Colecția Cărți Romantice august 2021- Lira/Litera - literaturapetocuri.ro

Colecția Cărți Romantice august 2021- Lira/Litera

Romanele care vor fi publicate în Colecţia Cărţi Romantice în luna august 2021.

Cărţile colecţiei Cărţi Romantice apar în fiecare vineri, la punctele de difuzare a presei, fără revistă

1. 06.08.2021 – MAGIA UNEI NOPȚI de Eloisa James

  Al doilea volum al seriei „Ducese disperate” după JOCUL DRAGOSTEI, apărut în 2014.
  Perdita și Fletcher s-au căsătorit din dragoste și au avut o nuntă romantică. Acum însă, după patru ani, sunt nefericiți în căsnicie și duc vieți separate. În plus, mama Perditei le face viața un coșmar. Dar Fletcher vrea să-și recucerească soția și să readucă iubirea în viața lor.

2. 13.08.2021 –  SUBJUGATĂ PÂNĂ JOI de Catherine Bybee

  Volumul cu nr. 7, care încheie seria „Căsătorii neașteptate”, după SEDUSĂ PÂNĂ DUMINICĂ, disponibil acum la chioșcuri.
  Miliardarul Hunter se folosește de averea și influența lui pentru a o șantaja pe senzuala Gabriela, de la agenția matrimonială, să se căsătorească cu el, cel puțin pentru o vreme. Când pericolele le amenință căsnicia, Hunter trebuie să decidă până unde să-și ducă jurământul de a o onora și proteja pe Gabi pentru totdeauna.

3. 20.08.2021 –  PACTUL TĂCERII de Sandra Brown

   Cel mai recent roman semnat de prolifica autoare, o premieră în România!
  Acum douăzeci de ani, într-o noapte, patru bărbați au comis un jaf de o jumătate de milion de dolari. Dar în zori unul a ajuns în spital, unul a murit, unul a fost trimis la închisoare, iar al patrulea probabil a plecat cu banii. Arden, fiica celui din urmă, vrea să facă lumină în acest caz cu ajutorul lui Ledge, adolescent la momentul jafului, cel condamnat la închisoare, care îl suspectează pe un avocat corupt că ar fi adevăratul criminal.

4. 27.08.2021 –  DIN NOU A MEA de J. Kenner

Al doilea volum al seriei „Stark Security”, după FOC ÎNȘELĂTOR, apărut în luna iunie.
  Denise și Mason au o căsnicie fericită. Dar Mason ia parte la o misiune care iese prost și își pierde memoria – i se spune doar că e un agent secret care deține o informație vitală. Nu mai știe că partenera lui de care se îndrăgostește este de fapt soția lui însărcinată, care nu-i poate spune adevărul pentru a nu se pierde informațiile din mintea lui.
Intrigi deosebite, romane palpitante și pline de pasiune.  

Verifică disponibilitatea Colecţie Cărţi Romantice în librăriile online: libris, elefant, cartepedialibrărie.net şi cărtureşti

Sursa Cărți Romantice

Sursa foto Pinterest dreamies.de

Colecția Cărți Romantice august 2021- Lira/Litera – literaturapetocuri.ro

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.