă-nu ştii când expiră-aliment de buncăr), câteva brichete, bomboane, ambalajul de la guma de mestecat, ace de siguranţă şi nu mai scotocesc că voi scrie un roman despre ceea ce se găseşte în geanta mea. O conservă îmi mai lipseşte. Uite, o idee, chiar ar fi necesară, nu se ştie niciodată ce întâmpini. Dacă rămâi în pană de papa?

   Așa am fost de mică. Supranumită Madame Sacoșă sau Madame Cuțit (cuțit nu mă întrebați de ce, probabil pentru că am atâtea în geantă, că un cuțit ar mai lipsi!). Mai am un pic și-mi car casa în spate, ca melcul.

   Se știe că în geanta unei femei găsești de toate. Dar ca la mine, la nimeni! (Asta probabil o spune fiecare femeie- pentru ca suntem unice). Recunosc că unele lucruri nu sunt imperios necesare, dar ce să fac? Dintotdeauna am fost dezordonată, genul care se descurcă mai bine în haos decât în ordine. În ordine nu găsesc nimic, dar în haos știu locul fiecărui lucru.

   În plus, la ce aș putea renunța? Cum aș putea, de exemplu, să renunț la telefon, portofel sau Doamne ferește, la carte? Întotdeauna am o carte la mine. Cum prind puțin timp liber, aflată într-un mijloc de transport sau într-o sală de așteptare, citesc chiar și câteva rânduri. Nu pot altfel! Am noroc când e cartea mai subțirică, dar au existat situații când am cărat ditamai cărămizile! Ce să fac dacă acea carte pe care o citesc la momentul actual este voluminoasă? Să mă apuc de alta, mai subțire, doar pentru a căra mai puțin? Iar când ajung acasă ce fac, o reiau pe cea voluminoasă, alternându-le? În nici un caz, fiecare carte își are rândul ei pe listă! Iar la celelalte nimicuri aş putea renunţa? Nuuuu, păi, dacă se întâmplă ceva şi eu nu sunt pregătită? Am nevoie de siguranţă. 🙂

   Cineva mi-a spus că în acest ritm voi avea nevoie de un ruscac, nu de geantă! Sau poate de geanta lui Hermione din Harry Potter: mică, elegantă, cu perluțe, dar în care încăpea până și un cort, fiind vrăjită special în acest scop.

   Din fericire, cu Answear nu e nevoie de magie pentru o geantă de calitate! Este magazinul online în care găsești, pe lângă articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, genţi, portofele şi rucsacuri de la brand-uri cunoscute. Ai o gamă variată atât pentru doamne și domnișoare, cât și pentru domni. Cu alte cuvinte, ai de unde alege! De ce să colinzi mall-urile când poți avea totul la un click distanță, cu livrare rapidă la domiciliu?

   Cu siguranță, voi alege Answear pentru următoarea achiziție… Să aleg și un portofel pe măsură? Nu sună rău, m-am uitat pe site și mă atrag câteva… Sunt fană portofele, am mai multe și le schimb în funcție de geantă.

   În ceea ce privește geanta, dacă va fi mică, de gală, cu perluțe, ca a lui Hermione, sau geantă mare, care să-mi permită transportarea casei în spate, precum în cazul melcilor, rămâne de văzut…

   Ce se găseşte în geanta unei femei rămâne un mister, încă neelucidat pentru cercetători, iar pentru soţul  meu sunt de neînteles. De ce ai nevoie de atâte chestiuţe în geantă, mai ales dacă mergi la serviciu? Dragă soţ, nu vrei să ştii ce am în geantă când plecăm în concediu!!!

   Dacă ar fi să asociaţi cu ceva ceea ce se afla în geanta mea, puteţi foarte uşor să vă duceţi cu gândul la un soldat din trupele speciale- detaşamentul salvare-supravieţuire.

Sunt prevăzătoare şi merg pe principiul: „Cine știe la ce-mi trebuie!” sau ,,Şi… dacă am nevoie?”

Fie geanta cât de mică eu adun ca o furnică.

   Apropo…să vă povestesc ce am în portofel? Păi, am…. Data viitoare 🙂

Voi ce ascundeţi în gentuţe? Momentul adevărului 🙂

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2017. Proba 10

Sursa foto: Answear.ro

13 COMMENTS

  1. Articolul acesta a fost scris parca pentru mine! locco_smiley_15 Doamne, daca ati vedea ce am in rucsac … Carte, telefon, sticla cu apa, ministicluta cu parfum, portofel, mancare ( da, macare… din rucsac nu-mi lipseste biscuitii, covrigii, ciocolata etc) si sa nu mai vorbesc de maruntisuri. Desigur ca eu nu pot purta geanta, avand in vedere ce car cu mine. Dintotdeauna am inclinat balanta spre rucsac, motiv pentru care anulal imi cumpar altul. Cred ca am prins acest hobby.

  2. Doamne… dacă m-aș apuca să scriu tot ce țin în geantă, m-ar prinde apusul omenirii. Da, cred că e extrem de util un rucsac de la Answear.

  3. Un articol foarte fain 🙂 Nu sunt fată și, sincer, mi se întâmplă să nu-mi găsesc lucrurile prin ghiozdan :))) Pot fi foarte dezorganizat 😀

    • Si tu Brutus? La fel si eu. Am destule, doar pe principiul, poate imi trebuie.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.