Checul din seara de Ajun și povestea ochelarilor

Checul din seara de Ajun și povestea ochelarilor

   Urmăriți în fiecare miercuri o nouă rubrică pe Literatura pe tocuri, semnată Rodica Pușcașu – Rețete cu umor. Rețete culinare scrise într-un stil unic. Cu poveste, cu umor, care vă vor binedispune. Astăzi vă prezentăm ,,Checul din seara de Ajun și povestea ochelarilor,,

Te rog să te pregătești! Vei citi, în cele ce urmează, secretul rețetei perfecte!

  Să stabilim încă de la bun început: eu sunt o bucătăreasă iscusită. Mi s-a întâmplat – e edevărat – o dată, de două ori… poate chiar mai mult, să nu fiu pe aceeași lungime de undă cu aragazul. Oricum, în zodiac, eu sunt pește, el e săgetător… așadar, din punct de vedere astral e absolut normal să apară unele divergențe între noi.

  Întâmplarea pe care v-o împărtășesc astăzi este despre checul pe care l-am preparat într-un an în Ajunul Crăciunului. Fusesem la oftalmolog și îmi luasem – în sfârșit – ochelarii. Medicul mă sfătuise să îi port, astfel încât să mă obișnuiesc cu ei… ceea ce am și făcut. Mi-am pus ochelarii, am demarat în bucătărie cu mult elan și m-am dedicat total checului de la care toată lumea a avut așteptări colosale. Totuși, acum, uitându-mă în urmă, am descoperit că nu era un aspect astral tocmai favorabil checului. Toate ingredientele erau naturale, alese pe sprânceană: ouă aduse la de țară, făină de la moara unui unchi. Iată ingredientele:

4 linguri cacao;

400 g făină de la unchiul Mihai

8 linguri ulei;

2 lingurițe de praf de copt;

10 ouă pe care mi le adusese bunica de la țară

4 pliculețe zahar vanilat;

1 praf de saresare;

400 g zahăr.

  Am separat cu atenție maximă albușurile de gălbenușuri. Acum vedeam mult mai bine decât înainte. Aveam ochelari… ochelari pe care cheltuisem o avere. Am mixat albușurile ca o profesionistă, până când totul a devenit o spumă densă, am adăugat treptat zahărul și pliculețele de zahăr vanilat, am mixat din nou. Totul era minunat. Se vedea foarte bine… mai ales prin lentilele de bună calitate.

  Separat, am amestecat gălbenușurile cu uleiul și am mixat din nou. Tot bine se vedea. Tot de la lentile, evident. Apoi, am lăsat cele două compoziții să se cunoască mai bine, amestecându-le cu mișcări lente… cum altfel?! Mai ales acum… că aveam ochelari și totul se vedea așa de clar…

  Conștientizând că eram deja o forță inegalabilă în bucătărie, am demarat lucrările pe ritm mai rapid. Am pus praful de copt peste făină, am adăugat făina peste compoziția de ouă… un pic mai repede, că doar nu voiam să mă prindă Crăciunul în bucătărie.

  Am înjumătățit compoziția, repede. Într-una am adăugat cacao… tot repede. Am pregătit tăvile. Aici încă se mai vedea totul clar. Am pus în tăvi, am făcut niște scheme cu compoziția de cacao, repede. Am pus tăvile la cuptor. Nu mai vedeam așa de clar, dar n-am dat importanță. Aveam treabă: o masă de aranjat, apoi musafiri de primit.

  Mirosea a chec, iar invitații mei erau deja pătrunși de vraja dulcelui pe care aveau să-l savureze la cină. Eu purtam discuții despre calitatea ingredientelor, despre modul de preparare, dădeam sfaturi prietenelor care mă întrebau ce și cum… ce mai?! Eram în centrul atenției.

  După ce au savurat friptură cu salată de sfeclă roșie, a sosit momentul mult așteptatului chec. Avea deja suficient timp de când stătea la răcit. L-am adus la masă întreg… voiam ca musafirii să aibă o perspectivă amplă asupra măiestriei cu care acest chec fusese zămislit.

  Am început să-l tai, sub privirile atente ale musafirilor. Se tăia bine. Cel puțin așa a fost la prima felie… pentru că… mai apoi… cuțitul a dat de ceva tare. Un sunet metalic a scos musafirii din transa aromei cu care fuseseră învăluiți. Nu știam ce e acolo. Nu vedeam așa de bine. Ce Dumnezeu să fie în checul pe care EU însămi îl făcusem cu atâta atenție?!

  Răspunsul căzu ca o ghilotină implacabilă: ochelarii mei erau în chec… stăteau lungiți, nepăsători la șocul pe care eu îl sufeream.

  Întâmplarea nu a rămas fără ecou. Mai mult decât atât, ea a devenit un adevărat motiv de râsete în întâlnirile noastre ulterioare… Cu alte cuvinte, toată lumea își amintea cu precizie grimasa mea din timpul impactului.

  Cât despre mine, a trebuit să trec repede peste… pentru a lăsa alte și alte întâmplări să se desfășoare în tihnă. Cert este că imediat după acele sărbători, m-am prezentat cu ochelarii înapoi la optică. Erau în garanție. Totuși… pentru plonjări în chec și 40 de minute la cuptor… nu mi-au oferit decât un catalog din care să mă decid ce ochelari să-mi coc… pardon! Să-mi cumpăr!

  Până data viitoare, vă îmbrățișez și vă invit – dacă aveți curaj, desigur – să împărtășiți cu noi eșecurile culinare!Checul din seara de Ajun și povestea ochelarilor

Reţete culinare 

Rețete cu umor

Culinar

#reţeteculinare #culinar #literaturapetocuri #rețetecuumor

***Rodica Pușcașu***Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.