Ce-am învățat din statul acasă

Ce-am învățat din statul acasă

Statul acasă a venit atunci când ne așteptam mai puțin. În loc să ne revenim după multitudinea de sărbători și să facem planuri de viitor, ne-am trezit cu interdicția pe ușă. Întreaga planetă a fost afectată, pierderile depășind cu mult puterea noastră de cuprindere. Din fericire, cei pe care îi cunosc au fost protejați sau au reușit să își revină de îndată ce au contactat virusul. Nu știu dacă au avut covid-19 (nu i-a testat nimeni), însă stările neplăcute s-au manifestat în forme rezonabile.

Aceste interdicții ar trebui să fie un semnal de alarmă, să ne învețe ceva. Deși situația mea a fost una fericită, am reușit să supraviețuiesc și să-mi fac lista cu ce-am învățat din izolare sau ce am simțit.

1. Să prețuiesc ceea ce am

Mereu am făcut-o în felul meu. Nu trebuie să fac mătănii sau rugăciuni seară de seară ca să arăt recunoștință. Știu ce înseamnă să lupți pentru orice nimic și de fiecare dată prețuiesc ceea ce am.

2. Să am răbdare

De obicei sunt o persoană răbdătoare, însă când recidivez, nu sunt eu când mi-e foame. La începutul carantinei nu înțelegeam ce se va petrece cu mine/noi. Vedeam disperarea omenilor și încercam să văd logica între achizițiile nebune de hârtie igienică, dar și în atitudinea lor. Stocuri de mâncare sau de produse antibacteriene, păreau de înțeles, dar de unde până unde la criza de hârtie?

3. Să păstrez legătura cu cei pe care îi iubesc, să ne ridicăm moralul

Familia mereu mi-a fost aproape, ei au fost prioritatea mea de la bun început. Spre surprinderea mea s-au descurcat foarte bine, au reușit să facă față cu brio interdicțiilor. Ne-am ridicat moralul reciproc, ne-am conectat de fiecare dată și parcă totul a trecut ușor.

4. Să mă conectez la știri, dar să pun frână la veștile negative

A fost o perioadă când am simțit că toată lumea luase foc. I-am înțeles pe jurnaliști că vor să ia pulsul situației, însă când atmosfera se schimbă și devin dornici de audiență ajungând la extreme, deja lucrurile sunt haotice. Am avut zile când vedeam esențialul, să știu dacă apar noutăți, în rest energia am canalizat-o pe altceva.

5. Să-mi mulțumesc că sunt o persoană ponderată și nu cheltui până la ultimul leu

De multe ori suntem luați de val și evităm să ne lăsăm acolo un bănuț în plus. Aceste fonduri pentru zile negre au fost mană cerească pentru mulți.
Dacă aș fi tras mâța de coadă și nu munceam, clar nu aveam venituri lunare. Cu siguranță n-aș fi avut cu ce să-mi plătesc facturile, acum mă uitam la stele și-mi plângeam de milă.

6. Să creez o rutină

Vreo trei săptămâni am fost anemică. Nu știam ce să fac cu timpul meu. Nu știam dacă statul acasă era temporar, dacă îmi voi pierde jobul sau guvernul mă va sprijini financiar ca să nu rămân pe drumuri. Mă săturasem de curățenie, călcat, spălat, ronțăit, citit, frecat menta. N-am fost niciodată în șomaj, nu știam cum este. Cred că asta a fost provocarea, să nu fiu productivă, să merg pe coji de ouă.

7. Să evit oamenii etern nemulțumiți

Cunosc persoane veșnic nemulțumite. Le era greu și se plângeau atunci când erau vremuri bune pentru ei. Această carantină mai rău i-a asmuțit să se jelească de orice. Nu pot fi alături de niște oameni care se îmbolnăvesc numai când văd știrile sau că fac scenarii imposibile. Decât să ajung la psihiatru din cauza lor, mai bine stau liniștită în banca mea.

8. Să încerc lucruri noi

Am început cu ceea ce ajunsese să nu-mi placă: gătitul, așa am redescoperit gustul preparatelor mele. N-am făcut pâine în casă, însă am experimentat alte rețete.
Am alergat ca să-mi oxigenez creierul și când m-am plictisit am apelat la varianta de fitness în sufragerie (din fericire n-am avut plângeri din partea vecinilor). Am exersat limba engleză participând săptămânal la o cafenea virtuală cu oameni din alte țări. Partea bună este că am reușit să corup câteva persoane să citească povești scurte în engleză și împreună să le dezbatem. Nu este chiar un book club, însă este o metodă de evadare.

Și cu siguranță provocările nu se termină aici.

9. Să vorbesc cu alți oameni despre ceea ce simt

Timpul liber a fost o capcană pentru mulți, inclusiv pentru mine. Deși puteam face destule, nu mă simțeam în largul meu, ceva lipsea. Așa am început să discut cu alți oameni, să-i întreb cum se mobilizează. Părerile au fost împărțite, însă sentimentele rămâneau aceleași – statul acasă era o incertitudine.

10. Să privesc totul ca pe o vacanță prelungită

Mi-aș fi dorit ca această vacanță să aibă alt scop, nu să vedem cum lumea stă în loc. Din păcate, trebuie să învățăm din fiecare experiență, să ne mobilizăm și să ne ajutăm. Unii deja vor începe munca, alții ca mine încă mai așteaptă. Vacanța mea s-a prelungit și extrag ce-i mai bun din ea.

11. Să nu cedez, nici măcar atunci când nu găsesc soluție

Dacă aș fi fost singură, sigur n-ar fi fost atât de bravă, dar am împărțit grijile cu cineva. Pentru asta sunt recunoscătoare, așa s-a nimerit. Au fost clipe când m-am enervat, am așteptat și după m-am consolat că nu depinde de mine. Poate că n-aș fi ajuns să scriu lista cu ce-am învățat din statul acasă, însă peste ani îmi voi aminti de aceste rânduri și le voi reciti.

Dacă și voi ați învățat ce înseamnă să rămâi blocat fără drept de apel, nu ezitați să vă manifestați.

Fotografie creată de Lina Kivaka, de la Pexels

4 COMMENTS

  1. Imi place!
    Si ca sa vedem partea buna:un antrenament (cam devreme ce-i drept)pentru cand vei ajunge la pensie.

    • Ai dreptate Arci. Pentru mine este prematur, dar mama este la limita si deja discutam cu ea, sa se pregateasca sufleteste.

  2. Pt.mine a fost la fel! Am plecat când am avut strict nrvoie de ceva.Stand la casa nu am simtit aceasta izolare. A fost ca un concediu placut! Poate mai multa liniste,dar benefică!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.