Bonjour Tristesse de Francoise Sagan-recenzie

Titlu original: Bonjour Tristesse
Editura Polirom
Traducător: Ana Antonescu
Nr. de pagini: 156
Notă: 10/10

Mi-a fost greu, cu adevărat greu să mă opresc din recitit pasaje pentru a vă spune şi vouă despre această cartea. Este probabil cea mai bună cartea de debut pe care am citit-o în viaţa mea, iar Francoise Sagan şi-a câştigat cu uşurinţă titlul de cea mai fascinantă scriitoare pe care eu am citit-o până acum.

În romanul ei (care este de fapt un mini roman având în vedere dimensiunile operei) avem parte de nişte experienţe atât de veridice şi nişte evenimente atât de tulburătoare transmise impecabil şi livrate direct în sufletul cititorului, încât la finalul lecturii te simţi bulversat, uşor ameţit şi cel mai probabil cuprins de tristeţe.

În carte avem prezentată povestea de o vară a Ceciliei, o adolesentă care a trăit până de curând într-o mănăstire după moartea mamei sale, iar în urmă cu doi ani s-a întors să locuiască cu tatăl ei. Cecile duce o viaţă plină de frivolităţi, tatăl ei fiind un Don Juan întârziat care, de asemenea, se lasă pradă tuturor jocurilor păcătoase ceea ce e un lucru foarte fascinant de urmărit, ținând cont mai ales că este o carte cu perspectivă subiectivă unde avem parte de toate acele mici detalii pe care Cecile le observă și care ei i se par importante lăsând de multe ori să îi scape anumite chestiuni care poate ar fi avut mai multă relevanță.

Totul începe atunci când Cecile, tatăl ei şi cea mai nouă cucerire a acestuia – o tânără la fel de ahtiată după viaţa mondenă, petreceri şi alte frivolităţi ca şi cei doi pe nume Elsa – pleacă într-o vacanţă de două luni la ţărmul mediteranei într-o vilă voit izolată de civilizaţie şi unde distanţa până la cel mai apropiat vecin este suficient de mare pentru a nu fi incomodați sau deranjați în vreun fel.

Lucrurile încep să se schimbe atunci când în vacanţă li se alătură Anne. O prietenă veche de-a mamei Ceciliei care s-a păstrat aproape ca şi prietenă de familie. La început lucrurile sunt liniştite, Cecile vede în Anne un model de înţelepciune şi inteligenţă, o idolatrizează, însă fără să-şi dorească să devină ca ea, gândind că în esență acest lucru ar fi imposibil. Lucrurile evoluează iar tatăl Ceciliei, Raymond, deşi era cuplat cu Elsa, decide să se căsătorească cu fermecătoarea Anne.

La început ideea îi surâde adolescentei, însă îşi dă curând seama că lucrurile se vor schimba. Anne înseamnă schimbare, iar Cecile nu este pregătită să renunţe la viaţa ei plină de mondenităţi, de desfrâu şi de alcool. Se teme pentru libertatea şi independenţa ei şi se mai teme şi că fragila ei personalitate va fi modelată după tiparul femeii care avea să îi devină mamă vitregă. Astfel, ea împreună cu Cyril, iubitul ei de-o vară, cum s-ar spune, şi cu Elsa plănuiesc să îi despartă pe cei doi.

Mi s-a părut foarte interesant deznodământul, dar şi povestea în sine. A fost uşor de parcurs, stilul de scriere este unul sentimental, boem, ridicând povestea la nivelul în care te introduce în ea doar transmiţând sentimente. În ciuda a ceea ce vă aşteptaţi, cartea nu transmite doar tristeţe. Ea mai transmite şi fericire, frustrare, resemnare, iar apoi din nou dorinţa de a nu accepta destinul. Este o combinaţie foarte interesantă de condimente literare, de plăceri spirituale cu plăceri materiale.

Tentaţia de a încadra cartea aceasta într-un stil nu doar beletristic, ci şi puţin filozofic, a fost cu atât mai mare cu cât am început să înţeleg ideile şi conceptele pe care le găseam expuse la fiecare pagină din ce în ce mai ostentative, mai hotărâte să te convingă de acelor acelor idei despre viaţă.

Conceptul a fost simplu, dar răvăşitor. Redus la o simplă frază ar suna cam așa: Cugetarea aduce nefericire. Toate câte s-au petrecut nu fac decât să ne demonstreze acest simplu adevăr, Cecile făcând în permanență câte o paralelă cu perioada în care trăia în nepăsare totală pentru a scoate în evidenţă tristeţea permanentă în care se afla din momentul în care a început să se gândească din ce în ce mai mult la lucruri profunde sau pur şi simplu la lucrurile care se întâmplă în jurul ei. În trecut ea nu este niciodată nefericită, pe când în acea vacanţă de doar două luni observăm cum tristeţea se strecoară şi o acaparează până în momentul în care o demoralizează total.

Finalul a fost total neaşteptat pentru mine. O explozie de trăiri şi atât de multe remuşcări îngreunând sufletul fragil al Ceciliei…

Cel mai mare defect al acestei cărţi a fost dimensiunea. Este într-adevăr corect faptul că esenţele ţări se ţin în sticluțe mici, dar mi-aş fi dorit atât de mult ca această carte să fi fost mai lungă, deşi nu mai era nevoie de o continuare, stilul de scriere, analiza atentă a lui Cecile şi gândurile ei despre ceilalţi m-au prins atât de tare în interiorul paginilor încât mi-a părut extrem de rău când totul s-a terminat. Probabil e adevărat, probabil nu ar fi fost o carte atât de bună dacă ar fi fost mai mult, dar nu pot să nu mă gândesc cum ar arăta rândurile, paginile şi cuvintele inserate pe alocuri. Cum ar fi arătat descrierile mai languroase şi mai profunde despre diferite evenimente doar menţionate uneori. Autoarea dă impresia că Cecile îşi spune povestea nouă, tuturor. Ea pur şi simplu rememorează acea vară când viaţa a învăţat-o ce este tristeţea dar şi iubirea, iar uneori ne spune că preferă să nu intre în detalii pentru că amintirile o rănesc iar atunci ar avea nevoie de o ţigară şi ceva alcool. Poate că simplul fapt că această relatare scurtă a poveştii îi aduce mâhnire şi tristeţe mă face să o înţeleg şi să apreciez efortul de a ne spune chiar şi atât.

„Îmi repetam încântată formule lapidare, ca aceea a lui Oscar Wilde, printre altele: <<Păcatul este singura notă de culoare vie care dăinuie în lumea mondenă.>> Mi-o însușeam cu o convingere absolută, cu mai multă certitudine, cred, decât dacă aș fi pus-o în practică. Credeam că viața mea ar putea să se plieze pe această fraza, să se inspire din ea, să țâșnească din ea ca un clișeu pervers: dădeam uitării timpii morți, rupturile, bunele intenții de zi cu zi. Proiectam în chip ideal o viață de josnicii și turpitudini.”

Recomand cartea tuturor, dar mai ales celor care nu ştiu să iubească şi care cred că cele mai importante lucruri în viaţă sunt păcatul şi că doar prin păcat pot descoperi toate cotloanele întortocheate ale existenţei, adolescenţilor care trec prin perioade grele şi cred că doar viaţa lor este grea şi nu în ultimul rând celor cărora le este teamă de schimbare.

O poveste fascinantă despre cum opusul fericirii nu este nefericirea, ci tristeţea absolută, grea şi apăsătoare pricinuită doar de nesăbuinţa acţiunilor tale.

Despre autoare: Francoise Sagan (1935-2004) și-a făcut debutul ca scriitoare la doar 19 ani, cu romanul Bonjour tristesse (1954), distins cu premiul criticii. A dus o viață intensă, plină de succes, fiind considerată copilul teribil al scenei culturale franceze din anii ’50-’60. A publicat numeroase volume de povestiri, piese de teatru, scenarii și scrieri autobiografice, dintre care amintim: Un certain sourire (1955), Dans un mois, dans un an (1957), Aimez-vous Brahms… (1959; Vă place Brahms? Polirom, 2015), Des bleus a l’ame (1972), Musiques de scenes (1985), De guerre lasse (1985), Sarah Bernhardt: Le rire incassable (1987), Toxique (1964) și Avec mon meilleur souvenir (1984). În 1985 a fost recompensată cu premiul „Prințul Pierre de Monaco” pentru întreaga operă.

Cartea Bonjour Tristesse de Francoise Sagan poate fi comandată de pe librăria/anticariat online www.targulcarti.ro.