Alegeri si dileme

Alegeri şi dileme

   În vremea copilăriei mele, atunci când un cuvânt poate să nască poveşti, îmi trecuse pe la urechi, prin nu știu ce neatenție a celor mari, cuvântul „amantă”. Nu îmi amintesc cu exactitate contextul, dar în mintea mea, amanta a rămas ca un fel vrăjitoare, o femeie malefică, un demon care fură „cumințenia” unui bărbat și provoacă lacrimi mamelor și copiilor.

   Au trecut ani, am cunoscut oameni, am aflat poveștile lor. Am citit multe cărți, m-am îndrăgostit de personaje care – surpriză! erau amanți ori amante. Buchisind tainele cuvintelor am descoperit că acum câteva sute ani, romanii foloseau verbul „a ama” pentru „a iubi”. Luat de la strămoșii latini, acest „amans amantis” înseamnă „cel care iubește”. Este ”meritul” francezilor de la care am împrumutat și alterat înțelesul cuvântului, făcându-l sinonim cu „metresă”. Simțiți cum „zgârie” auzul? De preferat românescul „ibovnică”, „țiitoare”, de ce nu „loc-țiitoare” 🙂 ?! Pentru că o amantă este doar o femeie. Și ne grăbim să folosim cuvinte-etichetă cu atâta ușurință și nepăsare, suntem prea grăbiți și superficiali să căutăm dincolo de aparențe. Nicio femeie nu s-a născut amantă. A devenit amantă abia în clipa în care a întâlnit un bărbat. Și amândoi au avut de făcut niște alegeri.

   Istoria este plină de amante celebre și bărbați însurați. În anumite culturi, amanta este acceptată în mod firesc de către membrii comunității. Unele femei sunt educate și crescute pentru a fi amantele perfecte, cum sunt gheișele din Japonia, gata să ofere orice unui bărbat, inclusiv plăceri…intelectuale. Despre harem, ce s-ar mai putea spune? Visul secret al oricărui creștin!

   Dincolo de cazurile degradante în care o femeie alege să fie amantă visând la bijuterii, vile și vacanțe exotice, o amantă este doar o femeie într-o situație ingrată, dar asumată. Este o parteneră într-un „joc interzis” al vieții, de multe ori singură și tristă. Amantele oneste au fost fete cuminți, visând la povești de iubire. Și iubirea a venit, neîntrebând când, cum și de ce. O amantă onestă este o femeie care a ales să ofere, să fie prietenă și iubită, dar să nu ceară mai mult decât i se poate da. Și sunt multe. Poate fi o mătușă despre care știm că este divorțată din tinerețe și a ales să-și crească singură copiii, dar care așteaptă cu nerăbdare cele două săptămâni de concediu la „băi” petrecute împreună cu iubitul însurat. O singură dată pe an! Poate fi o profesoară strălucitoare și originală care a ales să nu se căsătorească niciodată, pentru a putea scrie cărți pentru copiii altor oameni, zâmbind tainic în timp ce schimbă câteva vorbe la telefon cu iubitul, mare inginer, cu soție și doi copii, al cărui timp este drămuit. Poate fi vecina de la etajul trei, poate fi vânzătoarea de la pâine. Femei care au ales să trăiască astfel, din dragoste, din singurătate…

   Cum rămâne cu fidelitatea într-un cuplu? O vorbă înțeleaptă spune că un bărbat fidel, la a treia nevastă trebuie să aibă aceeași amantă! Grigore Mosil considera că „Fiecare bărbat are nevoie de o amantă! Nevasta crede că el e la amantă, amanta crede că e la nevastă, şi aşa, el poate să şadă liniştit în bibliotecă să citească!” Totuși, dincolo de glumă, fidelitatea este obligatorie atâta vreme cât te simți pereche, când îl iubești și respecți pe celălalt. Ce se întâmplă când fidelitatea începe să se resimtă ca o lesă, când o relație sau o căsătorie începe să ”scârțâie”? Cred că atunci este momentul în care doi oameni care s-au iubit trebuie să învețe cuvântul „loialitate”. Un om fidel va putea trăda, unul loial, niciodată.  Fidelitatea ține de promisiuni, loialitatea de corectitudine. Doamnelor, ce ați prefera, un soț fidel sau un soț loial? Da, de preferat ambele, dar cine spune că putem avea totul?  Dar acest mod de privi lucrurile nu poate fi înțeles decât de cei care posedă un anume fel de a trata lumea și pe ei înșiși cu obiectivitate și noblețe. Dacă dragostea a dus la promisiuni și inele, trebuie să avem grijă  și de sufletul nostru, dar și de  al celuilalt. Pentru ca o căsnicie să nu se transforme în „căznicie”, o osândă a vieții pe care o privim ca pe o boală incurabilă, este nevoie în primul rând de loialitate, prietenie, comunicare.  Nu încerc să preaslăvesc amantele, nu încurajez adulterul. Dar nu susțin nici ideea „jugului comun” care stinge orice dorință de viață, pentru o cauză uitată de mult.

   Nu aș vrea să închei fără să amintesc de una din actrițele mele preferate, Katharine Hepburn, cea care a jucat în nouă filme alături de Spencer Tracy, cu care a format un cuplu nemuritor pe ecran, dar cu care nu s-a putut căsători niciodată, Tracy fiind deja căsătorit și devotat catolicismului. „Spence este pentru mine tatăl meu, soţul meu şi fiul meu”, spunea Katharine. Cine le putea privi relaţia ca pe un banal adulter? El nu putea divorţa, ea a fost femeia care l-a iubit necondiţionat, fără pretenţii. La fel ca în povești.

Sursa foto: procinema.ro