Betibu-de Claudia Pineiro-Editura Univers

Betibú de Claudia Piñeiro

Titlul original: Betibú
Traducere: Lavinia Similaru
Editura: Univers
Colecția Enigma
Anul apariţiei: 2013
Nr. de pagini: 240
Gen: Thriller
Cotatie Goodreads: 3,8

   Penultimul roman al scriitoarei, Betibú, este un thriller în care fundalul este mass-media zilelor noastre, cu presa tipărită concurată din ce în ce mai mult de cea online, de Facebook și de Twitter. Un bărbat este găsit mort în fotoliul său, în fața ferestrei prin care contempla grădina, ca într-o povestire de Cortazar, iar o fotografie a dispărut din rama ei. Un ziarist la vârsta pensionării și un tânăr discipol întâlnesc în cursul investigației o scriitoare de romane polițiste pe care primul o admira de multă vreme. Împreună descoperă o serie de crime camuflate în banale accidente sau sinucideri, care au un singur mobil ascuns în întunecate secrete ale trecutului.

 Crime în lanţ, accidente mai mult decât suspecte şi o investigaţie cu beneficii într-un cartier privat sunt principalele puncte fierbinţi ale romanului romancierei argentiniene Claudia Piñeiro. Totul se complică atunci când în peisaj apare un fost iubit şi când ceea ce părea o simplă relaţie profesională devine „începutul unei frumoase prietenii”. În spatele romanului poliţist, cu un jurnalist şi o scriitoare, se află problemele noului spaţiu mediatic argentinian.

   Atenţie! Betibú poate avea efecte secundare. Te va ţine cu sufletul la gură şi te va face să cazi pe gânduri.

   Claudia Piñeiro (n. 1960, Buenos Aires), scriitoare și scenaristă, a câștigat numeroase premii naționale și internaționale pentru opera ei literară și jurnalistică. Câteva dintre scrierile ei au fost ecranizate, printre acestea numărându-se și cele două cărți publicate la Editura Univers : Betibú si Văduvele de joi seara. Alte romane ale sale, precum Tuya (Numai a ta), Elena sabe (Elena știe) au consolidat reputația Claudiei Piñeiro nu numai în literatura și în cinematografia argentiniană, ci și în străinătate.

    Dacă acum câteva săptămâni am savurat din plin un thriller psihologic, Reduși la tăcere de Kristina Ohlsson, de această dată, am fost luată prin surprindere de Betibú. Mă așteptam să găsesc o clasică poveste polițistă, dar am dat peste ceva inedit. Deși cartea aparține genului polițist, autoarea a lăsat parcă în plan secund investigația asupra misterioasei morți a bătrânului Pedro Chazzarreta, o mai mare importanță având problemele personale, cotidiene ale protagoniștilor Nurit Iscar, Jamie Brena și tânărul discipol al acestuia din urmă, numit în carte doar cu titulatura de “băiatul de la Polițiste” ( referire la rubrica pentru care lucrează la cotidianul El Tribuno). Am observat mai degrabă impactul pe care l-a avut moartea acelui bătrân asupra lor, modul de cum au ales să-și ia informațiile. Acest lucru îl evidențiază și autoarea prin intermediul lui Nurit.

“…se gândește cum viața de fiecare zi, cotidianul, ba chiar banalul, sunt amestecate cu crima într-un talmeș-balmeș care face grozăvia să fie lipsită de dramatism și perturbă simplitatea. Poți să amesteci cafeaua când azi-noapte un cadavru atârna în copac? Poți să-ți pregătești micul dejun considerând că mortul acela poate să fie doar o parte dintr-un plan sau un proiect criminal mai amplu? Poți să sufli în cafeaua prea fierbinte bănuind că dacă nu se ajunge la timp este cu putință să mai moară cineva? Da, își răspunde și este exact ceea ce ea face în momentul acela: își pregătește cafeaua. Zilele sunt pline de cești de cafea, de lucruri mărunte și care pot lipsi din povestire, dar nu în viață..”

    Bilă albă am oferit pentru faptul că autoarea a pigmentat acest thriller cu anumite elemente romantice (apar în peisaj foști iubiți, se formează noi cupluri), dar și pentru că a știut să adauge un pic de umor și ironie, cât să dea savoare întregii lecturi. Şi tocmai din cauza lor, au fost momente când am uitat că am de-a face cu o poveste polițistă! Poate că sună ciudat, dar mi s-a întâmplat să zâmbesc des din cauza vocabularului, a situațiilor hilare sau a finelor ironii dintre protagoniști, iar dramatismul să nu aibă un foarte mare impact asupra mea. Vă dau un exemplu ca să vă puteți face o impresie:

“Măi, băieți, nu trebuie să mai sunați pe cineva? glumește procurorul croindu-și drum ca să ajungă lângă mort. Se învârtește în jurul fotoliului (…) observând cum vecinul convocat ca martor asistent, agitat și evitând să se uite spre locul unde se află mortul, lasă să cadă pe jos hârtia de la bomboana pe care și-o bagă în gură. Procurorul îi arată hârtia unuia dintre specialiștii în urme și îi spune: Ridică proba asta, poate că ne conduce la asasin. Vecinul se apleacă numaidecât să ridice hârtia și în mișcarea aceasta aproape că se îneacă cu bomboana.”

    Însă am oferit și o bilă neagră pentru faptul că lipsesc liniile de dialog. La început am crezut că probabil autoarea doar ne povestește despre un caz de crimă, dar am descoperit că dialogul există între personaje, dar discuțiile sunt parcă mitraliate într-un singur paragraf. Asta nu a făcut decât să-mi îngreuneze lecturarea.
    Acțiunea demarează cu ziua în care bătrânul Pedro Chazarreta este găsit mort în propria casă de către servitoarea lui. Avea gâtul tăiat, hainele îi erau pline de sânge, iar în poală avea un cuțit încă susținut de mâna dreaptă. Exact în același fel își găsise moartea și soția lui în urmă cu trei ani. La un moment dat, el chiar fusese suspect, însă din lipsă de probe a fost eliberat, iar dosarul a fost clasat.

    Primul care află despre acest caz de crimă este Jamie Brena (62 de ani), ziarist la El Tribuno aflat în pragul pensionării și care în urmă cu trei ani îi luase un interviu lui Chazarreta în legătură cu moartea soției lui. Deși a fost mutat de către șeful său, Lorenzo Rinaldi, de la rubrica Polițiste la Sociale, încă mai primește informații de la comisarul Venturini.

“A fost găsit mort unul pe care-l cunoști foarte bine, dar nu te speria că nu-l iubești deloc, Brena. Cine? Chazarreta. Chazarreta? Cu gâtul tăiat. Ce coincidență. Cum îți spun. Din sursă sigură? Sunt în fața cadavrului, uitându-mă la tăietură până vine Poliția Criminalistică. “

   Chiar dacă nu mai poate face investigație ziaristică asupra acestui caz, totuși alege să-l ajute pe tânărul care i-a luat locul. Brena detestă tehnologia și se folosește de relațiile/contactele pe care le are în poliție, procuratură, judecători etc și tocmai din acest motiv nu este de acord cu maniera prin care tânărul său discipol își ia informațiile din mediul online.

   Însă Lorenzo Rinaldi, șeful de la ziarul argentinian El Tribuno preferă ca de acest caz să se ocupe fosta lui iubită, Nurit Iscar, numită de prieteni, Betibú (54 de ani). Ea este o fostă scriitoare de romane polițiste (anumite recenzii negative au făcut-o să lucreze mai degrabă ca ghost writer), are doi copii și până în urmă cu cinci ani fusese căsătorită, dar a divorțat atunci când s-a îndrăgostit de Rinaldi. Dar nici relația (de doi ani) cu acesta nu a mers, mai ales că el era căsătorit.

    Fac o mică paranteză pentru ca vreau să vă spun ceva despre această poreclă de Betibú (Betty Boop). Nurit a crezut tot timpul că Rinaldi a fost cel care a botezat-o astfel, încă din prima zi când s-au cunoscut la o emisiune de televiziune unde amândoi au fost invitați. Ea se împiedicase de un cablu, iar el i-a spus” Ai grijă Betty Boop(…)Nu ți s-a spus niciodată că semeni cu Betty Boop?”. Dar, de fapt, chiar colegul ei de breaslă, Jamie Brena este cel care a găsit acest apelativ. De multă vreme este îndrăgostit în secret de ea, și cu ani în urmă a ținut o fotografie de-a ei pe birou, uneori ajungând să i se adreseze imaginii cu Betibú. Iar într-o zi Rinaldi l-a auzit spunând acest nume, iar când a văzut-o prima dată pe Nurit, nu a făcut decât să-l copieze pe Brena. Mi-a plăcut faptul că autoarea s-a gândit să adauge aceste momente cu iz romantic și chiar am stat în expectativă, întrebându-mă dacă Brena îi va destăinui lui Nurit sentimentele pe care le are față de ea.

 “Are să-i destăinuie vreodată ei, lui Nurit Iscar, Betibú, ca el a fost îndrăgostit de ea de la distanță(…) Nu, nu crede că va avea curajul. Si cu atât mai puțin va cuteza să-i spună că în după-amiaza când a băgat de seamă că ea și Rinaldi sunt amanți i-a dezlipit fotografia de pe birou și a aruncat-o la gunoi.”

    Pentru ca Nurit să investigheze cât mai bine cazul Chazarreta, Rinaldi o instalează într-o casă din zona La Maravillosa, aproape de casa decedatului, urmând ca ea să asculte bârfele vecinilor, să scrie sau să inventeze, iar mai apoi să-i predea zilnic raportul și într-un final să apară rubrica din ziar în legătură cu cazul acesta.
    Numai că în respectiva casă ajung să se instaleze pentru scurt timp și cele două bune prietene ale lui Nurit, fiul mai mare al acesteia, împreună cu iubita și sora iubitei. Un grup pestriț ce se distrează pe muzică reggaeton. Așa îi găsește sărmanul comisar Venturini care venise cu intenția să îi comunice lui Nurit că în curând își vor face apariția Jamie Brena împreună cu băiatul de la Polițiste. Aici am asistat la multe situații hilare, înțepături ca între prieteni, mici flirturi, evenimente care m-au făcut să uit că citesc un roman polițist.
Dacă comisarul Venturini consideră că moartea lui Chazarreta este o sinucidere și vrea să închidă cazul, nu același lucru o gândesc cei trei membri ai echipei de investigatori jurnalistici. Din momentul în care pătrund în casa lui Chazaretta și constată că o fotografie a dispărut din rama ei, Nurit și Jamie sunt convinși că ea joacă un rol important în cazul de crimă.Acolo este cheia care le-ar permite să pătrundă în misterul acelei morți.

    Se pare că în fotografie se află Chazarreta alături de câțiva prieteni. Totul ar fi fost normal, dacă nu s-ar fi descoperit că patru dintre cele șase persoane imortalizate în respectiva imagine, au murit în accidente. Dar poate că nu au fost niște banale accidente sau sinucideri, ci o serie de crime care au un singur mobil ascuns undeva în trecut. Să fie vorba de reglări de conturi? Dar cine se face vinovat de acele crime? Sau poate că Chazarreta a fost omorât, scopul fiind răzbunarea morții soției lui? V-am povestit doar în linii mari câteva dintre evenimentele din carte. Nu vă rămâne decât să descoperiți singuri de ce fiecare a murit cum trebuia să moară!

9 puncte/10

Cartea ”Betibú” de Claudia Piñeiro a fost oferită pentru recenzie de către Editura Univers. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Univers. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Alina